DNA cere URMĂRIREA PENALĂ a nouă foşti miniştri, în cazul licenţelor Microsoft. Persoane din Guvern şi ministere au pretins comisioane de 20 milioane de dolari. REACŢII ale foştilor miniştri

DNA cere aviz de la preşedinte, Senat, Camera Deputaţilor şi Parlamentul European pentru începerea urmăririi penale în cazul a nouă foşti miniştri care în perioada mandatelor ar fi săvârşit infracţiuni, în cazul licenţelor Microsoft pentru şcoli.

Urmărește
9146 afișări
Imaginea articolului DNA cere URMĂRIREA PENALĂ a nouă foşti miniştri, în cazul licenţelor Microsoft. Persoane din Guvern şi ministere au pretins comisioane de 20 milioane de dolari. REACŢII ale foştilor miniştri

DNA cere URMĂRIREA PENALĂ a nouă foşti miniştri, în cazul licenţelor Microsoft. Persoane din Guvern şi ministere au pretins comisioane de 20 milioane de dolari. REACŢII ale foştilor miniştri

Cei despre care se presupune că au săvârşit infracţiuni în perioada în care au fost miniştri sunt: Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Şerban Mihăilescu, Dan Nica, Adriana Ţicău, Gabriel Sandu, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu şi Mihai Tănăsescu.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, a solicitat procurorului general al Parchetului ICCJ să ceară Senatului şi Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a foştilor miniştri Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme şi Şerban Mihăilescu.

De asemenea, Kovesi a solicitat formularea unei cereri la Parlamentul European pentru avizarea urmăririi penale a lui Dan Nica.

Pentru alţi cinci foşti miniştri vizaţi în acest dosar, respectiv pentru Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău, s-au formulat solicitări similare către preşedintele Traian Băsescu.

DNA arată că cererea a fost formulată pentru că există suspiciuni în cazul foştilor miniştri în dosarul privind licenţele Microsoft pentru şcoli.

"Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată la data de 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al Primului-Ministru, ca urmare a acţiunii de control efectuată la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi la Ministerul Educaţiei Naţionale, în legătură cu închirierea de licenţe educaţionale. Întrucât din Raportul de control rezultau indicii cu privire la încheierea, în condiţii nelegale, a contractului comercial de închiriere licenţe din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educaţionale Microsoft, a actelor adiţionale la acest contract, precum şi a contractelor aferente derulării Programul «Sistem Educaţional Informatizat» (SEI), Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu şi respectiv a unor infracţiuni de corupţie în legătură cu derularea acestor contracte", se arată într-un comunicat de presă al DNA.

 

Potrivit unui comunicat al DNA, acuzaţiile ce li se aduc sunt următoarele:

ECATERINA ANDRONESCU (în prezent senator – Parlamentul României), ministrul Educaţiei şi Cercetării în perioada 28 decembrie 2000-19 iunie 2003; 22 decembrie 2008 - 1 octombrie 2009; ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării în perioada 2008-2012, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, în perioada în care avea calitatea de ministru.


VREME VALERIAN (în prezent deputat), ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în perioada septembrie 2010 - februarie 2012 ministru, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în perioada în care avea calitatea de ministru.


MIHĂILESCU PETRU ŞERBAN (în prezent senator – Parlamentul României), ministru coordonator al SGG în perioada decembrie 2000 – octombrie 2003, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani în perioada în care avea calitatea de ministru.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, referatul, în vederea sesizării Parlamentului European pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de:

NICA DAN (prezent membru al Parlamentului European), ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, în perioada 2000 – iulie 2004, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani

În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea sesizării Preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de următorii:

ŢICĂU ADRIANA, ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada iulie-decembrie 2004

SANDU GABRIEL, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010

FUNERIU PETRU – DANIEL, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2009 – 2012

ATHANASIU ALEXANDRU, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2003 – 2005



TĂNĂSESCU MIHAI NICOLAE, ministru al Finanţelor Publice în perioada 2000 -2004

DNA: Persoane din Guvern şi ministere au pretins comisioane de 20 milioane de dolari, în cazul licenţelor

Persoanele din Guvern, ministere şi din societăţile implicate în derularea proiectului privind licenţele Microsoft pentru şcoli au pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului, potrivit DNA.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată, în cererea de avizare a începerii urmăririi penale în cazul a nouă foşti miniştri care în perioada mandatelor ar fi săvârşit fapte de corupţie, în cazul licenţelor Microsoft pentru şcoli, că încheierea contractului s-ar fi făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice.

Astfel, potrivit DNA, foştii miniştri Dan Nica, Şerban Mihăilescu, Ţicău Adriana, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Sandu Gabriel "şi-au exercitat cu rea-credinţă atribuţiile de serviciu, determinând încheierea contractului cadru de licenţiere din 15.04.2004 în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României, şi implicit permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate".

Totodată, anchetatorii au indicii că cei şase foşti miniştri au pretins şi primit sume de bani pentru a-şi exercita în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi pentru a-şi exercita influenţa asupra altor persoane, pentru a fi favorizată firma Fujitsu Siemens Computers la încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft.

"Astfel, contractul cadru de licenţiere Microsoft s-a încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preţ cu cel puţin 40% mai mare faţă de preţul real, având la bază un necesar nefundamentat", a mai arătat DNA.

Procurorii susţin că extensia cu privire la produse educaţionale s-a realizat cu încălcare dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, având în vedere că obiectul contractului cadru viza licenţele pentru administraţia publică, Fujitsu Siemens Computers nu era distribuitor de produse educaţionale, iar de discount-ul acordat de firma Microsoft în considerarea Guvernului au beneficiat firmele private.

"Mai mult, conform scrisorilor de confort şi biletelor la ordin emise, Guvernul Român garanta creditul, în timp ce firma Fujitsu Siemens Computers, care susţinea că a venit cu oferta de finanţare, nu depunea nici măcar garanţie de bună execuţie a contractului", a precizat sursa citată.

DNA a arătat că, din cercetările efectuate, rezultă că din cele 54 milioane de dolari achitate de Guvern în baza contractului cadru şi a extensiei din luna noiembrie 2004, suma de 20 de milioane de dolari reprezintă comisioane pretinse de persoanele implicate în derularea proiectului din cadrul Executivului, din ministerele şi societăţilor implicate.

Totodată, din probele administrate în cauză până în acest moment al cercetărilor şi din actele de control încheiate, rezultă că încheierea şi derularea contractului de închiriere de licenţe Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscription cu consorţiul D-CON.NET (MCSI MS-EAS) s-a realizat cu încălcarea, de către miniştrii Daniel Funeriu şi Gabriel Sandu, a dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, "fără a exista o fundamentare din punct de vedere economic şi tehnic, în scopul de a favoriza anumite firme".

"Există indicii în sensul că valoarea produselor şi a serviciilor a fost supraestimată pentru că a inclus şi comisioanele pretinse de persoanele implicate în semnarea şi derularea contractelor", a precizat DNA.

De asemenea, din cercetările efectuate cu privire la Programul "Sistem Educaţional Informatizat" (SEI), privind implementarea sistemului alternativ de educaţie asistată de calculator prin dotarea unităţilor de învăţământ cu laboratoare informatizate, cu o valoare estimată de 200 milioane dolari, a rezultat că ar fi fost încălcate atribuţiile de serviciu şi ar fi fost săvârşite infracţiuni de corupţie de către persoanele implicate.

"Astfel, preţurile de achiziţie a soluţiilor software nu sunt fundamentate şi depăşesc preţurile pieţei, nu există specificaţii clare ale produselor achiziţionate, iar lipsa unor licitaţii reale a dus la preţuri de achiziţie exagerate, atât pentru echipamente, cât şi pentru software", susţin anchetatorii.

Totodată, din probele administrate a reieşit că procedura de achiziţie a fost restricţionată, iar prin încheierea contractului şi acceptarea cesionării acestuia s-a urmărit de fapt favorizarea firmei Siveco şi a firmelor colaboratoare, în condiţiile în care specificaţiile tehnice ale livrabilelor din caietele de sarcini conduceau către firma IBM sau Compaq, iar specificaţiile tehnice pentru software către firma Siveco.

"Achiziţiile în cadrul Programului SEI au fost efectuate la preţuri cu până la 50% mai mari, iar continuarea proiectului cu firma Siveco, în cadrul etapei a IV-a, a fost impusă de condiţiile împovărătoare ale contractului de leasing financiar care era în derulare, deşi actele de control recomandau efectuarea unei proceduri de achiziţie", a mai arătat DNA.

Probele administrate în cauză au demonstrat existenţa unui mecanism care urmărea crearea unui profit cât mai mare în firmele subcontractante, profit din care erau scoase, prin intermediul unor companii off-shore, sumele de bani necesare plăţii mitelor, prin intermediul unor contracte de servicii fictive.

"Sumele de bani cu titlu de mită erau plătite fie prin transferuri bancare în firmele nominalizate de persoanele care reprezentau autoritatea contractantă, fie erau scoase în numerar din băncile din afara teritoriului României şi aduse tot în numerar în ţară folosind diferiţi intermediari, toate acestea făcându-se în scopul ascunderii sursei veniturilor", potrivit DNA.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici