- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Zece oameni au ajuns la spital după ce au stat blocaţi trei ore într-un tren
Zece pasageri ai unui tren au fost transportaţi de poliţie şi ambulanţă la spital după ce au rămas blocaţi, timp de trei ore, luni noaptea, în trenul Bucureşti-Ploieşti din cauza faptului că locomotiva s-a defectat.
Zece oameni au ajuns la spital după ce au stat blocaţi trei ore într-un tren (Imagine din arhiva Mediafax Foto)
Trenul a plecat din Gara de Nord la ora 22.20, iar în zona Scroviştea s-a defectat, autorităţile trimiţând, la miezul nopţii, o locomotivă să tracteze garnitura, însă un macaz a cedat, astfel că a rămas şi aceasta în câmp.
Pasagerii din tren au sunat la Poliţie şi Ambulanţă, astfel fiind transportaţi la spital. Ei se aflau în stare de hipotermie, medicii acordându-le îngrijirile necesare.
Meteorologii au emis avertizare de cod portocaliu de ger, valabilă de duminică până miercuri dimineaţă, pentru judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Braşov, Harghita şi Covasna, unde temperaturile minime vor coborî noaptea până la minus 26 de grade.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO