- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (28.05.2015, 13:20)
- Adrian Petculescu
Vladimir Putin spune că SUA vor să împiedice realegerea lui Joseph Blatter la preşedinţia FIFA
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, joi, în cadrul unei intervenţii la o televiziune rusă, că Statele Unite ale Americii folosesc justiţia pentru a împiedica realegerea lui Joseph Blatter la preşedinţia FIFA, informează L'Equipe.

Vladimir Putin spune că SUA vor să împiedice realegerea lui Joseph Blatter la preşedinţia FIFA (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
""Este vorba de o încălcare grosolană a regulilor de funcţionare a organismelor internaţionale", a declarat Putin, acuzând Washingtonul că "impune propria justiţie altora", într-un caz în care "niciunul dintre funcţionarii FIFA nu e american" şi în care "nicio faptă nu s-a produs în SUA".
Justiţia americană a pus sub acuzare 14 persoane, printre care doi vicepreşedinţi FIFA şi şapte oficiali, în cazul de corupţie în care au fost efectuate, miercuri, arestări la Zurich.

Ancheta a început după ce americanul Chuck Blazer, fost membru al Comitetului Executiv al FIFA, a cooperat cu autorităţile americane. El a pledat vinovat în 2013 la zece capete de acuzare, incluzând complot, înşelătorie, fraudă elecroinică, şi a plătit o amendă de 1,9 milioane de dolari. Alte trei persoane, printre care doi fii ai lui Jack Warner, şi două companii de marketing sportiv au pledat de asemenea vinovate, în acest caz.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Şapte oficiali ai forului mondial au fost reţinuţi, miercuri, la Zurich, la solicitarea Departamentului de Justiţie al SUA, în legătură cu fapte de corupţie: Jeffrey Webb (Marea Britanie), vicepreşedinte al FIFA şi preşedinte al CONCACAF, Eduardo Li (Costa Rica), viitor membru al Comitetului Executiv al FIFA, Julio Rocha, însărcinat cu dezvoltarea FIFA, Costas Takkas (Marea Britanie), ataşat la cabinetul preşedintelui CONCACAF, Eugenio Figueredo (Uruguay), vicepreşedinte al FIFA, Rafael Esquivel (Venezuela), membru al CONMEBOL, şi José Maria Marin (Brazili), membru al Comitetului de organizare al FIFA pentru JO.

Oficiul Federal de Justiţie din Elveţia a precizat că persoanele reţinute sunt cercetate pentru luare de mită şi primirea de alte foloase, de la începutul anilor 1990 şi până în prezent, totalizând peste 100 de milioane de dolari. Acţiunile lor ilegale ar avea legătură cu unele turnee de fotbal din America Latină.
Implicarea americană în acest caz este ca urmare a faptului că acţiunile ilegale au fost puse la punct în SUA, iar pentru tranzacţiile financiare au fost folosite bănci din această ţară.
Cei şapte erau prezenţi la Zurich pentru a lua parte la Congresul FIFA, în cadrul căruia vor avea loc, vineri, alegeri pentru preşedinţia forului condus de Joseph Blatter.
Actualul preşedinte al FIFA, Joseph Blatter, şi prinţul Ali Bin Al-Hussein al Iordaniei sunt singurii candidaţi rămaşi în cursa pentru şefia forului mondial. Joseph Blatter, în vârstă de 79 de ani, se află la al patrulea mandat de preşedinte al FIFA, for pe care îl conduce din 1998.
Într-un alt dosar, Parchetul elveţian a confiscat, tot miercuri, documente electronice de la sediul FIFA din Zurich, în cadrul urmăririi penale începute cu privire la fapte, pentru "spălare de bani şi management defectuos", în procesul de atribuire a organizării Cupei Mondiale, ediţiile din 2018 (Rusia) şi 2022 (Qatar). Ministerul elveţian de Justiţie a precizat că ancheta penală a fost începută la 10 martie.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe