Articolele autorului Otilia Ciocan
-
Şeful CJ Sibiu, Ioan Cindrea, condamnat la un an cu suspendare pentru conflict de interese
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, Ioan Cindrea, a fost condamnat de instanţa supremă, miercuri, la un an de închisoare cu suspendare, pentru că în mandatul său de deputat şi-a angajat soţia la biroul parlamentar, aceasta obţinând astfel peste 35.000 de lei. citeşte tot
-
CAB respinge contestaţia lui Voiculescu cu privire la raportul CNSAS în cazul lui Băsescu
Curtea de Apel Bucureşti a respins miercuri, ca nefondată, contestaţia lui Dan Voiculescu faţă de decizia prin care CNSAS a stabilit, în octombrie 2013, că preşedintele Traian Băsescu nu a fost lucrător sau colaborator al fostei Securităţi. citeşte tot
-
ANALIZĂ: "Bilanţul" penal al şefilor de CJ, tot mai consistent. Numărul celor cu dosare a urcat la 21. HARTA judeţelor ai căror preşedinţi de consilii au avut şi încă au probleme cu legea - FOTO
Actualii sau foştii şefi de CJ care au ori au avut probleme cu legea sunt tot mai mulţi, iar lista nu pare închisă. Odată cu ridicarea preşedintelui CJ Timiş de către DNA, numărul acestora a crescut, miercuri, la 21, şase fiind arestaţi preventiv sau la domiciliu, în dosare de corupţie. citeşte tot
-
Curtea Constituţională analizează în 17 decembrie OUG 55, privind migraţia aleşilor locali
Judecătorii Curţii Constituţionale vor analiza în 17 decembrie sesizarea parlamentarilor PNL referitoare la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 55/2014 privind migraţia aleşilor locali citeşte tot
-
Vicepreşedintele AVAS Stan Popa, audiat de DNA în dosarul preşedintelui CJ Timiş - surse
Vicepreşedintele AVAS Stan Popa este audiat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul în care preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, este suspectat de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu. citeşte tot
-
Europarlamentarul Eduard Hellvig câştigă procesul cu ANI, în care era acuzat de incompatibilitate
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, miercuri, să admită contestaţia europarlamentarului Eduard Hellvig, privind raportul ANI, conform căruia liberalul s-ar fi aflat în incompatiblitate cât timp a fost ministru al Dezvoltării, sentinţa fiind irevocabilă. citeşte tot
-
CC: Imunitatea preşedintelui are rolul de a-l proteja de orice presiuni exterioare sau abuzuri
Suspendarea urmăririi penale a preşedintelui din motive de imunitate are rolul de a-l proteja de presiuni exterioare sau abuzuri, însă şeful statului va răspunde pentru faptele care nu au legătură cu opiniile politice, arată CC în motivarea deciziei din 13 noiembrie. citeşte tot
-
Cererea lui Voiculescu de anulare a pedepsei, analizată pe 6 ianuarie de un complet de divergenţă
Cererea lui Dan Voiculescu de anulare a pedepsei primite în dosarul ICA va fi analizată pe 6 ianuarie de un complet de divergenţă, la Curtea de Apel Bucureşti (CAB). citeşte tot
-
IJ: Monica Macovei a afectat independenţa procurorilor, prin declaraţiile referitoare la Lukoil
Inspecţia Judiciară (IJ) a constatat că independenţa procurorilor a fost afectată de declaraţiile făcute de Monica Macovei, conform cărora premierul Victor Ponta, procurorul-şef al României şi soţia acestuia au pus presiune pe procurori pentru ridicarea sechestrului la rafinăria Petrotel Ploieşti. citeşte tot
-
Judecătorul Andras Ordog, arestat la domiciliu în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri
Judecătorul Lorand Andras Ordog de la Tribunalul Covasna, urmărit penal în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din judeţul Bacău, va sta în arest în arest la domiciliu, potrivit unei deciziii luate marţi de instanţa supremă. citeşte tot
-
Preşedintele Tribunalului Militar Iaşi, suspendat după ce a fost trimis în judecată pentru corupţie
Preşedintele Tribunalului Militar Iaşi, Radu-Dimitrie Tărniceriu, a fost suspendat din funcţia de judecător şi de şef al instanţei, după ce DNA a decis să îl trimită în judecată într-un dosar în care este acuzat că a promis intervenţii la colegi magistraţi, în schimbul a 50.000 de euro. citeşte tot
-
Inspecţia Judiciară: Preşedintele Băsescu nu a afectat independenţa justiţiei prin afirmaţiile legate de dosarul Microsoft
Inspecţia Judiciară (IJ) a constatat că independenţa justiţiei nu a fost afectată de declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, care a spus că, în dosarul Microsoft "vor mai apărea surprize, inclusiv persoane". citeşte tot
-
Inspecţia Judiciară: Ponta a afectat independenţa justiţiei când a spus că Iohannis va fi declarat incompatibil
Inspecţia Judiciară a constatat că independenţa justiţiei a fost afectată de declaraţiile din octombrie ale lui Victor Ponta potrivit cărora Klaus Iohannis va fi declarat incompatibil de ICCJ, întrucât aceasta este practica unitară a instanţei supreme, în toate cazurile similare. citeşte tot
-
Zegrean: Statul de drept s-ar putea deregla dacă la revizuire se umblă doar la unele instituţii
Statul de drept în România s-ar putea să se "deregleze rău" dacă la revizuirea Constituţiei "se umblă" doar la unele instituţii, a spus marţi preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, întrebat dacă legea fundamentală ar trebui schimbată din temelii. citeşte tot
-
Zegrean: Aleşii nu mai pierd mandatele dacă articolul privind incompatibilitatea e neconstituţional
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat marţi că dacă articolul din Legea 161/3003 privind incompatibilitatea, pentru care este judecat şi Klaus Iohannis, este declarat neconstituţional, constatarea ANI se anulează şi aleşii locali nu-şi mai pierd mandatele. citeşte tot
-
Şeful SIF Banat-Crişana şi alte patru persoane, reţinuţi în dosarul de delapidare
Şeful SIF Banat-Crişana, Dragoş Bîlteanu, Nicolae Mergeani, de la SIF Muntenia, Najib El Lakis, de la SIF Banat-Crişana, şi alte două persoane au fost reţinuţi de procurorii DIICOT, în dosarul privind manipularea pieţei de capitalei şi delapidarea societăţilor de investiţii financiare. citeşte tot
-
CC dezbate astăzi articolul în baza căruia sunt judecaţi Iohannis şi mai mulţi primari
Curtea Constituţională (CC) reia marţi dezbaterile cu privire la articolul din Legea 161/2003 în baza căruia ANI i-a declarat incompatibili pe mai mulţi aleşi locali, între care şi pe câştigătorul alegerilor prezidenţiale Klaus Iohannis. citeşte tot
-
Autoritatea Electorală a transmis DNA mai multe documente în cazul alegerilor din diaspora
Autoritatea Electorală Permanentă a transmis, luni, procurorilor anticorupţie mai multe documente solicitate de DNA în dosarul organizării alegerilor în secţiile de votare din străinătate, între acestea numărându-se şi corespondenţa intra şi interinstituţională privind votul din diaspora. citeşte tot
-
Preşedintele Tribunalului Militar Iaşi, judecat după ce a promis că va interveni la alţi magistraţi
Preşedintele Tribunalului Militar Iaşi, judecătorul Radu-Dimitrie Tărniceriu, a fost trimis în judecată de DNA pentru că, în perioada în care a condus Tribunalul Iaşi, a promis că, pentru 50.000 de euro, va interveni la colegi, într-o cauză privind intabularea unui teren de peste 280 de hectare. citeşte tot
-
Dosarul retrocedărilor ilegale de păduri: DNA cere arestarea preventivă a judecătorului Andras Ordog
Procurorii anticorupţie arestarea preventivă a judecătorului Lorand Andras Ordog de la Tribunalul Covasna - vizat în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din judeţul Bacău -, anchetatorii având indicii că acesta a luat mită de la Ioan Adam, arestat în aceeaşi cauză. citeşte tot
-
Fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean rămâne în arest
Fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean rămâne în arest în dosarul în care este cercetată alături de fosta şefă a DIICOT Alina Bica, doi deputaţi şi alte persoane pentru acordarea unei despăgubiri pentru un teren supraevaluat cu 62 de milioane de euro, a hotărât instanţa supremă. citeşte tot
-
Fostul director al ROMATSA, audiat în dosarul accidentului din Apuseni
Fostul director al Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA), Aleodor Frâncu, a fost audiat, vineri, de procurorii de la Parchetul instanţei supreme în legătură cu producerea accidentului din munţii Apuseni, în urma căruia pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion au murit. citeşte tot
-
Autorul accidentului de pe Calea Floreasca, soldat cu doi morţi în noiembrie 2011, condamnat la şapte ani de închisoare. Andrei Andronie a ajuns la Penitenciarul Rahova
Andrei Andronie a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la şapte ani de închisoare pentru producerea accidentului din noiembrie 2011, de pe Calea Floreasca, în urma căruia au murit un taximetrist şi o tânără, iar alte trei persoane au fost rănite. Andronie s-a predat la Secţia 2 Poliţie, de unde va fi dus la penitenciar. citeşte tot
-
Judecătoria Sectorului 5: Gheorghe Copos va executa patru ani şi şase luni de închisoare, după contopirea pedepselor
Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 5 au decis să aplice un spor de pedeapsă de şase luni, în urma contopirii pedepselor primite de Gheorghe Copos în dosarele Loteria I şi cel al transferurilor de jucători, măsura fiind însă contestabilă. citeşte tot
-
DOSARUL BICA - Fostul vicepreşedinte al ANRP: Cocoş mi-a promis că voi fi menţinut în funcţie dacă îl sprijin necondiţionat la ANRP
Fostul vicepreşedinte al ANRP Sergiu Diacomatu le-a spus procurorilor că Dorin Cocoş i-a promis că va fi menţinut în funcţie dacă îl sprijină necondiţionat în soluţionarea unor dosare privind despăgubiri pentru terenuri, precizând l-a cunoscut pe omul de afaceri prin fiul acestuia, Alin. citeşte tot
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:04
-
ieri, 23:02
Ucraina primeşte 2 miliarde de dolari din active ruseşti îngheţate