Articolele autorului Adrian Ţone
-
LIGA I va avea 14 echipe şi în sezonul viitor
Adunarea Generală Extraordinară a LPF a votat, marţi, păstrarea sistemului competiţional cu 14 echipe în Liga I, la finalul acestei ediţii urmând să retrogradeze şase echipe şi să promoveze două din liga secundă, a declarat pentru MEDIAFAX, unul dintre membrii AG a Ligii Profesioniste de Fotbal. citeşte tot
-
Mircea Sandu: Cât a fost prezentă în CEx UEFA, România a obţinut ce a obţinut, de acum încolo se va vedea
Fostul preşedinte al FRF, Mircea Sandu, al cărui mandat în Comitetul Executiv al UEFA se încheie în acest an, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că a apărat foarte tare interesele fotbalului românesc şi a menţionat că nu ştie de ce România nu a avut un alt candidat pentru alegerile din 24 martie. citeşte tot
-
Argăseală: Am depus memoriu la TAS în cazul Mureşan
Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, joi, că gruparea pe care o conduce a depus memoriu la Tribunalul de Arbitraj Sportiv împotriva deciziei Comisiei de Recurd a FRF în cazul mijlocaşului echipei ASA Târgu Mureşan Gabriel Mureşan. citeşte tot
-
Tragerea la sorţi a semifinalelor Cupei României va avea loc miercuri
Tragerea la sorţi a semifinalelor Cupei României-Timişoreana va avea loc miercuri, de la ora 12.00, la Casa Fotbalului, sala Nicolae Dobrin, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal. citeşte tot
-
Gabriel Tamaş a semnat un contract cu FC Steaua
Fundaşul Gabriel Tamaş, care a evoluat ultima dată la Watford, a semnat, joi, o înţelegere valabilă doi ani cu FC Steaua, din postura de fotbalist liber de contract, a declarat pentru MEDIAFAX impresarul jucătorului, Florin Manea. citeşte tot
-
Clubul ASA Târgu Mureş, obligat de CNSL la plata restanţelor contractuale către Ianis Zicu
Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor (CNSL) din cadrul FRF a obligat, miercuri, gruparea ASA Târgu Mureş la plata restanţelor contractuale către Ianis Zicu, clubul ardelean fiind nevoit să achite şi taxa de procedură, informează site-ul oficial al LPF. citeşte tot
-
Florin Manea: Dinamo ne-a contactat pentru Tamaş după ce a aflat de oferta din partea Stelei
Impresarul Florin Manea a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că Dinamo a făcut o ofertă pentru achiziţionarea fundaşului Gabriel Tamaş, liber de contract, după ce s-a aflat că Steaua îl doreşte pe jucătorul în vârstă de 31 de ani. citeşte tot
-
Halep: Încerc să mă refac pentru a începe antrenamentele în vederea Australian Open
Jucătoarea de tenis Simona Halep a postat, miercuri, pe pagina sa de Facebook, un mesaj în care a anunţat că încearcă să se refacă, după ce a fost diagnosticată cu gastroenterită, pentru a începe cât mai rapid antrenamentele în vederea Australian Open. citeşte tot
-
Clubul Sportiv al Armatei invită FC Steaua la discuţii privind marca
Clubul Sportiv al Armatei a transmis grupării patronate de Gigi Becali, prin intermediul unui comunicat de presă remis agenţiei MEDIAFAX, disponibilitatea de a discuta cu reprezentanţii echipei de fotbal cu privire la marca Steaua, invitându-i pe aceştia la o întâlnire pentru clarificarea situaţiei. citeşte tot
-
FC Dinamo a plecat în cantonament în Turcia cu un lot de 24 de jucători
Lotul echipei Dinamo Bucureşti a plecat, miercuri, de pe Aeroportul Henri Coandă, în primul stagiu de pregătire centralizată din acest an, în Turcia, la Side, antrenorul Mihai Teja având la dispoziţie 24 de jucători. citeşte tot
-
Dinamovistul Ionuţ Şerban, implicat într-un accident rutier
Jucătorul dinamovist Ionuţ Şerban a fost implicat într-un accident rutier uşor, marţi dimineaţă, în oraşul Otopeni, jucătorul fiind rănit la mână în urma impactului, a declarat pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare, Dorin Irimia. citeşte tot
-
Albuţ, Cătălin Munteanu şi Pârvulescu au efectuat vizita medicală cu lotul FC Viitorul
Portarul Călin Albuţ, mijlocaşul Cătălin Munteanu şi fundaşul Paul Pârvulescu au efectuat luni dimineaţa vizita medicală alături de lotul echipei FC Viitorul, la Institutul Naţional de Medicină Sportivă, informează site-ul oficial al clubului patronat de Gheorghe Hagi. citeşte tot
-
Grozav: Mă bucur că am ajuns la Dinamo
Atacantul Gheorghe Grozav a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se bucură de faptul că a ajuns al o înţelegere cu Dinamo Bucureşti şi speră ca în cel mai scurt timp să primească acceptul de a evolua la echipa din Şoseaua Ştefan cel Mare. citeşte tot
-
Dinamo a reziliat contractele a şase jucători şi urmează să plece şi alţii
FC Dinamo a reziliat până în prezent contractele a şase jucători, Constantin Grecu, Adrian Popa, Cătălin Samoilă, Dragoş Firţulescu, Elton da Silva şi Wanderson Miranda, în zilele următoare urmând să mai plece câţiva fotbalişti, au anunţat, vineri, conducătorii clubului într- conferinţă de presă. citeşte tot
-
Grozav va evolua la Dinamo
Atacantul Gheorghe Grozav va evolua la echipa Dinamo, el urmând să fie prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă programată la ora 14.30, a declarat agenţiei MEDIAFAX, managerul general al clubului dinamovist, Daniel Stanciu. citeşte tot
-
Lucian Sânmărtean, desemnat cel mai bun jucător român al anului 2014 în cadrul galei AFAN
Mijlocaşul formaţiei Steaua, Lucian Sânmărtean, a fost desemnat, joi, cel mai bun jucător român al anului 2014 în cadrul galei Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori (AFAN). citeşte tot
-
Marius Niculae s-a întors la Dinamo: Am ales cu sufletul, vreau să dau o mână de ajutor
Atacantul Marius Niculae a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că a ales cu sufletul să se întoarcă la clubul la care s-a afirmat, precizând că îşi doreşte să ajute Dinamo să îşi îndeplinească obiectivele propuse. citeşte tot
-
Dinamo şi-a prezentat noua conducere: Daniel Stanciu va fi manager general, iar Dănciulescu manager sportiv. Mihai Teja este noul antrenor
Acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat, miercuri, că Daniel Stanciu este noul manager general al clubului, Ionel Dănciulescu va fi manager sportiv, Mihai Teja va ocupa postul de antrenor principal, iar atacantul Marius Niculae este noul jucător al "alb-roşiilor". citeşte tot
-
Cristian Bobar a renunţat la funcţia de director sportiv al FC Dinamo
FC Dinamo şi directorul sportiv Cristian Bobar au convenit, marţi, încetarea raporturilor contractuale pe cale amiabilă, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare citeşte tot
-
Tocală: Dacă FRF nu a făcut cerere de finanţare pentru 2015 înseamnă că renunţă, noi nu îi obligăm
Secretarul de stat din cadrul MTS, Carmen Tocală, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că dacă FRF nu a făcut cerere de finanţare pentru 2015 înseamnă că a renunţat la solicitarea iniţială, depusă în luna noiembrie, precizând că federaţia nu este obligată să accepte bani de la minister. citeşte tot
-
Sportivul anului 2014 va fi desemnat de Ministerul Tineretului şi Sportului până la 15 ianuarie
Sportivului anului 2014 va fi desemnat de Ministerul Tineretului şi Sportului până la 15 ianuarie, secretarul de stat Carmen Tocală declarând însă că este posibil ca acest titlu să fie acordat şi unei federaţii. citeşte tot
-
Simona Halep, premiată cu 30.000 de lei de Ministerul Sportului pentru rezultatele din 2013
Simona Halep a fost recompensată de Ministerul Tineretului şi Sportului pentru rezultatele obţinute în anul 2013 cu Premiul naţional pentru sport, în valoare de 30.000 de lei, anunţat de fostul ministru Nicolae Bănicioiu în 21 februarie 2014, dar publicat în Monitorul Oficial în 30 decembrie 2014. citeşte tot
-
Balint a refuzat naţionala de tineret, fiind nemulţumit de propunerea financiară
Tehnicianul Gavril Balint a declarat că a negociat cu selecţionerul Anghel Iordănescu preluarea conducerii tehnice a echipei naţionale de tineret a României, însă a refuzat, fiind nemulţumit de propunerea financiară făcută de Federaţia Română de Fotbal. citeşte tot
-
Tudor, Balaj şi Petrescu, cele mai multe meciuri arbitrate în turul Ligii I
Cristian Balaj, Alexandru Tudor şi Radu Petrescu au arbitrat cele mai multe partide din turul actualei ediţii a Ligii I, câte 11 din totalul de 153 de meciuri, se arată într-o analiză postată pe site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal. citeşte tot
-
Ioan Niculae îl acuză pe Dinu Gheorghe de haosul din managementul clubului, după excluderea Astrei din cupele europene
Preşedintele AGA a clubului Astra Giurgiu, Ioan Niculae, îl acuză, prin intermediul unui comunicat de presă postat pe site-ul oficial, pe fostul preşedinte al grupării giurgiuvene, Dinu Gheorghe, de "haosul din management", precizând că există contracte de comision neînregistrate. citeşte tot
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:04
-
ieri, 23:02
Ucraina primeşte 2 miliarde de dolari din active ruseşti îngheţate