A fost desemnat constructorul care va realiza pasajul rutier Mogoşoaia, pe Centura Bucureşti peste DN1A. Cât vor dura lucrările

Ofertantul desemnat câştigător pentru proiectarea şi construcţia pasajului de la Mogoşoaia, Centura Bucureşti, peste DN1A, este SC Strabag SRL, cu preţul de 32,25 milioane de lei fără TVA, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - CNAIR.

Urmărește
3085 afișări
Imaginea articolului A fost desemnat constructorul care va realiza pasajul rutier Mogoşoaia, pe Centura Bucureşti peste DN1A. Cât vor dura lucrările

A fost desemnat constructorul care va realiza pasajul rutier Mogoşoaia, pe Centura Bucureşti peste DN1A. Cât vor dura lucrările

„A fost finalizat procesul de evaluare pentru ofertele depuse în cadrul procedurii de atribuire a contractului Proiectare şi execuţie Pasaj Mogoşoaia pe centura Bucureşti peste DN1A, fiind transmise adresele de comunicare a rezultatului procedurii către toţi ofertanţii. Semnarea contractului de achiziţie public va fi posibilă după soluţionarea eventualelor contestaţii/plângeri formulate în cadrul procedurii de atribuire”, menţionează CNAIR.

Durata contractului cuprinde 6 luni perioada de proiectare, 24 de luni perioada de execuţie a lucrarilor şi o perioadă de garanţie de 120 de luni.

Potrivit CNAIR, realizarea contractului presupune proiectarea şi execuţia lucrărilor de construire a Pasajului Mogoşoaia de pe Centura Bucuresti peste DN 1A între km 66+540 - km 67+340 care include rampa de urcare (km 66+580 – km 66+810) şi rampa de coborâre (km 66+920 - km 67+150), pasajul superior peste DN 1A, precum şi breteaua de acces 7 (km 66+870 - km 67+340) şi breteaua de acces 8 (km 66+870 km 67+280).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici