- Home
- Tehnologie
- BUCUREŞTI, (06.01.2022, 15:50)
Dacia Sandero s-a vândut ca pâinea caldă în 2021. Premieră pentru constructorul român
Dacia Sandero a fost în primele 11 luni din 2021 al doilea cel mai bine vândut model auto la nivel european, cu 176.650 de unităţi, în creştere cu 18% faţă de anul anterior, când însă era comercializată generaţia anterioară, conform datelor Jato Dynamics.
Urmărește
4777 afișări
Ce performanţe financiare a obţinut Dacia Sandero în 2021? În premieră, modelul Dacia încheie în top trei
În premieră, modelul Dacia produs atât în România, la Mioveni, cât şi la Tanger, în Maroc, încheie anul în top trei şi se apropie de volumele modelului Volkswagen Golf, care de foarte mulţi ani deţine titlul de cel mai bine vândut automobil la nivel european. Golf a marcat în 11 luni din 2021 o scădere de 24% a volumelor, la 191.924 de unităţi, Volkswagen fiind printre mărcile afectate de criza componentelor electronice.
În Italia, Dacia s-a clasat printre mărcile cu cele mai mari creşteri în 2021. Per total, marca autohtonă a înregistrat anul trecut aproape 61.700 de autoturisme noi înmatriculate, în creştere cu 15% faţă de 2020. Însă pe final de an, având în vedere că în noiembrie uzina a produs la capacitate maximă, creşterea din decembrie a ajuns la 30% susţinută în special de SUV-ul Duster, care a fost şi al doilea cel mai bine vândut model pe piaţa italiană. Dacia a mizat puternic în ultimii doi ani pe motorizările pe GPL, iar acestea au o cerere ridicată în Italia.
În Franţa Dacia a încheiat anul cu o creştere de aproape 30 de procente, ajungând la 125.200 de unităţi şi o cotă de piaţă de 7,5%. Mai mult, Dacia reprezintă acum o treime din vânzările Grupului Renault în Franţa. Creşterea Dacia vine pe o piaţă franceză afectată de criza componentelor electronice, unde volumele au scăzut cu 15% în decembrie şi au stagnat la nivel de 2021 faţă de 2020.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cseke Attila: Sporul de antenă trebuie eliminat
-
Suspect arestat după ce ar fi înjunghiat mortal două persoane într-un parc din Germania
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
Uzina Dacia de la Mioveni a demarat la începutul lunii decembrie producţia noului crossover Jogger, odată ce s-au deschis şi comenzile în cadrul reţelei de dealeri.
Odată cu demararea producţiei lui Jogger uzina Dacia revine la patru modele, completând linia alături de Duster, Logan şi Sandero Stepway.
În 2020 au fost eliminate din producţie modelele Logan MCV - înlocuit acum de Jogger şi Sandero, care odată cu trecerea la cea de-a treia generaţie a fost mutat integral în Maroc.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Dezbateri cruciale la Davos: Liderii europeni discută viitorul economic al Europei în era Trump
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Prințul Harry soluționează procesul împotriva tabloidelor lui Rupert Murdoch. News Group Newspapers și-a cerut scuze public
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 17:12
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1064. Zelensky: Scholz promite că Germania va discuta în curând cu aliaţii săi despre garanţiile de securitate pentru Ucraina / Ucraina se va alătura NATO dacă Trump doreşte / Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace
-
astăzi, 16:57
Prinţul Harry revendică o „victorie monumentală” în lupta juridică împotriva editorului The Sun