Articolele autorului Raluca Ghinea
-
Senatorii din Comisiile Juridică şi Economică au început dezbaterea pe legea dării în plată
Senatorii din Comisia Juridică şi cea Economică au început, la ora 13.30, discuţiile privind reexaminarea legii dării în plată, după ce marţi dezbaterea a avut loc la Comisia Buget-Finanţe, care a dat un aviz consultativ. citeşte tot
-
Senatorii au respins propunerile BNR cu plafonul creditului de 150.000 euro şi gradul de îndatorare
Senatorii din Comisia Buget-Finanţe au respins miercuri propunerile BNR de a se introduce în proiectul legii dării în plată un plafon de 150.000 euro la valoara creditului cu garanţii imobiliare, precum şi ca rata să reprezinte peste 65% din veniturile debitorilor. citeşte tot
-
Noul vicepreşedinte al ANAF şi-a început cariera la Dacia şi a continuat cu 8 ani la SRI
Daniel Diaconescu (44 ani), numit săptămâna trecută de premier în poziţia de vicepreşedinte ANAF, care va exercita temporar şi atribuţiile preşedintelui Fiscului, după demiterea lui Gelu Diaconu, şi-a început cariera la Automobile Dacia în 1995 şi a continuat la SRI din 1996, unde a stat opt ani. citeşte tot
-
ANAF confirmă că Antena 3 trebuie să evacueze sediile în 5 zile, potrivit Codului de procedură civilă
Sediile posturilor de televiziune Antena 1 şi Antena 3 trebuie eliberate în cinci zile, respectiv până la sfârşitul acestei săptămâni, inspectorii ANAF prezentându-le notificarea de evacuare pentru a pune în executare sentinţa penală din 2013, potrivit căreia statul a intrat în posesia imobilelor. citeşte tot
-
Alro Slatina a trecut pe profit anul trecut, cu un rezultat net ajustat de 85 milioane lei
Alro Slatina (ALR), cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, a înregistrat anul trecut un profit net ajustat preliminar de 85 milioane lei (19,1 mil. euro), faţă de o pierdere de 134 milioane lei consemnată în 2014, având afaceri în creştere cu 15%, de 2,3 miliarde lei. citeşte tot
-
Preţurile s-au redus în ianuarie cu 2,1% faţă de ianuarie 2015, alimentele fiind mai ieftine cu 6,3% decât în prima lună a anului trecut
Preţurile de consum au scăzut în ianuarie cu 2,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 0,8% comparativ cu luna decembrie, alimentele fiind mai ieftine cu 6,3% decât în ianuarie 2015, însă mai scumpe cu 0,5% faţă de decembrie, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). citeşte tot
-
Bancpost a majorat avansul la creditele cu ipotecă
Bancpost a majorat avansul pentru creditele ipotecare, la 33% pentru împrumuturile în lei şi la 43% pentru cele în euro, în contextul în care legea dării în plată ar putea fi aprobată, după ce Raiffeisen Bank a fost prima instituţie de credit care a anunţat o astfel de măsură. citeşte tot
-
Produsul Intern Brut a crescut anul trecut cu 3,7%
Produsul Intern Brut (PIB) a crescut anul trecut cu 3,7% faţă de 2014, după ce în ultimul trimestru a consemnat un avans de 3,7% pe serie brută şi de 3,8% pe serie ajustată comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent şi de 1,1% faţă de precedentele trei luni, potrivit datelor INS. citeşte tot
-
Construcţiile de locuinţe au scăzut anul trecut cu 5,8%. Pe total, construcţiile au avansat cu 10,4%
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut anul trecut cu 10,4%, ca serie brută, pe seama volumelor mai mari cu 20% la construcţiile inginereşti şi cu 1,1% la clădirile nerezidenţiale, în timp ce construcţiile de locuinţe şi-au redus volumul cu 5,8%, potrivit INS. citeşte tot
-
Comerţul en gros a avut anul trecut o creştere de 4,1%, susţinut în special de IT şi telecomunicaţii
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a consemnat anul trecut o creştere cu 4,1%, ca serie brută, datorită avansului de 17,4% la comerţul echipamentului informatic şi de telecomunicaţii şi de 13,5% la cel nespecializat, indică datele INS. citeşte tot
-
Daniel Diaconescu, numit la şefia ANAF. Directorul Direcţiei Informaţii Fiscale câştigă 7.000 lei lunar, are 2 case, 2 terenuri şi 2 maşini
Daniel Diaconescu, directorul Direcţiei Informaţii Fiscale, numit joi de premier să asigure interimatul conducerii ANAF în locul lui Gelu Diaconu, a câştigat în 2014 un salariu de 7.000 lei lunar şi o indemnizaţie de 18.000 lei de la Loteria Română, deţinând două case, două terenuri şi două maşini. citeşte tot
-
Taxele şi impozitele la bugetul de stat, plătite cu cardul. Finanţele au semnat acordul de licenţiere a Trezoreriei ca acceptator de plăţi electronice
Ministerul Finanţelor Publice a semnat acordul de licenţiere a Trezoreriei Statului ca acceptator de plăţi electronice cu carduri MasterCard şi Maestro, care va permite contribuabililor să plătească taxe şi impozite online la bugetul de stat şi la bugetele locale, fără perceperea unor comisioane. citeşte tot
-
Un membru al Consiliului de Administraţie al Electrica SA îşi dă demisia de la 1 mai
Michael Adriaan Maria Boersma a decis să renunţe la poziţia de membru în Consiliul de Administraţie al Electrica SA, de la 1 mai, continuând să îşi exercite atribuţiile până la acea dată, iar preşedintele CA, Cristian Buşu, a solicitat demararea procedurilor pentru găsirea unui înlocuitor. citeşte tot
-
Preşedintele şi vicepreşedintele ANAF, urmăriţi penal pentru abuz în serviciu. Ministrul Finanţelor le cere demisia
Preşedintele ANAF, Ştefan Gelu Diaconu şi vicepreşedintele ANAF, Mihai Gogancea-Vătăşoiu sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului, a transmis DNA, miercuri, într-un comunicat. Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, le-a cerut demisia acestora. citeşte tot
-
Noriel şi-a sporit anul trecut afacerile cu 30%, la 30 milioane euro şi vrea triplarea lor în 2020
Retailerul de jucării Noriel şi-a crescut afacerile anul trecut cu 30%, la circa 30 milioane euro, după ce şi-a extins reţeaua prin deschiderea a şase noi magazine de tip MegaStore, la un total de 47 de magazine, ţintind să ajungă în anul 2020 la 100 de unităţi şi la triplarea cifrei de afaceri. citeşte tot
-
Isărescu: Anul 2016 se anunţă tumultuos, nu negăm incertitudinile cu impact asupra inflaţiei
BNR apreciază că anul 2016 va fi unul tumultuos, cu incertitudini care pot avea impact asupra inflaţiei, mai mult provenite de pe piaţa internă, pe fondul bugetului planificat cu un deficit la limită şi al schimbărilor legislative, însă vede o balanţă a riscurilor echilibrată pe plan extern. citeşte tot
-
BNR a revizuit în plus prognoza de inflaţie cu 0,3 puncte, la 1,4% în 2016. Va atinge 3,4%, în 2017
Banca centrală a revizuit în plus prognoza privind rata anuală a inflaţie cu 0,3 puncte procentuale faţă de estimarea din noiembrie 2015, la 1,4% pentru acest an, urmând să ajungă la 3,4% în 2017, a declarat marţi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. citeşte tot
-
Deficitul balanţei comerciale a crescut cu 38% anul trecut, la 8,36 miliarde euro
Deficitul balanţei comerciale s-a adâncit anul trecut cu 38%, la 8,36 miliarde euro, după ce exporturile s-au situat la 54,59 miliarde euro, iar importurile au ajuns la 62,96 miliarde euro, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). citeşte tot
-
BCR: Doar 1 din 10 clienţi îşi va permite un avans de 30% pentru un credit imobiliar
Numărul clienţilor eligibili pentru un credit imobiliar se va reduce cu 60% în următorii cinci ani, având în vedere că doar una din zece persoane poate dispune de un avans de 30%, la care s-ar ajunge dacă se adoptă legea dării în plată în forma actuală, potrivit unei analize a BCR. citeşte tot
-
Volumul închirierilor de spaţii de birouri în afara Capitalei a crescut anul trecut cu 32%
Volumul tranzacţiilor de închiriere de birouri în afara Capitalei a crescut anul trecut cu 32%, la 49.661 metri pătraţi, cele mai mari spaţii în clădiri de birouri fiind tranzacţionate în Iaşi (17.682 metri pătraţi) şi Timişoara (13.043 metri pătraţi), potrivit datelor ESOP Consulting. citeşte tot
-
Salariul mediu brut a crescut cu 10,2% în decembrie, la 2.930 lei. Cel net s-a situat la 2.114 lei
Salariul mediu brut a crescut în decembrie cu 10,2%, la 2.930 lei, iar cel net a ajuns la 2.114 lei, cele mai mari câştiguri fiind înregistrate în fabricarea produselor de cocserie şi a celor din prelucrarea ţiţeiului, de 5.633 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, de 1.165 lei. citeşte tot
-
Execuţia bugetară din 2015 s-a încheiat cu un deficit de 1,47% din PIB, încadrându-se în ţintă
Bugetul general consolidat a încheiat anul trecut cu venituri de 233,6 miliarde lei, în creştere cu 9% faţă de 2014, iar cheltuielile au urcat cu 8%, la 243,9 miliarde lei, rezultând un deficit de 10,3 miliarde lei, respectiv de 1,47% din PIB, incadrat în ţinta de 1,85% din PIB stabilită. citeşte tot
-
ASF: Doar 289 de brokeri de asigurare din cei 552 prezenţi pe piaţă îndeplinesc noile cerinţe de capital
Doar 289 de brokeri de asigurare şi/sau reasigurare din 552 prezenţi pe piaţă îndeplineau la 27 ianuarie noile cerinţe de capital, conformându-se pragului minim de 150.000 lei, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), iar 85 de societăţi au activitatea suspendată sau interzisă. citeşte tot
-
BCR vrea să extindă reţeaua cu câte 10 unităţi bancare pe an, printre care şi agenţii digitale
BCR, cea mai mare instituţie de credit din România în funcţie de active, vrea să deschidă câte 10 unităţi pe an în următorii ani, astfel încât să extindă reţeaua de la cele 511 agenţii existente, incluzând şi unităţi cu concept digital, prima dintre acestea fiind inaugurată miercuri în Bucureşti. citeşte tot
-
OTP a revizuit contractele pentru conversia creditelor în franci elveţieni
OTP Bank a definitivat contractul pentru conversia creditelor în franci elveţieni, eliminând clauzele considerate că ar putea fi abuzive în urma discuţiilor cu clienţii şi ANPC, a anunţat instituţia de credit, care a precizat că propunerea iniţială de contract nu a fost semnată de niciun client. citeşte tot