Articolele autorului Laura Albu
-
Răzvan Cuc anunţă că licitaţia pentru noul terminal de la Otopeni va fi lansată peste o lună
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, sâmbătă, că licitaţia pentru noul terminal de la Aeroportul Otopeni va fi lansată peste o lună. citeşte tot
-
Huawei: Taxele americane vor reduce veniturile firmei cu peste 10 miliarde de dolari, impact mai mic decât calculele iniţiale
Gigantul tehnologic chinez Huawei a recunoscut, vineri, că impactul restricţiilor comerciale ale SUA asupra afacerii sale va fi mai mic decât cel de care se temea iniţial, deşi tarifele ar putea cauza companiei pierderi de 10 miliarde de dolari în acest an, transmite Reuters. citeşte tot
-
Ministerul Finanţelor a trimis la Consiliul Economic şi Social proiectul de fiscalizare a bacşişului înainte de dezbatere
Ministerul Finanţelor a trimis la Consiliul Economic şi Social pentru avizare, proiectul de fiscalizare a bacşişului înainte ca acesta să fie supus dezbaterii publice din 22 august, anunţă reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX. citeşte tot
-
Ministerul Finanţelor: Restructurarea datoriilor bugetare este în dezbatere publică
Ministerul Finanţelor Publice a elaborat procedura de aplicare a restructurării obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 ale debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mari sau egale cu un milion de lei şi au lansat-o în dezbatere publică. citeşte tot
-
Mii de români s-au bucurat de spectacolul aviatic de la BIAS / VIDEO
Mii de români au ajuns, sâmbătă, pe Aeroportul Băneasa, pentru a se bucura de spectacolul oferit de BIAS 2019. Spectatorii au avut de înfruntat însă o căldură foarte mare, care a încins puternic betonul de pe pistă. În aceste condiţii, îngheţata, apa, berea dar şi umbra au fost la mare căutare. citeşte tot
-
Ministerul Finanţelor vrea să transforme programul "Prima casă" în "O familie, o casă"
Ministerul Finanţelor Publice propune modificarea condiţiilor şi a denumirii programului "Prima casă", oferindu-i caracter social şi denumirea de "O familie, o casă", anunţă joi, reprezentanţii Ministerului într-un comunicat de presă. citeşte tot
-
Carlo Pignoloni devine noul country manager al Enel în România
Enel anunţă că, începând de joi, Carlo Pignoloni, manager al operaţiunilor Enel Green Power în Italia, va prelua funcţia de country manager al Enel România, înlocuindu-l pe Georgios Stassis. citeşte tot
-
Ministerul Agriculturii, după controale: Legumele româneşti nu au concentraţii de pesticide peste limite
Ministerul Agriculturii anunţă, într-un comunicat de presă, că a prelevat 2080 probe din pieţe, atât fructe cât şi legume, iar o primă concluzie este aceea că produsele româneşti nu depăşesc limitele maxime admise de reziduuri de pesticide. Totuşi, există o problemă legată de documentele pe marfă. citeşte tot
-
Ministrul Fondurilor Europene: MII de afaceri start-up au fost finanţate prin Programul StartUp Plus şi StartUp
Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că a facilitat prin Programele StartUp Plus şi StartUp, finanţarea din fonduri europene a 8.700 de firme în România şi în Diaspora, cu sume totale de peste 480 de milioane de euro. citeşte tot
- Ministrul Energiei a declarat că România poate construi "astăzi" un reactor la Cernavodă
-
Citigroup şi BNP, implicate în dosarul american împotriva Huawei
Citigroup şi banca franceză BNP Paribas sunt implicate în dosarul penal al SUA împotriva ofiţerului financiar principal (CFO) al Huawei Technologies, potrivit noilor documente făcute publice, transmite Reuters. citeşte tot
-
Ministerul Finanţelor a actualizat Declaraţia 112 privind obligaţiile fiscale ale contribuabililor
Ministerul Finanţelor Publice anunţă, miercuri, că a actualizat modelul şi conţinutul Declaraţiei 112 privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate. citeşte tot
-
Românii şi bulgarii, codaşi la rezervarea vacanţelor online. Care sunt cele mai accesate pagini în rândul românilor
Jumătate dintre utilizatorii de internet din UE au declarat că şi-au rezervat vacanţa sau deplasările prin mediul online. Cei mai mulţi dintre aceştia au fost înregistraţi în Luxemburg, Finlanda şi Germania, pe ultimele locuri fiind România şi Bulgaria, potrivit Eurostat. citeşte tot
-
CNAIR, după ce un ONG a anunţat că autorizaţia de construire pentru „ciotul” de 4,5 km al autostrăzii A3 nu mai este valabilă
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere informează că autorizaţia de construcţie pentru porţiunea de 4,5 km din A3, Târgu Mureş- Ungheni, a fost prelungită din 11 aprilie 2019 şi este valabilă până în aceeaşi lună a anului următor (2020), potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. citeşte tot
-
Qualcomm şi LG încheie un nou contract în privinţa licenţelor
Qualcomm a anunţat, marţi, că a încheiat un nou contract în vederea licenţelor pe o perioadă de cinci ani cu LG Electronics, pentru a dezvolta, fabrica şi vinde smartphone-uri 3G, 4G şi 5G, informează Reuters. citeşte tot
-
APIA: Piaţa auto din România a crescut cu 9,5% faţă de anul trecut
Piaţa auto a înregistrat o creştere generală de 9,5% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018. România a înregistrat o creştere continuă a pieţei auto în ultimele 12 luni, cu excepţia lunii martie 2019, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). citeşte tot
-
Un ONG anunţă că autorizaţia de construire pentru ”ciotul” de 4,5 km al autostrăzii A3 nu mai este valabilă/ Reacţia CNAIR
Asociaţia Pro Infrastructură anunţă, marţi, pe Facebook, că autorizaţia de construire pentru porţiunea de 4,5 km a Autostrăzii 3 dintre Aeroportul Transilvania (Ungheni) şi sud-vestul oraşului Târgu Mureş (plus drum legătură conexiune cu zona Promenada Mall/Metro) a expirat încă din luna aprilie. citeşte tot
-
Eurostat: România este „campioana” UE în domeniul construcţiilor
România a înregistrat o creştere de 23,3% în domeniul construcţiilor, în iunie 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Valoarea este cea mai mare dintre procentele ţărilor Uniunii Europene, arată un studiu Eurostat. citeşte tot
-
WhatsApp se află în discuţii pentru lansarea plăţilor mobile în Indonezia
WhatsApp, serviciul de mesagerie deţinut de Facebook, se află în discuţii cu mai multe firme din Indonezia care gestionează plăţi digitale pentru a le oferi serviciile lor de tranzacţii mobile, în încercarea de a pătrunde în sectorul de comerţ electronic al ţării, transmite Reuters. citeşte tot
-
Lenovo a înregistrat venituri de două ori mai mari faţă de anul trecut, de 240 milioane de dolari
Lenovo a raportat venituri înainte de impozitare, de două ori mai mari faţă de anul trecut, ajungând la suma de 240 milioane de dolari. Venitul net a crescut, de asemenea cu 85 de milioane de dolari, anunţă grupul Lenovo în cadrul informaţiilor financiare din perioada aprilie-iulie 2019. citeşte tot
-
Cursă amânată pe Aeroportul Otopeni: Un avion Ryanair este afectat de probleme tehnice
O cursă Ryanair spre Timişoara, a fost amânată cu 5 ore. Avionul companiei trebuia să decoleze marţi, la 6:30, însă zborul a fost reprogramat pentru ora 11:30, anunţă reprezentantul biroului de presă al Compania Naţională Aeroportul Bucureşti, Valentin Iordache. citeşte tot
-
Eurostat: România este cea mai periculoasă ţară din UE pentru biciclişti şi pietoni
Rata deceselor în rândul pietonilor în accidente de trafic rutier este cea mai ridicată în România, înregistrându-se 37 de decese la un milion de locuitori. Vecinii bulgari deţin şi ei primul loc în statisticile UE în cazul accidentelor în care sunt implicate autoturisme, arată un studiu Eurostat. citeşte tot
-
Podul suspendat Tulcea-Brăila. Teodorovici şi Cuc verifică, marţi, stadiul lucrărilor/ Investiţiile depăşesc jumătate de miliard de euro
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, vor verifica marţi la ora 13:00, stadiul lucrărilor la podul suspendat peste Dunăre, Tulcea-Brăila. Investiţiile la podul de 1,9 kilometri depăşesc jumătate de miliard de euro. citeşte tot
-
Producătorul de ţigări electronice Juul a înregistrat 325 milioane de dolari din vânzarea de capitaluri proprii
Producătorul de ţigări electronice Juul Labs a strâns 325 milioane de dolari din vânzarea de capitaluri proprii şi din debite, potrivit documentelor oficiale. Compania va investi fondurile în expansiunea către pieţe din afara SUA, după ce reglementările americanilor au devenit tot mai aspre. citeşte tot
-
România are cea mai mare rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană
România se află pe primul loc la nivelul Uniunii Europene la capitolul ratei anuale a inflaţiei, estimată la 4,1%, fiind urmată de Ungaria, Letonia şi Slovacia, potrivit datelor Eurostat. citeşte tot