Articolele autorului Bianca Pavaluca
-
Miniştrii de Finanţe ai Chinei şi Japoniei se vor întâlni în Beijing în data de 31 august
Ministrul de Finanţe japonez, Taro Aso şi omologul său chinez Liu Kun vor avea o întâlnire oficială la Beijing în data de 31 august, în încercarea de a îmbunătăţi relaţiile bilaterale în contextul tensiunilor comerciale dintre China şi Statele Unite, relatează Reuters. citeşte tot
-
Cel puţin patru persoane au murit într-un atac în estul Libiei
Cel puţin patru persoane au murit joi, după ce au fost împuşcate într-un atac comis la un punct de verificare amplasat de autorităţi în partea de est a Libiei, între oraşele Zliten şi Khoms, a transmis un oficial local citat de Reuters. citeşte tot
-
Două persoane au murit după ce două trenuri de marfă s-au ciocnit în Bosnia-Herţegovina
Două persoane au murit şi o alta a fost grav rănită după ce două trenuri de marfă s-au ciocnit miercuri seară în sudul Bosniei-Herţegovina, relatează Reuters. citeşte tot
-
Organizaţia Stat Islamic a făcut publică o înregistrare audio făcută de liderul Al-Baghdadi
Reprezentanţii organizaţiei teroriste Stat Islamic au făcut publică miercuri seară o înregistrare audio despre care susţin că este un mesaj de la liderul grupării, Abu Bakr al-Baghdadi, pentru militanţii islamişti, relatează The Guardian şi CNN. citeşte tot
-
Donald Trump: Am aflat despre plăţile făcute de Cohen abia după ce acestea au fost realizate
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că a aflat despre plăţile făcute de fostul său avocat Michael Cohen către două femei pentru a păstra tăcerea abia după ce acestea au fost făcute, iar banii au provenit de la el, nu din fondul de campanie, relatează Reuters. citeşte tot
-
Un cutremur cu magnitudinea de 6.3 grade pe scara Richter s-a produs în Alaska
Un cutremur cu magnitudinea de 6.3 grade pe scara Richter s-a produs în noaptea de miercuri spre joi în Insulele Andreanof din Alaska, fiind resimţit pe o distanţă de aproximativ 115 kilometri, relatează publicaţie Associated Press. citeşte tot
-
Purtătorul de cuvânt al lui Tayyip Erdogan: SUA vizează Turcia în cadrul unui război economic
Ibrahim Kalin, purtătorul de cuvânt al preşedintelui turc Tayyip Erdogan, a declarat miercuri că remarcile consilierului prezidenţial american pentru Securitatea Naţională John Bolton privind Turcia sunt dovada clară că SUA vizează Turcia ca parte a unui război economic, relatează Reuters. citeşte tot
-
Coreea de Nord a întrerupt dezasamblarea unui centru de testare a rachetelor balistice
Coreea de Nord a întrerupt procesul de dezasamblare a unui centru de testare a rachetelor balistice la începutul lunii august, conform unor imagini din satelit analizate de mai mulţi experţi de la Washington, încălcând promisiunea făcută preşedintelui american Donald Trump privind denuclearizarea. citeşte tot
-
Statele Unite au impus Chinei o nouă serie de sancţiuni
Statele Unite au impus taxe vamale în valoare de 16 miliarde de dolari produselor importate din China, valoarea totală a acestora ajungând la 50 de miliarde de dolari, în contextul unei dispute comerciale continue între cele două ţări, relatează BBC. citeşte tot
-
Nicola Sturgeon: Brexit pune în pericol economia Regatului Unit
Prim-ministrul scoţian Nicola Sturgeon a declarat miercuri că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană pune în pericol atât economia Scoţiei, cât şi a întregului Regat Unit, astfel că nu va bloca organizarea unui nou referendum pentru Brexit, relatează Reuters. citeşte tot
-
Cel puţin patru persoane au murit în urma unui incendiu produs în oraşul Mumbai din India
Cel puţin patru persoane au murit şi alte 16 au fost rănite miercuri dimineaţă în oraşul Mumbai din India, după ce un incendiu a izbucnit într-o clădire rezidenţială de 17 etaje din zona Parel, au anunţat reprezentanţii pompierilor, citaţi de Reuters. citeşte tot
-
Personalul de securitate al Aeroportului din Amsterdam va organiza o grevă în data de 4 septembrie
Personalul de securitate al Aeroportului Schiphol din Amsterdam va organiza o grevă de 24 de ore în data de 4 septembrie, pentru a protesta faţă de condiţiile proaste de muncă, au anunţat reprezentanţii aeroportului, relatează Reuters. citeşte tot
-
Parlamentarii din Statele Unite doresc impunerea mai multor sancţiuni asupra Rusiei
Parlamentarii din Statele Unite au transmis marţi că doresc impunerea mai multor sancţiuni împotriva Rusiei, deşi oficialii preşedintelui american Donald Trump consideră că sancţiunile curente îşi fac efectul, relatează Reuters. citeşte tot
-
Iranul va ATACA aliaţii Statelor Unite, inclusiv Israelul, în cazul unui conflict cu Administraţia americană
Ahmad Khatami, un cleric senior al Iranului, a avertizat miercuri Statele Unite că în cazul în care acestea vor ataca Iranul, administraţia de la Teheran va ataca la rândul său aliaţii Statelor Unite din zonă, inclusiv Israelul, relatează Reuters. citeşte tot
-
Statele Unite nu iau în considerare recunoaşterea anexării de către Israel a Înălţimilor Golan
Statele Unite nu iau în considerare recunoaşterea suveranităţii Israelului în teritoriul controlat din Înălţimile Golan, a declarat John Bolton, consilierul prezidenţial american pentru Securitatea Naţională, în cadrul unei vizite în Israel, relatează Reuters. citeşte tot
-
Avionul de pasageri cu probleme tehnice a reuşit să aterizeze de urgenţă în New York
Un avion de pasageri de dimensiuni medii a reuşit să efectueze o aterizare de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Stewart din Statele Unite, după ce două anvelope au fost distruse în momentul decolării, informează ABC News. citeşte tot
-
Peste un milion de persoane au fost evacuate în urma inundaţiilor din statul Kerala din India
Apoape 400 de persoane şi-au pierdut viaţa în uma inundaţiilor provocate de muson în statul Kerala din India, iar peste un milion de persoane au fost evacuate şi trimise în zeci de mii de refugii de pe teritoriul ţării, relatează BBC. citeşte tot
-
John Bolton: Turcia poate pune „instant” punct disputei cu Statele Unite, dacă îl eliberează pe pastorul american Andrew Brunson
John Bolton, consilierul prezidenţial american pentru Securitatea Naţională, a declarat că autorităţile de la Ankara pot pune „instant” punct disputei cu Statele Unite dacă îl eliberează pe pastorul american Andrew Brunson, relatează Reuters. citeşte tot
-
Autorităţile din Libia au condamnat 45 de persoane la moarte în urma evenimentelor din 2011
Autorităţile din Libia au condamnat 45 de membri ai miliţiei la pedeapsa cu moartea, în urma evenimentelor din anul 2011, când zeci de protestatari au fost ucişi în Tripoli, au anunţat reprezentanţii Ministerului de Justiţie, relatează Reuters şi BBC. citeşte tot
-
SUA condamnă sancţiunile impuse de către Turcia asupra importurilor de automobile, alcool şi tutun
Statele Unite condamnă sancţiunile impuse de către autorităţile de la Ankara, mai exact dublarea taxelor vamale la automobile, alcool şi tutun, menţionând că acestea reprezintă „un pas în direcţia greşită”, au anunţat reprezentanţii Casei Albe, relatează Reuters. citeşte tot
-
Liderul Suprem al Iranului admite că a făcut o greşeală în negocierile privind Acordul Nuclear
Ayatollah Ali Khamenei, Liderul Suprem al Iranului, a declarat că faptul că i-a permis ministrului iranian de Externe să vorbească cu omologul său american în cadrul negocierilor pentru Acordul Nuclear semnat în 2015 a fost o greşeală, relatează Reuters. citeşte tot
-
Patru persoane au fost împuşcate într-un supermarket din Statele Unite
Patru persoane au fost împuşcate miercuri într-un supermarket în oraşul Philadelphia din statul american Pennsylvania, după ce un bărbat a deschis focul în timp ce se certa cu alt cumpărător, relatează BBC. citeşte tot
-
Donald Trump i-a revocat accesul la date confidenţiale fostului director CIA John Brennan
Preşedintele SUA, Donald Trump, a decis miercuri revocarea autorizaţiei de securitate a lui John Brennan, fost director al CIA în perioada Administraţiei Barack Obama şi un critic fervent al actualului lider de la Casa Albă, invocând comportamentul imprevizibil al acestuia, relatează postul BBC pe pagina electronică. citeşte tot
-
Un terminal al aeroportului din Budapesta a fost închis temporar miercuri
Un terminal al aeroportului din Budapesta şi împrejurimile acestuia au fost închise temporar miercuri seara, din cauza unui recipient încărcat cu iridiu care s-a supraîncălzit în timpul transportului, au transmis reprezentanţii aeroportului, relatează Reuters. citeşte tot
-
Vladimir Putin: Preşedintele chinez Xi Jinping va vizita Rusia în luna septembrie
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că omologul său chinez Xi Jinping va efectua în luna septembrie o vizită oficială în Rusia, unde va lua parte la un forum economic, au transmis agenţiile ruse de stat RIA şi Tass, relatează Reuters. citeşte tot