Articolele autorului Alexandru Costea
-
Vicepremierul Raluca Turcan va coordona activităţile din 7 ministere, inclusiv Justiţia, Educaţia şi Sănătatea
Premierul Ludovic Orban a decis ca viceprim-ministrul Raluca Turcan să coordoneze activităţile din Ministerele Educaţiei, Sănătăţii, Dezvoltării, Fondurilor Europene, Justiţiei, Culturii şi cel al Muncii pentru a duce la îndeplinire obiectivele din programul de guvernare. citeşte tot
-
PSD, o nouă şedinţă după scandalul din CEx. Liderii filialelor judeţene, convocaţi de Dăncilă
Social-democraţii se reunesc, miercuri, începând cu ora 17:00, într-o nouă şedinţă, pentru a stabili strategia partidului în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, au afirmat surse social-democrate pentru MEDIAFAX. Preşedinţii filialelor judeţene vor participa prin videoconferinţă. citeşte tot
-
Dăncilă reia tema celor şase locuinţe ale preşedintelui: Cred că Iohannis ar trebui să dea tuturor reţeta celor şase case obţinute prin meditaţii
Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, a declarat, marţi, că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să prezinte public ”reţeta” obţinerii celor şase case prin meditaţii şi să spună de ce nu a returnat banii statului. citeşte tot
-
Viorica Dăncilă, despre retragerea din cursa pentru prezidenţiale: Nici nu se pune problema
Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, a anunţat, marţi, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CEx) PSD, că nici nu se pune problema retragerii din cursa pentru turul II. citeşte tot
-
Viorica Dăncilă, ironică după CEx: Da, m-a şi alergat Manda pe aici pe coridor / Manda: E cancan
Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a recunoscut, marţi, că au fost discuţii aprinse în şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CEx) PSD, ironizând informaţiile potrivit cărora ar fi fost jignită de către Claudiu Manda. citeşte tot
-
CEx la PSD | Este oficial: Ana Birchall şi Cozmin Guşă, excluşi din partid, alături de cei care au votat Guvernul Orban / Fostul ministru al Justiţiei: Plec cu conştiinţa curată / Primarul Bacăului: Adevărul deranjează foarte mult
Comitetul Executiv al PSD s-a reunit, marţi, la sediul partidului din Kiseleff. Ana Birchall şi Cozmin Guşă au fost excluşi din partid, iar Dăncilă a spus că nu se pune problema să se retragă din cursa prezidenţială, în urma dezbaterilor aprinse din şedinţă. citeşte tot
-
Cozmin Guşă a fost exclus din PSD, la scurt timp după ce s-a reînscris în partid
Cozmin Guşă, acţionar al postului Realitatea şi cel care s-a reînscris în PSD la finele lunii octombrie 2019, a fost exclus, marţi, din formaţiunea politică, în urma unei decizii luate în şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CEX) PSD, au declarat pentru MEDIAFAX surse politice. citeşte tot
-
Ana Birchall a fost exclusă din PSD
Membrii CEx al PSD au decis, marţi seară, să o excludă pe Ana Birchall, fost ministru al Justiţiei, au declarat surse social-democrate pentru MEDIAFAX. Liderul PSD Bihor, Ioan Mang, afirmase că Birchall ”a făcut suficient de mult rău prin atitudinile pe care le-a avut faţă de deciziile partidului”. citeşte tot
-
Primarul general al Capitalei a anunţat compania către care va fi delegat serviciul de termoficare
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că, joi, consilierii generali vor vota asupra unui proiect de hotărâre prin care compania municipală Termoenergetica va prelua atribuţiile RADET, în urma declarării falimentului Regiei de către Curtea de Apel Bucureşti. citeşte tot
-
Firea îl provoacă pe Orban la o dezbatere: Să se vadă „cât de incompetent este”
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, l-a provocat, marţi, pe premierul Ludovic Orban la o dezbatere pe teme de administraţie publică „pentru a se vedea cât de incompetent este”. „Cred că atunci când adoarme se gândeşte la mine şi când se trezeşte la fel”, a mai spus Firea. citeşte tot
-
Gabriela Firea a analizat look-ul lui Liviu Dragnea, după ce acesta şi-a ras mustaţa: Am văzut imaginile
Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a afirmat, marţi, referitor la faptul că Liviu Dragnea a fost scos din Penitenciarul Rahova pentru a fi dus la Instanţa supremă, că fostului lider PSD îi stă bine fătă mustaţă. citeşte tot
-
Răspunsul lui Nicolae Bădălău când a fost întrebat, înaintea CEx-ului PSD, ce ar fi făcut dacă nu atingea scorul la alegerile prezidenţiale
Liderul PSD Giurgiu Niculae Bădălău a declarat, întrebat marţi ce ar fi făcut dacă ar fi obţinut un scor slab la alegeri, că şi-ar fi dat demisia de onoare. citeşte tot
-
Angajaţii care au fost expuşi la agenţi cancerigeni vor fi supravegheaţi şi după încetarea activităţii. Preşedintele a promulgat legea
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea prin care lucrătorii expuşi la agenţi cancerigeni în timpul activităţii profesionale vor fi supravegheaţi medical şi după încetarea profesiei, potrivit Administraţiei Prezidenţiale. citeşte tot
-
Viorica Dăncilă îl invită pe Klaus Iohannis la cel puţin două dezbateri electorale | DOCUMENT
Lia Olguţa Vasilescu, şeful de campanie al PSD, a transmis, luni, o scrisoare către Dan Motreanu, şeful de campanie al PNL, în care Viorica Dăncilă îl invită la cel puţin două dezbateri pe Klaus Iohannis. citeşte tot
-
Unii membri PSD cred că partidul va reveni la guvernare, în curând. Senator: Pregătim moţiunea / Când ar putea fi depus documentul / Teodorovici: Nu trebuie să ne jucăm cu aceste instrumente
Senatorul PSD Niculae Bădălău a anunţat că, împreună cu o echipă de colegi din partid, pregăteşte o moţiune de cenzură care va fi depusă în luna februarie, iar în acest fel este convins că social-democraţii vor prelua din nou guvernarea. citeşte tot
-
Dăncilă se arată tolerantă cu disidenţii din partid: Nu pornesc de la premisa excluderilor
Viorica Dăncilă a declarat că nu merge pe premisa excluderilor din partid. Preşedintele PSD a precizat că la şedinţa CEx de marţi va fi făcută o analiză pe filialele judeţene, după alegerile prezidenţiale, în care fiecare lider judeţean va explica scorul mic la scrutinul din 10 noiembrie. citeşte tot
-
Purtătorul de cuvânt al PSD, Valeriu Steriu: Dorim foarte mult ca preşedintele Klaus Iohannis să vină la cel puţin o dezbatere - VIDEO
Purtătorul de cuvânt al PSD, Valeriu Steriu, a declarat, luni, că mai multe posturi TV invitat candidatul partidului, Viorica Dăncilă, la dezbateri, însă este nevoie ” în mod real” de un adversar. ”Dorim foarte mult ca preşedintele Klaus Iohannis să vină la cel puţin o dezbatere”, a mai spus el. citeşte tot
-
Şedinţă PNL - Klaus Iohannis la ora 20.00. Tema întâlnirii
Preşedintele Klaus Iohannis şi liderii liberali vor avea o şedinţă luni, de la ora 20.00, la sediul central al PNL, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX. Tema de discuţie va fi, probabil, strategia de campanie pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. citeşte tot
-
Ciolacu, despre rezultatul alegerilor: Aroganţa şi închipuirile mesianice vor fi întotdeauna taxate
Marcel Ciolacu a scris, luni, pe Facebook, că, prin prezenţa Vioricăi Dăncilă în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, PSD şi-a atins primul obiectiv de etapă. Social-democratul susţine că la aceste alegeri unele partide "au tratat cu aroganţă şi superioritate anumite categorii de români". citeşte tot
-
PSD trimite invitaţie scrisă pentru Klaus Iohannis pentru a participa la dezbateri electorale
PSD va trimite o invitaţie scrisă adresată echipei de campanie a lui Klaus Iohannis pentru organizarea unor dezbateri electorale între liderul PSD Viorica Dăncilă şi preşedintele României, înainte de al doilea tur de scrutin al prezidenţialelor, au declarat surse social-democrate pentru MEDIAFAX. citeşte tot
-
Orban: Cred că va fi cea mai mare prezenţă din istoria primului tur al alegerilor prezidenţiale
Premierul Ludovic Orban consideră că la primul tur al alegerilor prezidenţiale se va înregistra cea mai mare prezenţă din istoria acestui tur de scrutin. Preşedintele PNL pune creşterea prezenţei la vot pe seama schimbărilor legislative care au extins votul în diaspora pe trei zile. citeşte tot
-
Iohannis, la sediul PNL în ziua votului. „A venit să vadă cum decurg lucrurile şi cum ne mobilizăm”
Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat că şeful statului, Klaus Iohannis, a venit la sediul central al partidului, în calitatea sa de candidat, ”să vadă cum decurg lucrurile şi cum se mobilizează organizaţiile pentru acest prim tur”. citeşte tot
-
Alegeri prezidenţiale 2019. Viorica Dăncilă: Am votat pentru o Românie a bunăstării, o Românie sigură şi demnă - VIDEO
Liderul PSD, Viorica Dăncilă, a votat, duminică dimineaţa, în Bucureşti, fiind însoţită de soţul său, dar şi de fostul ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. ”Am votat pentru o Românie a bunăstării, sigură şi demnă”, a spus ea după ce şi-a exercitat dreptul de vot. citeşte tot
-
Klaus Iohannis a promulgat legea privind emiterea de monedă electronică
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea Guvernului privind reglementarea activităţii de emitere a monedelor electronice, potrivit Administraţiei Prezidenţiale. Actul normativ are în vedere autorizarea, cerinţele operaţionale şi supravegherea instituţiilor care emit monedă electronică. citeşte tot
-
Cataramă declară că nu are dosar la CNSAS: Nu există niciun angajament de informator sau colaborator
Viorel Cataramă a declarat că, în urma discuţiile pe care le-a avut vineri cu angajaţii CNSAS, a observat că dosarul în care a fost emisă adeverinţa de informator al Securităţii e unul fals. Prezidenţiabillul Dreptei Liberale a spus că documentele care i-au fost prezentate nu au fost semnate de el. citeşte tot
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:04
-
ieri, 23:02
Ucraina primeşte 2 miliarde de dolari din active ruseşti îngheţate