STUDIU: Lilieci insectivori s-ar putea afla la originea epidemiei de Ebola din Africa

Lilieci insectivori s-ar putea afla la originea epidemiei de febră hemoragică Ebola, care a provocat 7.700 de morţi în cursul acestui an în Africa de Vest, potrivit rezultatelor unui studiu german, relatează AFP.

Urmărește
299 afișări
Imaginea articolului STUDIU: Lilieci insectivori s-ar putea afla la originea epidemiei de Ebola din Africa

STUDIU: Lilieci insectivori s-ar putea afla la originea epidemiei de Ebola din Africa

Acest tip de lilieci ar fi contaminat un copil, în satul Meliandou, din apropiere de Guéckédou, din sudul Guineei, caz care a fost considerat punctul de declanşare a epidemiei de Ebola.

Copilul în vârstă de doi ani a murit de Ebola în decembrie 2013. Până în prezent, se considera că o altă specie de lilieci, care se hrăneşte cu fructe, se află cel mai probabil la originea primei infecţii, în condiţiile în care animalele sunt vânate în regiune.

Ancheta realizată la faţa locului de o echipă condusă de cercetători germani de la Institutul Robert Koch din Berlin a arătat însă că lilieci insectivori se aflau în scorbura unui copac unde obişnuiau să se joace copiii din sat. Copacul a fost în parte ars după moartea copilului, ceea ce a provocat distrugerea coloniei de lilieci. Analize ale unor eşantioane de cenuşă şi sol au arătat urme genetice ale liliecilor insectivori, dar nicio urmă a virusului Ebola.

Cu toate acestea, prelevări şi analize efectuate de echipa de cercetători germani care s-a deplasat în regiune au arătat că aceşti lilieci ar fi putut fi de asemenea purtători ai virusului Ebola. Astfel, copilul în vârstă de doi ani "s-ar fi infectat în timp ce se juca în apropierea copacului în care se afla colonia de lilieci insectivori", susţin cercetătorii în articolul publicat în revista de ştiinţă Embo Molecular Medicine.

Epidemiologul Fabian Leendertz, unul dintre principalii autori ai studiului, se arată însă prudent. "Avem prea puţine date (...) şi tot ceea ce se poate spune este că trebuie să ne interesăm de liliecii insectivori", a explicat el. Cercetătorul a subliniat că în prezent se cunosc "puţine informaţii" despre aceşti lilieci insectivori, iar echipa sa a început un studiu pentru a afla mai multe despre aceste animale.

O altă ipoteză cu privire la originea epidemiei este aceea a unei infectări provocate de mamifere sălbatice, cum ar fi maimuţele, contaminate la rândul lor de lilieci. Ipoteza a fost însă respinsă de cercetătorii germani, în condiţiile în care nicio urmă a epidemiei de Ebola nu a fost descoperită în fauna sălbatică din regiune. "Am supravegheat populaţiile mari de mamifere din apropierea satului Meliandou şi nu am găsit niciun semn al epidemiei", a explicat Fabian Leendertz.

Specialistul a subliniat că nu ar folosi la nimic uciderea liliecilor, pentru a preveni apariţia Ebola. "Nu este o soluţie să începem să ucidem liliecii sau să le distrugem habitatul. Acest lucru ar putea avea un efect retroactiv dezastruos", a subliniat el.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici