Corvinul Hunedoara a remizat pe teren propriu cu Rijeka, în preliminariile Europa League

  • Corvinul Hunedoara a întâlnit joi seara pe vicecampioana Croaţiei, Rijeka, în prima manşă a turului secund preliminar din Europa League.
  • Partida s-a încheiat cu o remiză albă, 0-0, soarta calificării urmând a fi decisă în returul din Croaţia.
Urmărește
157 afișări
Imaginea articolului Corvinul Hunedoara a remizat pe teren propriu cu Rijeka, în preliminariile Europa League

Corvinul Hunedoara a remizat pe teren propriu cu Rijeka, în preliminariile Europa League

După 20 de minute, în care singura ocazie le-a aparţinut oaspeţilor, cu un şut ce nu a prins cadrul porţii, hunedorenii au jucat mai ofensiv şi şi-au creat câteva şanse de a marca.

Buş şi Neacşa au şutat la poartă, execuţia primului fiind reţinută de portar, în timp ce Neacşa a trimis pe lângă.

Primul sfert de oră al reprizei secunde a consemnat câte o ocazie la fiecare poartă. Întâi şutul centrare a lui Jankovic a trecut puţin pe lângă poartă, pentru ca 4 minute mai târziu, Lupu să trimită cu capul foarte aproape de buturi, după centrarea lui Velisar.

În minutul 81, Fruk a şutat din nou în afara cadrului porţii Corvinului, din lovitură liberă.

Pârvulescu a ratat ultima mare şansă de a marca, cu un şut din careu, din poziţie ideală, şut respins de portarul advers.

Returul se joacă peste o săptămână la Rijeka.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici