Articolele autorului Mona Scarisoreanu
-
Previziuni economice în 2017: De la scumpiri, la mărirea dobânzilor interbancare/ Avertismentul dat de Comisia Europeană
În 2017, principalul motor al creşterii economice – consumul – va decelera şi preţurile vor începe să urce, astfel că Guvernul va trebui să fie mai prudent în alocările bugetare, arată prognozele oficiale consultate de MEDIAFAX. citeşte tot
-
VIDEO Care e venitul mediu al clientului ce poate accesa un credit imobiliar
Venitul mediu al celor care apelează la un credit imobiliar este 2500 de lei. Modelul de acceptare al clientului de către bancă, ţine cont de predictibilitatea şi continuitatea veniturilor, a declarat, pentru MEDIAFAX, Dana Demetrian,Vicepreşedinte Executiv Retail şi Private Banking al BCR. citeşte tot
-
De la 1 ianuarie se ieftinesc biletele de tren, odată cu scăderea cotei TVA
Din data de 1 ianuarie 2017, preţul biletelor pentru transportul pe calea ferată va scădea ca urmare a reducerii TVA de la 20% la 19%, anunţă CFR Călători. citeşte tot
-
Ce tip de credit poţi să obţii în funcţie de vârstă
La 25 de ani iei un credit de consum, la care ai ataşat un card, la 35 de ani obţii un credit de câteva mii de euro pentru ca apoi, după 35 de ani să poţi accesa un credit imobiliar. Acesta este profilul clientului bancar, schiţat de Dana Demetrian, Vicepreşedinte BCR. citeşte tot
-
Recomandările oamenilor de afaceri pentru noul Guvern: Un Minister al Strategiei Naţionale, Codul administrativ şi Fondul de dezvoltare sau TVA zero la vânzarea de locuinţe
Aprobarea Codului administrativ, selectarea administratorului Fondului de dezvoltare şi clarificarea pachetului legislativ privind achiziţiile publice sunt primele trei priorităţi ale noului Guvern, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri. citeşte tot
-
Comisia Naţională de Prognoză: Rata şomajului va scădea, în 2017, la 4,6%. Tendinţa se va menţine şi în următorii ani
Rata şomajului va coborâ, în 2017, la 4,6% faţă de 4,8% cât se estimează că se va atinge până la sfârşitul acestui an, se arată în raportul publicat joi de Comisia Naţională de Prognoză (CNP). citeşte tot
-
Guvernul a stabilit o cotă de 8,3% din consumul final de energie electrică a certificatelor verzi
Cota obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi, este de 8,3% din consumul final brut de energie electrică, potrivit unei Hotărâri adoptate joi de Guvern. citeşte tot
-
Banii donaţi pentru "Cuminţenia Pământului" se vor returna până anul viitor pe 31 decembrie 2017
Guvernul a decis joi ca banii pentru "Cuminţenia Pământului" să fie returnaţi integral până la 31 decembrie 2017, a anunţat purtătorul de Guvânt, Liviu Iolu. citeşte tot
-
Viteza de deplasare a trenurilor, afectată de temperaturile scăzute. CFR a dispus restricţii de viteză pe raza Regionalei Timişoara
Pe raza Regionalei Timişoara din cauza temperaturilor foarte scăzute a fost introdusă o restricţie de 5km/oră pe două intervale de staţii: Jena - Căvăran şi Lugoj - Jabăr. Întârzierile la destinaţie sunt de circa 30 de minute. citeşte tot
-
Ce firme s-au vândut în 2016 şi cine le-a cumpărat
Vânzarea reţelei de magazine Profi, a complexului turistic Amfiteatru-Panoramic-Belvedere din staţiunea Olimp şi preluarea de către gigantul francez Lactalis a fabricilor Covalact şi Albalact sunt câteva dintre cele mai importante tranzacţii încheiate în 2016. citeşte tot
-
Preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru: Absorbţia fondurilor europene este mult sub ţintă
Creşterea cheltuielilor cu asistenţa socială a afectat cheltuielile pentru investiţii, care sunt mult sub aşteptări. Partea de fonduri europene a avut cel mai mult de suferit faţă de programarea bugetară, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal. citeşte tot
-
Expert financiar: Condiţiile din mediul de afaceri din România se vor înrăutăţi în următoarele 12 luni/ Cresc dobânzile
Condiţiile din mediul de afaceri din România se vor înrăutăţi în următoarele 12 luni, iar leul va pierde teren în faţa monedei unice europene, se arată în ultimul sondaj al CFA România. Preşedintele Chartered Financial Analists - CFA, Adrian Codîrlaşu a explicat, pentru MEDIAFAX, care sunt cauzele. citeşte tot
-
În primele 11 luni din 2016, 272.000 de persoane şi-au găsit de lucru prin intermediul ANOFM
Programul Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, derulat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a facilitat angajarea a 272.000 de persoane, de la începutul anului şi până la 30 noiembrie 2016, se arată într-un comunicat transmis marţi de ANOFM. citeşte tot
-
INTERVIU Bogdan Puşcaş, preşedintele ANAP: "Frica de procurori şi de Oficiul European de Luptă Antifraudă nu împiedică furtul din banii publici"
Într-un interviu acordat MEDIAFAX, Bogdan Puşcaş - preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice - a explicat care sunt metodele prin care se fură din banii publici şi ce se schimbă în procedurile de achiziţii publice odată cu intrarea în vigoare a noului pachet legislativ. citeşte tot
-
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice: Lucrările de infrastructură sunt slab proiectate şi executate
Una dintre marile problemele ale lucrărilor de infrastructură este proiectarea superficială sau slaba execuţie a acestora, a declarat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Puşcaş, preşedintele ANAP şi membru provizoriu în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere. citeşte tot
-
Curtea de Conturi: Fiecare român avea de plătit 3.650 de euro în 2015 în contul datoriei publice
În condiţiile în care populaţia României este în continuă scădere, iar datoria publică este în creştere, la sfârşitul lui 2015 fiecare român avea de plătit 16.205 lei (3650 euro), cu 21,23% mai mult decât de 2013, când nivelul datoriei era de 13.367 lei/locuitor, arată în raportul Curţii de Conturi. citeşte tot
-
Curtea de Justiţie a UE: Firmele de telecomunicaţii nu au voie să stocheze datele clienţilor
Curtea Europeană de Justiţie a decis miercuri că guvernele statelor din blocul comunitar nu pot obliga firmele de telecomunicaţii să păstreze toate datele clienţilor lor pentru o anumită perioadă de timp. citeşte tot
-
Preşedintele ANAP, Bogdan Puşcaş: Noul sistem de achiziţii publice va avea un „beculeţ roşu” în caz de nereguli
Noul sistem electronic de achiziţii publice va putea indica posibile nereguli în procedurile de atribuire, astfel încât controalele să fie mai bine orientate, a declarat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Puşcaş, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP). citeşte tot
-
Dragoş Anastasiu: Lumea ne percepe ca fiind puţin atractivi pentru terorişti
Fondatorul Grupului Eurolines România, Dragoş Anastasiu a declarat, pentru MEDIAFAX că va trebui să ne adaptăm situaţiei de nesiguranţă şi că atacurile teroriste vor direcţiona turiştii străini, dar şi românii care preferau vacanţele în străinătate, către destinaţii interne. citeşte tot
-
Cei mai mulţi dintre miliardarii lumii trăiesc în SUA, China şi Rusia
Statele Unite, China şi Rusia sunt ţările în care trăisc cei mai mulţi miliardari din lume, conform raportului Global Wealth 2016 realizat de institutul de cercetare al Credit Suisse. În Europa se află 282 de miliardari, adică mai puţin de jumătate decât în SUA. citeşte tot
-
EXCLUSIV Aceleaşi produse, calitate diferită în Est faţă de Vest. Ce consumă românii şi ce spune Uniunea Europeană
Mai multe state membre ale UE din Centrul şi Estul continentului s-au plâns că produse vândute sub aceleaşi denumiri şi etichete au uneori calitate inferioară în ţări est-europene comparativ cu cele din vest. Comisia Europeană arată că se încalcă astfel legislaţia europeană. citeşte tot
-
Dragoş Anastasiu, Eurolines: Atenţie la reducerile mai mari de 10% la pachetele turistice!
O reducere de peste 10% a preţului unui pachet de servicii turistice ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru cei ce doresc să achiziţioneze o vacanţă, a declarat pentru MEDIAFAX Dragoş Anastasiu, fondatorul Grupului Eurolines România. citeşte tot
-
Ce program de lucru îşi doresc angajaţii spanioli şi cât lucrează europenii
Conform unui studiu realizat de agenţia de recrutare Randstad, 36% dintre angajaţii spanioli preferă să aibă un program de lucru flexibil, în vreme ce 16% sunt dispuşi să muncească mai multe ore pe zi, astfel încât să lucreze patru zile şi să aibă trei libere, arată publicaţia spaniolă El Mundo. citeşte tot
-
Obligaţia comercianţilor de a se dota cu case de marcat electronice se amână din nou. Termenele de la care va intra în vigoare interdicţia
Potrivit unei Ordonanţei de Urgenţă adoptate de Guvern, termenul de la care urmează să intre în vigoare interdicţia de a mai comercializa aparate de marcat electronice fiscale cu rolă jurnal a fost prorogat cu nouă luni. citeşte tot
-
Târg de Crăciun cu produse tradiţionale româneşti, deschis în curtea Ministerului Agriculturii
Târgul de Crăciun cu produse agroalimentare tradiţionale specifice perioadei Sărbătorilor de iarnă s-a deschis vineri, fiind găzduit în curtea Ministerului Agriculturii. citeşte tot
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:04
-
ieri, 23:02
Ucraina primeşte 2 miliarde de dolari din active ruseşti îngheţate