-
4 aug 2017
OUG de modificare a pensiilor speciale a fost adoptată de Guvern/ Indemnizaţia pentru creşterea copilului, plafonată la 8.500 lei / Când intră în vigoare cele două ordonanţe
-
3 aug 2017
Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, de acord cu plafonul pensiilor la 10.000 de lei: Putem avea discuţii, dar nu în mod abuziv
-
3 aug 2017
Nou proiect de OUG pentru modificarea legii pensiilor speciale. Sindicatele, chemate la discuţii de Olguţa Vasilescu | DOCUMENT
-
31 iul 2017
Coaliţia PSD-ALDE, artificiu legislativ fără precedent, în timpul verii, când Parlamentul nu lucrează: sesiune extraordinară pentru OUG pe pensii, Elcen şi alte măsuri sociale de impact
-
30 iul 2017
Olguţa Vasilescu, despre pensiile militare: Nu se vor mai actualiza în funcţie de creşterea veniturilor celor aflaţi în activitate. Economia nu poate susţine astfel de creşteri. Dăm OUG săptămâna viitoare, intră în vigoare pe 15 septembrie
-
2 iul 2017
Bugetarii primesc de la 1 iulie vouchere de vacanţă, în limita sumelor prinse în buget. La cât se ridică valoarea acestora
-
30 iun 2017
OUG pentru persoanele cu dizabilităţi. Copiii cu handicap grav nu vor mai fi evaluaţi până la 18 ani
-
28 iun 2017
Premierul Grindeanu, mesaj pentru cei care au protestat împotriva OUG 13: Bine au făcut! / Grindeanu l-a sunat pe Iohannis pentru ”o discuţie de final de mandat”
-
27 iun 2017
VIDEO | Tudorel Toader, ministrul interimar al Justiţiei, despre clasarea unei părţi a dosarului OUG 13: Era necesară. Păcat că a durat atât de mult
-
Update!
26 iun 2017
O parte din dosarul OUG 13, referitoare la favorizarea infractorului, ajunge din nou la DNA. Restul acuzaţilor, CLASATE/ REACŢIA lui Florin Iordache, fostul ministru al Justiţiei
-
18 iun 2017
Kovesi, noi înregistrări: După decizia CCR mi-aş fi dorit să ieşim cu un dosar cu ministru, să presăm
-
15 iun 2017
Grindeanu, întrebat dacă ar adopta încă o dată OUG 13: "OUG 14, sigur! "
-
13 iun 2017
Salarii mai mari pentru angajaţii din biblioteci, muzee şi din cadrul Academiei. Care sunt categoriile de bugetari care vor beneficia de creşteri salariale
-
23 mai 2017
OUG 79 privind managerii de spitale, adoptată. PNL: Tovarăşii înving în sistemul de sănătate
-
22 mai 2017
Membrii de partid pot fi manageri de spitale. Comisiile din Camera Deputaţiilor răstoarnă decizia Senatului/ Deputatul PNL Pavel Popescu, despre modificările aduse OUG 79: Politizează sistemul de sănătate
-
22 mai 2017
Uber România, dezavantajată de OUG privind legea nr. 38/2003 care reglementează transportul în regim de taxi "pentru că generează ABUZURI asupra oamenilor care oferă servicii de ridesharing". Compania cere suspendarea actului normativ
-
16 mai 2017
Majorarea cu 20% a salariilor mai multor bugetari a trecut de Parlament. Studenţii primesc burse şi în vacanţă