Mircea Lucescu e pregătit să preia echipa naţională. Marţi va participa la o conferinţă comună de presă cu Răzvan Burleanu

  • Mircea Lucescu va participa, marţi, la o conferinţă de presă organizată de Federaţia Română de Fotbal (FRF), alături de preşedintele şi directorul tehnic ai federaţiei, Răzvan Burleanu şi Mihai Stoichiţă.
  • Lucescu ar fi acceptat propunerea de a prelua naţionala României.
Urmărește
388 afișări
Imaginea articolului Mircea Lucescu e pregătit să preia echipa naţională. Marţi va participa la o conferinţă comună de presă cu Răzvan Burleanu

Mircea Lucescu e pregătit să preia echipa naţională. Marţi va participa la o conferinţă comună de presă cu Răzvan Burleanu

„La evenimentul ce va avea loc de la ora 11:30, în sala „Nicolae Dobrin”, vor participa preşedintele  Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, şi domnul Mircea Lucescu”, anunţă FRF.

Mircea Lucescu şi Răzvan Burleanu au discutat, luni, patru ore propunerea de preluare a echipei naţionale de fotbal, după ce contractul lui Edi Iordănescu a expirat şi acesta a refuzat să îl prelungească.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici