Prima pagină » Ştiinţă-Sănătate » DESCOPERIRE ISTORICĂ: Tezaur în valoare de 12 milioane de euro descoperit după 30 de ani de căutări – FOTO, VIDEO

DESCOPERIRE ISTORICĂ: Tezaur în valoare de 12 milioane de euro descoperit după 30 de ani de căutări – FOTO, VIDEO

După trei decenii în care au căutat comori pe o insulă britanică - Jersey - fără rezultat însă, norocul le-a surâs lui Reg Mead şi Richard Miles. Cei doi au reuşit să scoată la suprafaţă cea mai mare rezervă de monede celtice descoperită vreodată în nordul Europei.

Cei doi amatori au descoperit între 30.000 şi 50.000 de monezi celtice, valoarea acestora fiind estimată la aproximativ 10 milioane de lire sterline (12,5 milioane de euro), informează Daily Mail.

Monedele, ce datează din epoca fierului, au fost descoperite pe terenul unei ferme din insula Jersey.

Reg Mead, în vârstă de 70 de ani, şi Richard Miles, un ofiţer de credite de aproximativ 40 de ani, au bănuit că tezaurul se află pe insula Jersey, după ce au auzit zvonuri că un fermier ar fi găsit câteva monede de argint. După numeroase căutări, ei au descoperit, în luna februarie, 120 de monede din secolul I î.H.

Cei doi amatori au fost ajutaţi în explorări de un detector de metale performant.