Articolele autorului Laura Mitran
-
COD GALBEN de inundaţii în 18 judeţe din mai multe zone ale ţării
Râuri din 18 judeţe din Banat, Transilvania, Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea vor fi sub cod galben de inundaţii de miercuri, la ora 15.00, până joi la ora 12.00, potrivit unei atenţionări a Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA). citeşte tot
-
Administraţia Fondului pentru Mediu: 495 de tichete, alocate firmelor şi instituţiilor în programul Rabla
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a distribuit până în prezent 495 de tichete din cele 3.000 destinate firmelor şi instituţiilor în programul Rabla, informează instituţia. citeşte tot
-
ANI: Nu susţinem modificarea Legii 51/2006. Proiectul nu ne-a fost înaintat pentru punct de vedere
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) nu susţine modificarea Legii 51/2006 prin care primarii sau preşedinţii de CJ ar putea fi membri în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, precizând că nici nu i s-a cerut un punct de vedere privind acest demers. citeşte tot
-
CAB a suspendat normele de aplicare a Legii câinilor fără stăpân. Decizia nu este definitivă
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a suspendat executarea normelor de aplicare a OUG nr. 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân, modificată prin Legea nr. 258/2013, la cererea Vier Pfoten, decizia nefiind definitivă. citeşte tot
-
Un vapor-laborator achiziţionat de ANAR va acţiona pe Dunăre în cazul poluărilor accidentale
Un laborator-vapor, achiziţionat în cadrul proiectului comun România - Bulgaria cu fonduri europene "Danube Water", va fi folosit pentru intervenţie în cazul poluărilor accidentale pe sectorul de Dunăre comun celor două ţări, informează Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR). citeşte tot
-
Aproape 5.000 de amenzi în 2014 pentru apelare abuzivă la 112. De ce apelează oamenii fals serviciul de urgenţă
Aproape 5.000 de amenzi, între 500 şi 1.000 de lei, au fost aplicate, de la începutul anului, unor persoane care au făcut apeluri false la 112, pentru a glumi, a înjura operatorii sau a se conversa. citeşte tot
-
The Guardian, despre cazul Darius: Cuvântul "rom" a devenit sinonim cu "delincvent"
Cuvântul "rom" a devenit sinonim cu "delincvent" scrie The Guardian, analizând situaţia romilor din Franţa, după linşarea tânărului Darius, şi citându-l pe Damian Drăghici care spune că nu înţelege de ce romii sunt stigmatizaţi peste tot, ei având nevoie, ca şi ceilalţi, să muncească şi să trăiască. citeşte tot
-
Românii îşi pot primi de luni paşapoartele la domiciliu sau reşedinţă
Românii pot solicita transmiterea paşapoartelor simple electronice la domiciliu/reşedinţă, începând de luni, contra unei taxe suplimentare de 8,68 de lei, informează Ministerul Afacerilor Interne. citeşte tot
-
Inundaţii în Bulgaria: Un autocar MAI va aduce în ţară 29 turişti români din Albena. Alţii au optat să rămână în staţiune
Un autocar al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi mai multe platforme vor ajunge pe litoralul bulgăresc, afectat de inundaţii, pentru a prelua 29 de turişti români şi opt maşini, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul de stat din MAI Raed Arafat. citeşte tot
-
Peste 150.000 de medicamente interzise şi o instalaţie clandestină, descoperite de poliţişti
Peste 150.000 de medicamente interzise şi o instalaţie clandestină au fost descoperite de poliţişti în urma a 26 de percheziţii desfăşurate vineri în Bucureşti şi în şase judeţe, vizând trei grupări implicate în producţia şi comercializarea de medicamente anabolizante contrafăcute. citeşte tot
-
Un deţinut a sunat la Secţia 4 Poliţie din Capitală încercând să înşele prin metoda "Accidentul"
Un tânăr de 23 de ani, încarcerat într-un penitenciar din provincie, a sunat în noaptea de vineri spre sâmbătă la Secţia 4 a Poliţiei Capitalei şi i-a spus ofiţerului de serviciu că fiul său a cauzat un accident, dându-se drept procuror şi solicitând 20.000 de lei pentru a-l ajuta. citeşte tot
-
COD GALBEN de inundaţii în Constanţa
Râurile mici din bazinele Topolog, Casimcea, Ţibrin, Urluia, Albeşti, din judeţul Constanţa, sunt sub cod galben de inundaţii până la ora 22.00, potrivit unei atenţionări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Golspodărire a Apelor. citeşte tot
-
COD GALBEN de furtună în Capitală, până la ora 15.00
Municipiul bucureşti şi, local, judeţul Ilfov se află sub atenţionare de cod galben de furtună până la ora 15.00, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. citeşte tot
-
Pasajul Unirii a fost inundat. Circulaţia a fost deviată peste o oră şi jumătate
Pasajul Unirii a fost inundat în urma furtunii de vineri seară din Capitală, circulaţia fiind deviată timp de peste o oră şi jumătate, în care echipele Apa Nova au evacuat apa. citeşte tot
-
COD GALBEN de furtună în Bucureşti până la ora 19.30
Municipiul Bucureşti se află sub cod galben de furtună până la ora 19.30, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie. citeşte tot
-
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene: O femeie însărcinată îşi poate păstra statutul de angajat
O femeie însărcinată îşi poate păstra statutul de angajat, atâta timp cât îşi reia serviciul sau îşi găseşte un altul, într-o perioadă de timp rezonabilă, după naştere, a hotărât joi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE). citeşte tot
-
Apele Române: Hidroelectrica e responsabilă de întreţinerea lucrărilor pe care le administrează
Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) precizează că Hidroelectrica are obligaţia să asigure exploatarea în condiţii de siguranţă şi întreţinerea lucrărilor hidrotehnice pe care le administrează, după ce societatea s-a plâns de acumularea gunoielor aduse pe cursurile de apă. citeşte tot
-
Trei ursuleţi din Serbia au fost aduşi la Centrul pentru Urşi Orfani din Harghita - FOTO
Trei pui de urs din Serbia - Tara, History şi Sleepy -, găsiţi fără mamă, au fost aduşi la Centrul Urşilor Orfani din Harghita, unde vor fi pregătiţi de specialişti pentru a putea fi eliberaţi în pădure, în ţara natală, informează organizaţia Vier Pfoten. citeşte tot
-
COD GALBEN de inundaţii în 15 judeţe, de miercuri până joi seară
Râuri din 15 judeţe vor fi sub cod galben de inundaţii de miercuri seară până joi la ora 18.00, potrivit unei atenţionări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA). citeşte tot
-
ANI contestă la CAB şi Parlamentul European calitatea de europarlamentar a lui Mircea Diaconu
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a contestat la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) calitatea de membru în Parlamentul European a lui Mircea Diaconu, sesizând şi legislativul european că fostul senator a fost în incompatibilitate. citeşte tot
-
Romani CRISS lui Hollande: Politicienii francezi încurajează violenţa faţă de romi
Organizaţia Romani CRISS şi alte ONG-uri îi scriu preşedintelui Franţei Francois Hollande că politicienii şi reprezentanţii statului francez încurajează violenţa faţă de romi, după linşarea unui adolescent român de etnie romă într-o comună din apropierea Parisului, luni seară. citeşte tot
-
Cuiburile amplasate de Societatea Ornitologică la Cluj, ocupate de piţigoi, grauri, dar şi de pârşul cu coadă stufoasă - FOTO
Cuiburile artificiale amplasate la Cluj de Societatea Ornitologică Română (SOR) au fost ocupate de piţigoi, grauri şi alte păsări, dar şi de o specie de mamifer, una dintre cele mai sfioase din România, pârşul cu coadă stufoasă, animalele având şi pui. citeşte tot
-
COD GALBEN de inundaţii în Dâmboviţa, Buzău, Vrancea şi Bacău, până la noapte
Hidrologii au emis atenţionări de cod galben de inundaţii pe unele râuri din judeţele Dâmboviţa, Buzău, Vrancea şi Bacău, valabilă până la ora 23.00. citeşte tot
-
COD GALBEN de furtună în Capitală. COD PORTOCALIU - în mai multe judeţe
Meteorologii au emis o atenţionare de cod galben de furtună pentru municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabilă până la ora 17.45. Astfel, până la ora 17.45, în Bucureşti şi Ilfov se semnalează averse cu caracter torenţial, ce vor depăşi 25 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni medii, vijelie. citeşte tot
-
Administratorii unor firme, trimişi în judecată pentru fraudă cu fonduri europene de 3 milioane de euro
Trei administratori de firme au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, pentru obţinerea frauduloasă de fonduri europene prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, cu un prejudiciu de 2.928.983 de lei. citeşte tot