Tribunalul Constanţa a judecat, săptămâna trecută, contestaţia depusă de Victor Becali împotriva deciziei Judecătoriei Medgidia din data de 25 octombrie, care nu îi admisese solicitarea de liberare condiţionată.
Magistraţii de la Tribunal au rămas în pronunţare, iar luni au decis respingerea apelului.
Decizia instanţei este definitivă, astfel că fostul impresar va trebui să mai stea în Penitenciarul Poarta Albă.
În 25 octombrie, şi Judecătoria Medgidia a respins solicitarea de eliberare condiţionată depusă de Becali, dar atunci decizia instanţei nu a fost definitivă.
Victor Becali a fost condamnat în martie 2014 la patru ani şi opt luni de închisoare în dosarul transferurilor, alături Gheorghe Copos, Ioan Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu şi Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.
Citeşte şi: Programul „Rabla” va fi suplimentat cu peste 3.500 de tichete. Termenul de înscriere, prelungit
Citeşte şi: Filipineză care voia să intre ilegal în România, ascunsă în cabina unui TIR condus de soţul ei – VIDEO
Citeşte şi: Papa Francisc, într-un discurs după alegerea lui Donald Trump în SUA, a vorbit despre „epidemia de animozitate”
Citeşte şi: Alexandru Atanasiu, fost ministru al Educaţiei, audiat la DNA în dosarul „Microsoft/ Silviu Hotăran, fost director general al Microsoft România, pus sub învinuire/ Claudiu Florică, fostul şef al Fujitsu România, audiat – VIDEO
Citeşte şi: Poliţia Ilfov a sesizat Parchetul Buftea în cazul poliţiştilor chemaţi la crima din Militari
Citeşte şi: Un pieton care traversa neregulamentar pe Centura Capitalei a fost lovit mortal de un autoturism
Citeşte şi: Peste 700 de candidaţi au dat examenul de rezidenţiat la Timişoara. Mulţi dintre viitorii medici vor să plece din ţară – GALERIE FOTO
Citeşte şi: Alegeri parlamentare 2016. HARTĂ interactivă cu secţiile de votare în străinătate, dezvoltată pe Google Maps