30 de ani de la Revolta din Iaşi, comemoraţi în capitala Moldovei. A fost lansat „Tramvaiului Libertăţii”

Trei evenimente, depuneri de coroane în Piaţa Unirii, lansarea „Tramvaiului Libertăţii” şi un nou termen în Procesul Comuniştilor, au marcat, sâmbătă la Iaşi, data de 14 decembrie 1989, când în capitala Moldovei ar fi trebuit să înceapă Revoluţia.

Urmărește
496 afișări

În 14 decembrie 1989, în Piaţa Unirii din Iaşi trebuiau să fie sute de oameni care să îşi ceară dreptul la libertate. Doar că zvonul despre organizarea protestului a ajuns şi la Securitate, iar acţiunea a fost oprită.

„În primul rând, noi ce am vrut atunci, în decembrie 89, să ne câştigăm dreptul la libertate, la democraţie, la liberă exprimare, la liberă circulaţie. Acele drepturi democratice fireşti pentru orice cetăţean european. Le-am obţinut. Asta nu înseamnă că suntem într-o lume perfectă, din contră. Lumea trebuie să înţeleagă că libertatea e o chestie pe care trebuie să o câştigăm zi de zi, iar democraţia e un lucru care trebuie să îl învăţăm zi de zi”, a declarat, sâmbătă, Cassian Maria Spiridon, unul dintre cei implicaţi în revolta înăbuşită de la Iaşi din 14 decembrie '89.

Cu câteva zile înainte de acea dată, în Iaşi au fost împărţite manifeste ce îndemnau oamenii să iasă la protest în Piaţa Unirii. Totul trebuia să se întâmple la ora 16.00. Pe hârtiile ce au împânzit atunci oraşul era scris „Participaţi la demonstraţia din Piaţa Unirii, la 14 decembrie, ora 16”.

Cei şase membri ai grupării care au organizat mişcarea de la Iaşi, Vasile Vicol, Valentin Odobescu, Ionel Săcăleanu, Ştefan Prutianu, Cassian Maria Spiridon şi Aurel Ştefanache, au fost arestaţi şi eliberaţi abia după ce a început Revoluţia de la Timişoara.

„În acea zi este extaordinar că populaţia Iaşului s-a mobilizat. Din păcate, piaţa era în momentul ăla ocupată de forţele de opresiune. Erau câte trei, un miliţian, unul de la gărzile patriotice şi un civil şi nu te lăsau să stai în Piaţă. Piaţa era deja ocupată cu maşini de pompieri cu tulumbele pregătite, de maşini de miliţie şi, ceea ce e foarte interesant, erau camioane cu prelată, cu numere de Sibiu, de Botoşani, care aveau în spate forţele de securitate care trebuiau să intervină în caz de nu reuşeau să ne potolească. Pe 14 decembrie, la ora 8 dimineaţa, primul dintre noi era deja arestat, mă refer la Vasile Vicol, cu speranţa că în felul ăsta ne vor bloca şi noi nu vom mai ieşi în Piaţă. Noi am mers şi am anunţat pe toată lumea să vină şi lumea a venit în Piaţă. Numai că nu poţi vorbi singur cu statuia lui Aleandru Ioan Cuza şi au disipat orice încercare de a veni aici, staţia de tramvai a fost mutată, pentru că în felul ăsta lumea nu putea să aibă un motiv să vină în staţia de tramvai, iar de a doua zi a început calvarul celor care au iniţiat Frontul Cultural Român, mişcarea conspirativă. Au fost arestaţi, duşi la beciurile Securităţii, Procuratura Militară ne-a înaintat mandate de arestare”, îşi aminteşte Cassian Maria Spiridon.

O coroană de flori a fost depusă sâmbătă la Iaşi, în Piaţa Unirii, la placa de comemorare din centrul oraşului.

„E o mare diferenţă între ce s-a întâmplat la Iaşi şi ce s-a întâmplat în restul ţării, pentru că acum 30 de ani la Iaşi a apărut prima formă organizată. Frontul Popular Român, înfiinţat la Iaşi, deja se gândea pe o platformă politică la schimbarea radicală a României. Aveau în frunte un număr de oameni care gândeau o structură politică a României care ar fi putut guverna România în afara unei guvernări comuniste, după care a început Revoluţia, care a fost o mişcare de stradă spontană, bazată pe nemulţumirea de sărăcia din ţară, din frigidere, din magazinele alimentare, şi care ulterior a dus la schimbarea guvernului de atunci şi instalarea unei structuri noi, care a fost Frontul Salvării Naţionale. Sigur, un amestec nefericit de securişti, nomenclaturişti, oameni cu viziuni democratice s-au pus laolaltă şi s-au amestecat cu ceilalţi. Au trecut 30 de ani, România este acolo unde este, este o ţară democratică, cu o economie în cădere, cu un sistem de Educaţie prăbuşit, cu un sistem de sănătate prost gândit şi care dă numai rateuri, cu peste 5 milioane de români care au părăsit ţara. Astea au o singură explicaţie: trădarea. România a fost trădată în 89 de cei care au furat Revoluţia şi au furat demnitatea noastră. De aceea există diferenţe foarte mari între noi şi alte ţări din fostul bloc comunist", a spus primarul Mihai Chirica.

Tot pentru a nu uita ce s-a întâmplat la Iaşi, de sâmbătă, prin oraş circulă Tramvaiul Libertăţii, cel de-al 15 mijloc de tranport în comun personalizat în cadrul proiectului cultural „Iaşi, oraşul tramvaielor pictate”. Tema tramvaiului a fost gândită de ilustratorul Dan Perjovschi, prezent şi el la inaugurarea mijlocului de transport.

„Eu nu fac lucrări omagiale. Ce vedeţi pe tramvai nu e nimic omagial, ci ţine de discuţia care se întâmplă de obicei în România. E cel mai frumos monument din România de astăzi, discuţia din luna decembrie despre Revoluţie. Lumea discută, se fac fotografii, controverse dacă <a fost sau nu a fost>. Pentru mine e cea mai monumentală lucrare. Pentru mine e foarte mişto că tramvaiele din Iaşi devin suprafeţe de dialog şi de expunere, şi că eu ca artist nu vă mai aştept în sala de muzeu, că nu veniţi, ci vin eu la voi cu tramvaiele", a explicat Dan Perjovschi.

Tramvaiul Libertăţii a fost personalizat la Iaşi, în depourile Companiei de Transport Public.

„Tramvaiul întruneşte o serie de mesaje textuale şi desene grafice sugestive care fac trimitere la evenimentele politice din 1989, dar şi la viaţa socială şi politică din ultimii 30 de ani. Tramvaiul libertăţii dispune, în interior, de <Doza de cultură>, alcătuită din 20 de fotografii vechi, din decembrie 1989 de la Iaşi, oferite de Asociaţia 14 decembrie 1989”, a declarat Silviu Teodor Stanciu, reprezentant al Asociaţiei TramClub.

Ce s-a întâmplat acum 30 de ani la Iaşi a fost discutat şi la Procesul Comuniştilor, care a avut loc într-o fostă sală de judecată de la Palatul Culturii, singura care încă mai are mobilierul din perioada în care clădirea simbol a oraşului era Palat de Justiţie. Procesul Comuniştilor este o încercare de a sistematiza informaţii despre perioada comunistă.

„Este un proiect academic, iniţiat de mai mulţi cercetători şi universitari, care încearcă să reconstituie o pagină de istorie recentă a României. A fost o perioadă în care au fost înlăturaţi de la putere lideri politici, în care au fost arestaţi oameni, în care au fost judecaţi oameni şi eu, ca judecător în România, sunt de asemenea interesat de perioada aceasta din istoria noastră”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cristi Danileţ, unul dintre judecătorii din Procesul Comuniştilor.

De la lansarea acestui proiect au avut loc patru termene. „Am ales data de 14 decembrie pentru că are o semificaţie. În 14 decembrie 1989 au fost mişcări de stradă, mişcări de prostest aici în Iaşi şi încercăm fiecare termen de judecată să îl desfăşurăm la o dată care are o anumită semnficaţie în istoria patriei ori o legătură cu sistemul comunist ori o legătură cu cei care au ieşit în stradă să lupte pentru democraţie”, a mai spus judecătorul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici