- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- LONDRA, (21.02.2013, 17:51)
- Florin Badescu
Cea mai mare fotografie panoramică din lume: Londra, văzută la 360 de grade
Compania 360Cities a realizat cea mai mare fotografie panoramică din lume - panorama Londrei de pe Turnul BT (British Telecom) - pentru a marca încheierea anului olimpic şi a celui paralimpic 2012, două evenimente majore găzduite de capitala britanică, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Cea mai mare fotografie panoramică din lume: Londra, văzută la 360 de grade (Imagine: thenextweb.com)
Desfăşurată, în rezoluţie obişnuită, fotografia ar avea dimensiunile palatului Buckingham din Londra.
Fotografia de 320 gigapixeli a fost creată de fondatorul 360Cities.net, Jeffrey Martin, şi de colegii săi de la 360Cities, Holger Schulze şi Tom Mills. Ei au lucrat timp de trei zile, în noiembrie 2012, pentru a realiza cele 48.600 de imagini, făcute de la etajul al 29-lea al Turnului BT.
VEZI AICI FOTOGRAFIA PANORAMICĂ
360Cities.net a realizat cea mai mare colecţie online de fotografii panoramice georeferenţiate, uluitoare, create de o reţea de câteva mii de fotografi din întreaga lume, experţi în realizarea de panorame. Prin intermediul parteneriatelor încheiate cu Google Earth, Microsoft, Nokia Maps şi Flipboard, conţinutul 360Cities.net dispune de o audienţă internaţională.
Pentru vasta sa bibliotecă de imagini panoramice de înaltă calitate, 360Cities oferă licenţe comerciale pentru editori digitali de marcă, precum The Sunday Times Online, Daily Mail şi McGraw-Hill, dar şi principalelor agenţii de publicitate, dezvoltatorilor de aplicaţii pentru telefoane mobile şi jocuri, precum şi producătorilor de filme şi video.
360 Cities Holding B.V. este o companie olandeză care are o filială în Praga.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe