Mostrele sunt utilizate în nenumărate studii, de la cercetări privind boala Alzheimer, schizofrenia sau stresul post traumatic. Pentru a analiza rădăcina acestor boli, HBTRC, parte a Spitalului McLean din Massachusetts, are nevoie atât de creiere sănătoase, cât şi de creiere deteriorate în urma bolilor, pentru a putea fi comparate, notează Descoperă.
Centrul se bazează pe donarea de organe, atunci când donatorul moare, experţii trebuie să conserve creierul cât mai rapid pentru a nu se deteriora.
,,Trebuie să avem întreg creierul intact, deteriorarea trebuie să fie minimă”, a declarat directorul adjunct al secţiei de operaţiuni din cadrul HBTRC, Jorge Tejada.
Tejada lucrează în centru de 15 ani şi a ,,feliat” sute de creiere umane.
Creierul se deteriorează foarte rapid după ce persoana moare, aşadar Tejada împreună cu colegii săi au la dispoziţie maximum 24 de ore pentru a-l recolta. După ce creierul ajunge la centru, acesta este cântărit şi apoi tăiat în două. O parte este tăiată manual şi îngheţată, aceasta fiind utilizată pentru testele ADN. A doua jumătate este amplasată în formol, deoarece este utilizată pentru analizarea formei ţesutului şi al proteinelor.
De asemenea, echipa din cadrul HBTRC analizează creierul pentru a afla cauza decesului şi pentru a analiza viruşii ce ar putea fi prezenţi, precum HIV sau hepatita.
De aici, mostrele de creier sunt livrate către cercetători din întreaga lume. Prin banca de creiere au trecut peste 9.000 de creiere de când aceasta s-a deschis, în 1987. Tejada a afirmat că hipocampusul este zona creierului cel mai des cerută de către cercetători în ultima perioadă.
Modul în care se face donarea, precum şi procesul de stocare, poate fi urmărit aici: http://bit.ly/2dJe957.
Sursa: http://bit.ly/2dIJL5K.
Citeşte şi: Jean Pierre-Sauvage, Sir J. Fraser Stoddart şi Bernard L. Feringa – Premiul Nobel Pentru Chimie 2016
Citeşte şi: Transportul viitorului care ar putea transforma profund economia lumii. „Am putea asemăna această experienţă cu teleportarea reală, ceea ce ar fi minunat“ – VIDEO
Citeşte şi: Aplicaţie pe telefonul mobil care deschide uşi şi înlocuieşte cheia, creată de elevi din Turda – GALERIE FOTO
Citeşte şi: Tatiana Onisei (biolog) : În România sunt pe piaţă aproape 20.000 de suplimente alimentare
Citeşte şi: Afecţiunea care nu există în statisticile oficiale ale României. „Este ca un virus la calculator. Omul îşi creează programe emoţionale, capabile să-i facă rău”
Citeşte şi: Căştile audio şi deteriorarea auzului