Marian Pană: Unirea Urziceni a jucat bine, încă mai avem şanse să scăpăm de retrogradare

Antrenorul echipei Unirea Urziceni, Marian Pană, a declarat, sâmbătă, că formaţia sa a jucat bine în meciul cu Universitatea Cluj, pierdut cu scorul de 2-4, în etapa a XXI-a a Ligii I, menţionând că încă mai există şanse pentru a se salva de la retrogradare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
5 afișări

"Am făcut un meci bun pe alocuri, am reuşit să înscriem două goluri şi să ne creăm 2-3 situaţii foarte periculoase, dar până la urmă ne-am dovedit limitele. Este greu să ţii ritmul 90 de minute. Echipa a jucat destul de bine, dar, din păcate, ne-am ales şi cu un jucător eliminat, care nu va putea juca în meciul următor (n.r. - cu FC Braşov), foarte important pentru noi", a spus Marian pană în conferinţa de presă de după meci.

Tehnicianul a adăugat că Unirea Urziceni, care ocupă locul 17 în clasament, mai are şanse să se salveze de la retrogradare. "Eu am încredere în băieţii ăştia, chiar dacă ne-am strâns de câteva săptămâni, şi cred că încă mai avem şanse să scăpăm de retrogradare. Celor de la Universitatea Cluj le doresc să câştige cât mai multe puncte, penru că au o echipă foarte bună", a mai spus Pană.

Unirea Urziceni a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 4-2, de Universitatea Cluj, în cadrul etapei a XXI-a a Ligii I. Golurile clujenilor au fost marcate de Claudiu Niculescu '35, Gabriel Machado '56, Adrian Cristea '76 şi Andrei Voican '90+2, în timp ce pentru Unirea Urziceni a punctat Adrian Mihalcea '15, '48.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici