- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (30.01.2018, 08:22)
- Mihaela Gidei
Zi decisivă pentru procurorul suspendat Mircea Negulescu: Astăzi ar putea afla dacă va fi exclus sau nu din magistratură
Mircea Negulescu, procuror suspendat, ar putea afla, marţi, dacă va fi exclus din magistratură, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) urmând să pronunţe o soluţie în privinţa abaterilor pe care acesta le-ar fi comis.
Urmărește
727 afișări
Zi decisivă pentru procurorul suspendat Mircea Negulescu: Astăzi ar putea afla dacă va fi exclus sau nu din magistratură
Potrivit articolului 100 al Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, sancţiunile ce pot fi aplicat magistraţilor, proporţional cu gravitatea abaterilor sunt: avertisment, diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunară brută cu până la 15% pentru o perioada de trei luni, mutarea disciplinară la o altă instanţă sau la un alt parchet sau, cea mai gravă, excluderea din magistratură.
Inspecţia Judiciară a demarat trei cercetări disciplinare în cazul magistratului, fiind suspectat că, printre altele, ar fi cerut unui alt procuror informaţii cu privire la unele interceptări dintr-un dosar. În spaţiul public au apărut mai multe înregistrări din discuţii pe care le-ar fi avut cu părţi din dosare, aceste aspecte constituind subiectul unor cercetări al Inspecţiei Judiciare.
În una dintre înregistrări, Mircea Negulescu îi cerea unui martor cu identitate protejată să semneze un denunţ împotriva omului de afaceri Sebastian Ghiţă, iar acesta din urmă îi spune că „anul trecut scriam de Cosma şi se duce nevinovat la puşcarie”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
La două zile de la preluarea mandatului, Trump a dat primul interviu din Biroul Oval. Care sunt cele mai importante subiecte discutate de Președinte
-
Ministerul Finanţelor a luat joi de la bănci 1,3 mld. lei, la o dobândă de 7,03%/an
-
Ciolacu, despre restructurarea bugetarilor: Indiferent de obstacole - o duc la bun sfârşit
-
RAR avertizează: Escrocheria cu certificate auto false, la mare căutare
De asemenea, în spaţiul public au apărut şi conversaţiile dintre magistrat şi Andreea Cosma, cea pe care la un moment dat a anchetat-o. Deputatul Andreea Cosma a susţinut că procurorul i-a făcut avansuri, iar atunci când le-a refuzat, magistratul a ameninţat-o că o va trimite la închisoare, odată cu tatăl său, Mircea Cosma, fostul preşedinte al CJ Prahova, şi fratele său, fostul deputat Vlad Cosma.
Prima cercetare a fost declanşată de către Inspecţia Judiciară în 15 martie 2017, pentru încălcarea îndatoririi de a se abţine de la instrumentarea unui dosar, deşi era apropiat de părţi din cauza respectivă. Potrivit Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, această abatere are ca efect tergiversarea judecăţii.
„În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut că procurorul nu a respectat îndatorirea de a se abţine în cursul instrumentării unui dosar penal deşi se afla în relaţii apropiate şi de durată cu unii din subiecţii procesuali implicaţi în cauză, aspect care se circumscrie cazului de incompatibilitate”, a precizat Inspecţia Judiciară la acea vreme, printr-un comunicat de presă.
O altă acţiune disciplinară exercitată faţă de procurorul Mircea Negulescu a avut loc în 25 aprilie 2017.
„În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut că procurorul, în cadrul unei discuţii telefonice purtate cu soţia unei persoane cercetate penal, a exprimat o serie de opinii cu încălcarea standardelor de conduită impuse magistraţilor; limbajul utilizat de către procurorul cercetat este de natură a contraria şi indigna fiind vizibilă implicarea sa în desfăşurarea unor activităţi care, prin natura lor, pot crea îndoieli în rândul opiniei publice cu privire la obiectivitatea, independenţa, imparţialitatea şi integritatea magistratului procuror”, au punctat reprezentanţii Inspecţiei Judiciare.
Sursa citată subliniat că procurorul Negulescu a făcut şi aprecieri defăimătoare la adresa magistraţilor învestiţi cu soluţionarea unor cauze penale, a manifestat preocupare pentru identificarea unui martor cu identitatea protejată, a dezvăluit date din dosare penale. În sarcina sa se mai reţine că acesta a opinat în sensul formulării unei plângeri penale de către un inculpat împotriva procurorului de caz şi a dat indicaţii privind conţinutul plângerii şi organul competent de a o soluţiona.
„Cu referire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004 s-a reţinut că procurorul cercetat, în cadrul unei discuţii telefonice purtate cu un alt procuror, a dat o serie de indicaţii cu privire la modul de instrumentare a unui dosar cu care acesta din urmă era învestit”, mai arată instituţia menţionată.
Pe 4 mai 2017, Inspecţia Judiciară a pus în aplicare o nouă acţiune disciplinară faţă de Mircea Negulescu. De data aceasta, magistratului suspendat i se impută faptul că a dat dovadă de un comportament inadecvat în cadrul unor discuţii purtate în sediul Parchetului, în afara cadrului legal ce reglementează activitatea de urmărire penală, în condiţiile în care procurorul cercetat nu reprezenta interesele Ministerului Public şi a maniferstat o atitudine agresivă faţă de unul dintre partenerii de discuţie, sugerând inclusiv existenţa unor date care ar justifica demararea unor cercetări penale.
„Cu referire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004 s-a reţinut că procurorul cercetat a solicitat unui alt procuror, în prezenţa unui martor, a unui avocat şi a unui jurnalist, informaţii cu privire la conţinutul unor interceptări dintr-un dosar pe care acesta din urmă îl instrumenta”, arată Inspecţia Judiciară.
Inspecţia Judiciară a întocmit, în luna septembrie, un raport privind activitatea lui Mircea Negulescu la DNA Ploieşti, concluziile documentului fiind că "nu au fost identificate disfuncţii care să aducă atingere standardelor de conduită impuse magistraţilor".
"La nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti nu au fost identificate disfuncţii, privind exerciţiul atribuţiilor profesionale în cauze penale sau manifestări ale procurorului ..., care să aducă atingere standardelor de conduită impuse magistraţilor, în timp ce acesta a activat în cadrul acestei structuri de parchet", se arată în raportul Inspecţiei Judiciare.
Obiectivele controlului au constat în verificarea existenţei la nivelul serviciului a unor date şi informaţii cu privire la eventuale disfuncţionalităţi privind activitatea procurorului, dar şi determinarea modului în care, la nivelul serviciului, a fost asigurată monitorizarea articolelor din presa locală privind activitatea profesională şi conduita procurorului.
Citeşte şi: Fostul şef al Inspectoratului Şcolar Constanţa, demis de fostul ministru al Educaţiei, revine în funcţie
Citeşte şi: Deputatul Andreea Cosma, plângere penală împotriva procurorului Negulescu. Parlamentarul solicită şi despăgubiri materiale
Citeşte şi: Statutul magistraţilor şi organizarea CSM, dezbătute marţi în şedinţa Curţii Constituţionale
Citeşte şi: Livi Pop, la final de mandat: Am încercat în cele şapte luni să elimin tot ce era nociv în sistemul educaţional
Citeşte şi: Avarie la o conductă de termoficare în Capitală | Un muncitor blocat în subteran a murit, un altul este în stare critică la spital
Citeşte şi: Prima DEMISIE în semn de PROTEST faţă de numirea lui Valentin Popa la Ministerul Educaţiei. Mircea Dumitru şi-a dat demisia din CNATDCU, după declaraţiile ministrului legate de plagiat
Citeşte şi: Boc vrea metrou la Cluj-Napoca: Că va fi metrou de suprafaţă sau o alternanţă metrou subteran-suprafaţă, soluţia va fi stabilită de profesionişti / Când ar putea fi gata
Citeşte şi: Un nou mandat pentru Tudorel Toader la Ministerul Justiţiei / Toader, despre Ghiţă: Am stabilit o întâlnire, în martie, cu ministrul Justiţiei din Serbia
Citeşte şi: Administraţia Naţională a Penitenciarelor anunţă că ponderea celor eliberaţi în urma recursului compensatoriu, care au recidivat, este sub 1%
Citeşte şi: Temperaturi cu mult peste cele obişnuite în această perioadă din an / Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri
Citește pe alephnews.ro: Un marinar român a fost eliberat de rebelii Houthi. Cum evoluează situația din Orientul Mijlociu
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Deputatul Andreea Cosma, plângere penală împotriva procurorului Negulescu. Parlamentarul solicită şi despăgubiri materiale
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Yuval Raphael a fost aleasă să reprezinte Israelul la Eurovision 2025. Artista a supraviețuit atacului Hamas din 7 octombrie 2023
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
CANCAN.RO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe