Articolele autorului Livia Ispas
-
DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE: Actualul Consiliu de Administraţie al SRTV va fi desfiinţat
Actualul Consiliu de Administraţie al Societăţii Română de Televiziune va fi desfiinţat, după ce Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea PDL în cazul hotărârii Parlamentului din 26 iunie de numire a noii conduceri a TVR, în care nu a fost desemnat niciun membru propus de PDL. citeşte tot
-
Curtea Constituţională: Parlamentul nu decide cine merge la CE, dacă preşedintele şi premierul nu se înţeleg
Curtea Constituţională a decis, miercuri, că prevederea potrivit căreia Legislativul stabileşte cine merge la Consilul European, în cazul în care preşedintele şi premierul nu se înţeleg, este neconstituţională. citeşte tot
-
Sorin Blejnar, audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie: E posibil ca Marta să fi fost răpit sau ucis
Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a fost audiat, miercuri, de procurorii DNA în dosarul în care este cercetat, alături de Codruţ Marta şi Viorel Comăniţă, pentru că ar fi sprijinit, din mai 2011 până în iulie 2012, un grup infracţional acuzat de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro. citeşte tot
-
PERCHEZIŢII în Bucureşti şi Maramureş, într-un caz privind achiziţii publice atribuite ilegal
Poliţiştii fac, miercuri, 14 percheziţii în Bucureşti şi Maramureş, la persoane suspectate că ar fi obţinuit ilegal contracte de achiziţii publice de peste 2,2 milioane de euro, iar în dosar ar fi vizaţi şi angajaţi ai Institutului Naţional al Patrimoniului suspectaţi de abuz în serviciu. citeşte tot
-
CAZUL JAPONEZEI UCISE: Un agent de la Poliţia Baloteşti, cercetat penal pentru favorizarea lui Vlad Nicolae
Un agent de poliţie judiciară de la Poliţia Baloteşti este cercetat penal de procurorii Parchetului instanţei supreme pentru abuz în serviciu şi favorizarea lui Vlad Nicolae, ucigaşul japonezei, într-un dosar în care era anchetat pentru violare de domiciliu. citeşte tot
-
CAZUL JAPONEZEI UCISE: Ucigaşul este cercetat în continuare în arest
Curtea de Apel Bucureşti a decis marţi, definitiv, ca Vlad Nicolae să fie cercetat în continuare în stare de arest, în dosarul în care este acuzat de uciderea japonezei Yurika Masuno şi a altor două femei, precum şi de violarea altor persoane. citeşte tot
-
Cepoi: Nu plec, nu vreau să fac jocul nimănui, dacă premierul îmi cere, îmi dau demisia
Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a declarat marţi că dacă premierul îi cere demisia, va respecta această solicitare, altfel nu va pleca de la conducerea ministerului, pentru că nu vrea să facă jocul nimănui, precizând că ANI îi aduce acuzaţii grave şi suspectează că astfel "deserveşte pe cineva". citeşte tot
-
O ţeavă de gaze s-a spart în Drumul Taberei. Distrigaz: Avaria este minoră, 200 de clienţi sunt afectaţi
O ţeavă de gaze s-a spart în Drumul Taberei, în zona lucrărilor la metrou de la staţia Răzoare, traficul fiind închisă pe acest bulevard, între strada locotenent Găină şi Bulevardul Vasile Milea, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Ioana Stancu. citeşte tot
-
CAZUL JAPONEZEI UCISE: Un ofiţer de la Poliţia Otopeni, cercetat penal pentru favorizarea lui Vlad Nicolae
Un ofiţer de poliţie judiciară de la Poliţia Otopeni este cercetat penal de procurorii Parchetului instanţei supreme pentru că ar fi falsificat documente din dosarul în care Vlad Nicolae, ucigaşul japonezei, era cercetat într-un caz de viol şi violare de domiciliu, favorizându-l astfel pe acesta. citeşte tot
-
Cepoi: Nu am nimic de ascuns, merg la anchetatori fără rezerve pentru a-mi susţine punctul de vedere
Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, spune că nu are nimic de ascuns şi că se va prezenta fără rezerve în faţa anchetatorilor pentru a-şi prezenta şi susţine punctul de vedere în cazul acuzaţiilor care i-au fost aduse de către ANI privind conflictul de interese şi infracţiuni legate de fonduri UE. citeşte tot
-
ANALIZĂ: Cum a deturnat Vîntu banii de la FNI
O parte din banii încasaţi de Vîntu de la FNI au fost folosiţi pentru aportul de capital la Editura Cristoiu, plata părţilor sociale cesionate de Mihai Tatulici Production SA, dar şi pentru sponsorizări, printre beneficiari fiind UFC Rapid, Fundaţia Open Romania şi Federaţia Română de Atletism. citeşte tot
-
Vasile Cepoi, acuzat de ANI de CONFLICT DE INTERESE şi INFRACŢIUNI legate de fonduri europene
Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, este acuzat de Agenţia Naţională de Integritate de conflict de interese, infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum şi infracţiuni asimilate celor de corupţie, în calitate de fost director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi. citeşte tot
-
CAZUL JAPONEZEI UCISE: Conducerea Poliţiei Ilfov, cercetată prealabil în urma anchetei MAI
Şeful Poliţiei Ilfov, adjuncţii acestuia şi alţi ofiţeri din conducerea IPJ, precum şi membri ai conducerii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti sunt cercetaţi prealabil, în urma anchetei Corpului de control al MAI, dispusă după uciderea japonezei Yurika Masuno. citeşte tot
-
Medicii i-au descoperit lui Duckadam alte leziuni şi iau în calcul o posibilă operaţie marţi
Investigaţiile medicale care i-au fost făcute, luni, lui Helmuth Duckadam au scos la iveală alte leziuni, astfel că medicii iau în calcul o posibilă intervenţie chirurgicală marţi, în funcţie de evoluţia stării acestuia, susţin surse medicale. citeşte tot
-
DOSARUL FNI: Vîntu l-a pus pe Nicolae Popa să delapideze din patrimoniul fondului peste 13,7 milioane de lei
Sorin Ovidiu Vîntu l-a pus pe Nicolae Popa, înainte de prăbuşirea FNI, să delapideze din patrimoniul Fondului peste 13,7 milioane de lei, bani pe care i-a folosit pentru a cumpăra imobile şi pentru activităţile firmelor sale, apoi, prin operaţiuni economice, a ascuns sumele obţinute. citeşte tot
-
Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată în dosarul FNI
Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată în dosarul privind devalizarea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), fiind acuzat de spălare de bani şi instigare la delapidare. citeşte tot
-
ACCIDENT NEOBIŞNUIT ÎN CAPITALĂ: Un şofer, la spital după ce o bucată dintr-o şină de tramvai i-a intrat în stomac
Un şofer a ajuns la Spitalul Floreasca duminică seara, după ce o bară metalică de la linia de tramvai de pe Bulevardul Mărăşeşti s-a desprins, a perforat podeaua autoturismului condus de acesta, l-a lovit în picior şi i-a intrat apoi în stomac. citeşte tot
-
Accesul la concertul lui Leonard Cohen de sâmbătă, din Piaţa Constituţiei, se va face de la 17.00
Accesul la concertul pe care cântăreţul canadian Leonard Cohen îl va susţine sâmbătă, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, se va face începând cu ora 17.00, show-ul urmând să debuteze la ora 20.00. citeşte tot
-
Două accidente în lanţ în care au fost implicate nouă autoturisme, în zona Băneasa
Două accidente în lanţ în care au fost implicate nouă autoturisme s-au produc, vineri dimineaţă, pe DN1, în zona Băneasa, pe ambele sensuri, traficul fiind îngreunat timp de aproape o oră, informează Centrul Infotrafic. citeşte tot
-
Ploaia îngreunează circulaţia în Capitală. Pasajul Unirii a fost închis timp mai multe ore
Pasajul Unirii din Capitală a fost inundat în urma ploii, ambele sensuri de mers fiind închise, în noaptea de joi spre vineri, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Ioana Stancu. citeşte tot
-
Oprescu: Mutăm Hala Matache cu 37 de metri şi 20 de centimetri mai încolo
Primarul Capitalei Sorin Oprescu a declarat, joi, că trebuie lămurită situaţia cu Hala Matache, pentru că în proiectul magistralei rutiere Buzeşti - Berzei sunt cheltuieli fantastice, precizând că hala va fi mutată "exact cu 37 de metri şi 20 de centimetri mai încolo". citeşte tot
-
Piperea: Decizia instanţei supreme în cazul ARD este una "gospodărească"
Avocatul Gheorghe Piperea, care a cerut anularea deciziei BEC de înregistrare a ARD pentru parlamentare, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că decizia ICCJ de menţinere a acestei denumiri este una "gospodărească", precizând că a mai depus o acţiune la Judecătoria Sector 1 privind asemănarea de nume. citeşte tot
-
INCENDIU la o clădire a fostei fabrici Faur din Capitală
Un incendiu a izbucnit, joi, la parterul unei clădiri a fostei fabrici Faur din Capitală, unde funcţionează un depozit de echipamente electronice, în imobil rămânând blocate patru persoane, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile. citeşte tot
-
Alianţa România Dreaptă rămâne înregistrată pentru alegerile parlamentare
ARD rămâne înregistrată ca alianţă electorală pentru alegerile parlamentare, după ce instanţa supremă a respins, joi, atât cererea Asociaţiei România Dreaptă de anulare a deciziei BEC de înregistrare a alianţei, cât şi contestaţia reprezentanţilor PNŢCD Mihai Grigoriu şi Radu Rizescu. citeşte tot
-
Vrăjitoarea Vanessa a fost eliberată din arest şi va fi cercetată în libertate pentru escrocarea şi şantajarea Oanei Zăvoranu
Curtea de Apel Bucureşti a decis, joi, eliberarea din arest a Roxanei Lider, cunoscută ca vrăjitoarea Vanessa, în dosarul în care este acuzată că a escrocat-o şi şantajat-o pe Oana Zăvoranu. citeşte tot