Articolele autorului Catalina Mihai
-
Băsescu: În viitor România îi va întreba pe aliaţi ce pun în loc atunci când sunt schimbaţi dictatori
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că, în viitor, România îi va întreba pe aliaţi ce pun în loc atunci când au loc intervenţii militare pentru schimbarea unor dictatori precum Hussein sau Gaddafi, avertizând, totodată, că Statul Islamic e "un flagel mult mai periculos" decât Al-Qaida. citeşte tot
-
Ambasada Ucrainei: Rusia a trecut de la războiul ascuns la o intervenţie deschisă în Ucraina. Prin acţiunile sale Rusia implică întreg mapamondul în război
Federaţia Rusă a trecut de la războiul ascuns de până acum la o intervenţie deschisă în Ucraina, precizează misiunea diplomatică ucraineană de la Bucureşti, subliniind că pentru Kiev evenimentele din ultimul timp reprezintă "o acţiune de agresiune". citeşte tot
-
Băsescu: Armata ucraineană riscă un măcel dacă nu este sprijinită de NATO. Ucraina s-a săturat de căşti şi arme neletale
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, că statele democratice trebuie să depăşească momentul declaraţiilor de bune intenţii şi să ajute armata ucraineană cu orice mijloace care-i sunt necesare într-o luptă ce poate deveni inegală. citeşte tot
-
Ambasada Marii Britanii: Ordonanţele de urgenţă trebuie folosite pe cât de rar posibil
Ordonanţele de urgenţă trebuie folosite pe cât de rar posibil, aşa cum prevede Constituţia, a precizat, joi, Ambasada Marii Britanii, care nu a dorit să comenteze conţinutul OUG privind migraţia aleşilor locali, subliniind că este o chestiune internă a României. citeşte tot
-
Corlăţean: S-ar impune convocarea CSAT pe situaţia din Ucraina. E atributul preşedintelui
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, joi, că s-ar impune convocarea CSAT în contextul ultimelor evenimente din Ucraina, dar a subliniat că acesta este atributul preşedintelui. citeşte tot
-
Obiectivele diplomaţiei: SUA, Schengen - nimic concret. Relaţia cu Rusia depinde de Ucraina
Titus Corlăţean a prezentat, miercuri seară, obiectivele diplomaţiei: întărirea cooperării cu partenerii strategici, în special cu SUA, statutul special al relaţiilor cu R. Moldova, aderarea la Schengen - fără niciun termen clar, o menţionare timidă a Rusiei, precum şi consolidarea relaţiei cu China. citeşte tot
-
Corlăţean: Vizita ministrului ucrainean de Externe, amânată. Vom semna Acordul de mic trafic
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, miercuri, la reuniunea diplomaţiei, că omologul ucrainean şi-a amânat vizita la Bucureşti, ca urmare a evoluţiilor dramatice din Ucraina, dar a fost stabilită o nouă vizită când va fi semnat Acordul de mic trafic de frontieră. citeşte tot
-
Daul: Modificarea legii privind primarii prin ordonanţă în perioada alegerilor este nepotrivită
Modificarea unei legi prin ordonanţă de urgenţă în preajma alegerilor este o decizie nepotrivită din punct de vedere politic, a precizat, marţi, liderul PPE, Joseph Daul, referindu-se la intenţia Guvernului român de a adopta o OUG prin care primarii să-şi aleagă partidul fără a-şi pierde mandatul. citeşte tot
-
Corlăţean: Ucraina trebuie să-şi decidă viitorul sugestia de federalizare din partea Rusiei nu ajută
Ucraina trebuie să-şi decidă singură organizarea internă şi viitorul european, a declarat, luni, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, subliniind că sugestii din exterior, precum propunerea de federalizare venită din partea Rusiei, nu ajută procesul politic din această ţară. citeşte tot
-
MAE e foarte îngrijorat de decizia Rusiei de a trimite un convoi în Ucraina fără aprobarea Kievului
Ministerul de Externe a precizat, vineri după-amiază, printr-un mesaj postat pe Twitter, că este foarte îngrijorat de decizia Rusiei de a timite un convoi în Ucraina fără aprobarea autorităţilor de la Kiev, cerând, totodată, evitarea unei escaladări a situaţiei. citeşte tot
-
Ashton, miniştrii de Externe din Moldova, Ucraina şi Georgia - invitaţi la reuniunea diplomaţiei
Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton şi miniştrii de Externe din R. Moldova, Ucraina şi Georgia sunt invitaţii speciali la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, care va avea loc în perioada 27-29 august, informează MAE într-un comunicat remis MEDIAFAX. citeşte tot
-
Ponta: Mâine dimineaţă voi dona sânge la Tulcea. E mai important decât "gheaţa turnată în cap"
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Tulcea, unde participă la o şedinţă informală a liderilor PSD, că va dona sânge, vineri dimineaţă, în localitate, precizând că astfel de campanii de conştientizare a populaţiei prin exemplul propriu sunt mai necesare decât cea "cu gheaţa turnată în cap". citeşte tot
-
MAE: Ancheta procuraturii în cazul alpinistului român decedat în Alpi s-a încheiat. Iulian Costache va fi adus în ţară
Ancheta procuraturii în cazul alpinistului român Iulian Costache, decedat în Munţii Alpi, s-a încheiat, a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, Ministerul de Externe, subliniind că trupul neînsufleţit al acestuia va fi adus în ţară după obţinerea avizelor necesare. citeşte tot
-
Udrea: Dacă aş ajunge preşedinte, aş schimba Guvernul prin modificarea majorităţii parlamentare
Preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat, la Adevărul Live, că ar schimba Guvernul dacă ar câştiga prezidenţialele, prin modificarea majorităţii parlamentare, precizând că nu ar apela la partide, ci la parlamentari care îşi caută un loc unde să se simtă confortabil cu proiectul lor personal. citeşte tot
-
INTERVIU: Cioloş - Toţi producătorii români afectaţi de embargoul rus sunt eligibili pentru ajutor din partea UE
Toţi producătorii români afectaţi de restricţiile impuse de Rusia vor fi eligibili pentru a beneficia de sprijin, chiar dacă nu fac parte din asociaţii, a declarat, pentru MEDIAFAX, comisarul Dacian Cioloş, subliniind necesitatea orientării spre alte pieţe, dar şi normalizarea relaţiilor cu Rusia. citeşte tot
-
Purtătorul de cuvânt al MAE: Tratatul bilateral nu dă Ungariei dreptul de a cere României autonomie pe criterii etnice
Tratatul bilateral nu dă Ungariei dreptul de a cere României să ia măsuri în privinţa autonomiei teritoariale pe criterii etnice, a precizat, vineri, purtătorul de cuvânt al MAE, Brânduşa Predescu, în replică la o serie de declaraţii de la Budapesta pe această temă. citeşte tot
-
Corlăţean: Va exista o analiză privind oferirea de asistenţă militară pentru Kurdistanul irakian
Ministrul Titus Corlăţean a declarat, vineri, că va informa instituţiile abilitate cu privire la concluziile CAE privind Irakul şi şi-a exprimat convingerea că va exista o analiză serioasă referitor la oferirea de asistenţă militară de către România pentru autorităţile din Kurdistanul irakian. citeşte tot
-
Corlăţean: UE trebuie să fie pregătită pentru sancţiuni suplimentare la adresa Rusiei
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a afirmat, vineri, la CAE, că UE trebuie să fie pregătită pentru adoptarea de măsuri sancţionatorii suplimentare, în situaţia în care Federaţia Rusă nu va contribui activ la de-escaladarea situaţiei din estul Ucrainei, informează MAE. citeşte tot
-
Băsescu: Dacă se reduce CAS, România pierde acordul cu FMI şi UE. Anularea unor taxe ar ajuta economia
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că, "dacă se introduce reducerea CAS, România pierde acordul cu FMI şi UE" şi că, în schimb, economia ar putea respira normal din nou dacă s-ar anula taxele suplimentare, precum cea pe stâlp şi pe combustibil. citeşte tot
-
Diaconescu: Unele persoane din PMP au dificultăţi de înţelegere, sunt nou venite în politică
Candidatul PMP la preşedinţie, Cristian Diaconescu, a respins, joi, afirmaţiile unor membri ai partidului în legătură cu dificultatea de a strânge semnături pentru candidatura sa, precizând că unele persoane au "dificultăţi de înţelegere", dat fiind că sunt nou venite în politică. citeşte tot
-
MAE respinge acuzaţiile potrivit cărora armament românesc a ajuns la SIIL: Nu am exportat tancuri între 2012-2014
Ministerul de Externe respinge informaţiile din presa rusă potrivit cărora tancuri româneşti ar fi ajuns, în 2013, la gruparea extremistă Statul Islamic (SIIL), precizând că România nu a exportat tancuri în perioada 2012-2014. citeşte tot
-
Ambasada SUA: Am găzduit la vila Dante, în 10 iulie, un eveniment. Nu facem publice listele de invitaţi
Ambasada SUA a găzduit, pe 10 iulie, la vila Dante un eveniment la care au participat mulţi oaspeţi români şi străini, a precizat purtătorul de cuvânt Angela Gemza, în urma informaţiilor privind prezenţa liderului PNL Klaus Iohannis la o întâlnire organizată de misiunea diplomatică. citeşte tot
-
Liderul rus Vladimir Jirinovski: Ţările est-europene riscă să fie şterse de pe faţa pământului. Trebuie să le lovim rachetele înainte de lansare
Ţările est-europene riscă să fie distruse complet din vina lor, deoarece Rusia nu poate accepta ca avioane şi rachete să fie lansate de pe teritoriile lor împotriva Rusiei, a declarat, luni, vicepreşedintele Dumei, Vladimir Jirinovski. citeşte tot
-
Udrea: Am scris un denunţ penal împotriva Laurei Georgescu. Şefa CNA protejează practicile de la Antena 3
PMP a scris, luni, un denunţa penal împotriva preşedintelui CNA, Laura Georgescu, pe motiv că această protejează, prin lipsa de reacţie, practicile de la Antena 3, a declarat, luni, Elena Udrea, preşedintele PMP. citeşte tot
-
Udrea: E bine că ACL are un candidat, aşteptăm să prezinte viziunea sa despre independenţa justiţiei
Preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat, luni, că este bine că ACL şi-a anunţat candidatul şi că Mişcarea Populară aşteaptă ca acesta să prezinte viziunea sa privind independenţa justiţiei, întrucât dreapta are nevoie de un candidat care să ducă mai departe proiectele lui Traian Băsescu. citeşte tot