- Home
- Stirile zilei
- LONDRA, (12.06.2019, 16:27)
- Marinela Sarbu
Boris Johnson şi-a lansat campania pentru funcţia de premier al Marii Britanii
Boris Johnson şi-a lansat miercuri campania pentru a deveni succesorul Theresei May, luându-şi angajamentul de a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană pe 31 octombrie şi a transmis un avertisment partidului său, spunând că "întârzierea inseamnă înfrângere”, potrivit Reuters.

Boris Johnson şi-a lansat campania pentru funcţia de premier al Marii Britanii
Johnson, favorit pentru acest post la aproape trei ani de când a condus campania oficială a Marii Britanii de a părăsi UE, a lăudat forţa economiei britanice şi a promis să livreze Brexit până pe 31 octombrie şi să abordeze deznădejdea din întreaga ţară.
"După trei ani şi două termene ratate, trebuie să părăsim UE pe 31 octombrie", a spus el în timp ce mulţimea aflată în faţa Academiei Regale de Inginerie din centrul Londrei strigau "La naiba cu Boris".
"Nu intenţionez să obţin un rezultat negativ", a declarat Johnson, fost ministru de Externe în vârstă de 54 de ani şi primar al Londrei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii UE merg la Kiev / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
"Nu cred că vom ajunge la aşa ceva, dar este responsabil să ne pregătim în mod ferm şi serios pentru un Brexit fără acord. Într-adevăr, este surprinzător faptul că oricine ar putea sugera eliminarea acestui instrument vital în negociere".
Johnson a câştigat mulţi adepţi în rândul partidului său susţinând că numai el poate salva conservatorii, care au fost pedepsiţi în recentele alegeri, în legătură cu incapacitatea guvernului de a livra Brexit la timp.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe