MEDIAFAX HEADLINES
This browser does not support the video element.
Cel puţin nouă persoane rănite, într-un accident produs la ieşirea din Orăştie
Cel puţin nouă persoane au fost rănite, joi dimineaţa, într-un accident produs la ieşirea din Orăştie, iar autorităţile au activat planul roşu de intervenţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Funcţionarii ANAF au ajutat grupul Euroavipo să fure peste 613 milioane de lei de la stat
Euroavipo a prejudiciat statul cu 136 mil. euro. Emil Duca, consultant fiscal: „La fraude de asemenea dimensiuni, fără aportul unor funcţionari publici nu prea se putea ajunge“.
Toaletele de pe Autostrada Nădlac-Arad, care leagă România de vestul Europei, sunt nefuncţionale, călătorii fiind nevoiţi să parcurgă circa 40 de kilometri până la primul grup sanitar deschis, transmite corespondentul MEDIAFAX.
România nu semnează acordul de comerţ liber cu Canada fără ridicarea vizelor
Iliescu vorbeşte despre „partenerul” Câmpeanu în reconstrucţia instituţională a României
Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie, pe blogul personal, că a găsit în Radu Câmpeanu, care a murit la vârsta de 94 de ani, un „partener pentru reconstrucţia instituţională a României”, adăugând că seniorul liberal a fost un om politic care a marcat anii revenirii la democraţie.
Hillary Clinton şi Donald Trump s-au întâlnit miercuri seara la Las Vegas pentru cea de-a treia şi ultima dezbatere televizată între cei doi candidaţi la preşedenţia Statelor Unite, cu mai puţin de trei zile înainte de alegerile programate pe data de 8 noiembrie, scrie BBC News online.