Articolele autorului Thomas Dinca
-
Guvernul numeşte noi directori la Oltchim, începe discuţii cu creditorii şi pregăteşte o nouă vânzare
Guvernul va începe miercuri discuţiile cu principalii creditori ai Oltchim (OLT), respectiv AVAS, Electrica, BCR, Banca Transilvania şi CEC, iar joi va prezenta planul de relansare a combinatului, inclusiv cu măsuri de plată a salariilor restante, a anunţat premierul Victor Ponta. citeşte tot
-
Guvernul s-a angajat la FMI că Oltchim intră în lichidare voluntară dacă privatizarea eşuează
Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional, prin memorandumul anexat ultimei scrisori de intenţie, că Oltchim (OLT) va fi trecută în lichidare voluntară dacă privatizarea eşuează, premierul Victor Ponta susţinând ulterior că societatea va intra în acest caz în administrare specială. citeşte tot
-
Licitaţia CFR Marfă: Guvernul vrea să reducă suma garanţiei şi a taxei de participare, ca la Oltchim
Guvernul va relaxa semnificativ condiţiile impuse eventualilor investitori la CFR Marfă legate de cuantumul garanţiei şi al taxei de participare la licitaţia de privatizare, cum a procedat şi în cazul Oltchim, solicitând în acelaşi timp dovezi privind experienţa în domeniu şi resursele financiare. citeşte tot
-
EXCLUSIV: Guvernul, atenţionat de la Bruxelles că este lipsit de viziune şi strategie pentru bugetul 2014-2020
Şefa Unităţii pentru România din DG REGIO a atenţionat Guvernul că procesul de elaborare a poziţiei României faţă de viitoarea perioadă de programare a bugetului UE nu este derulat corespunzător, iar recomandările CE nu sunt luate în consideraţie integral, criticându-i lipsa de viziune şi strategie. citeşte tot
-
EXCLUSIV: Comisia Europeană a atenţionat Guvernul că ia în calcul presuspendarea tuturor Programelor Operaţionale Sectoriale
Comisia Europeană (CE) analizează situaţia Programelor Operaţionale Sectoriale (POS) derulate de România şi are în vedere o decizie de presuspendare, luând în calcul toate variantele, respectiv presuspendarea tuturor programelor, a unora dintre aceste programe sau doar a unor axe prioritare. citeşte tot
-
Ponta: Nu avem bani de avioane noi, aşa că vom cumpăra aparate aflate deja în serviciu, pentru 20 ani
Avioanele multirol F-16 care urmează să fie achiziţionate de România sunt deja în serviciu, dar vor fi pregătite să reziste pe o durată de 20 ani, costul unor aparate noi depăşind posibilităţile financiare ale ţării, a declarat premierul Victor Ponta. citeşte tot
-
Ponta spune că, din punctul său de vedere, există şansa unei colaborări raţionale cu Băsescu
Premierul Victor Ponta a declarat că, din punctul său de vedere, există şansa unei colaborări raţionale cu preşedintele Traian Băsescu, pornind de la considerentul că în deciziile finale adoptate în şedinţa de joi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) s-a ţinut cont de obiecţiile sale. citeşte tot
-
Ponta: Orban a fost umilit din prostie şi la ordin politic de europarlamentari PDL. Aşa măgărie nu am văzut în acest an
Ministrul Leonard Orban, fost ministru chiar în Guvernul PDL, a fost umilit "din prostie" din cauza unui ordin politic transmis europarlamentarilor democrat-liberali, care au venit special în locul unor parlamentari PPE şi i-au convins şi pe alţii să voteze împotriva acestuia, afirmă premierul Victor Ponta. citeşte tot
-
Ponta: Informaţia că Dan Diaconescu ar dispune de banii pentru Oltchim e falsă. Nu a depus dovada că are banii
Informaţia conform căreia Dan Diaconescu ar dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, prezentată joi dintr-un document, este falsă, iar acesta nu a depus până în prezent vreo dovadă că are banii pentru Oltchim, susţine premierul Victor Ponta. citeşte tot
-
Ponta a numit un nou guvernator în Delta Dunării. Cine o va înlocui pe Viorica Bîscă
Edward Bratfanof, prezentat în presa locală drept inginer silvic în Tulcea şi patron al unei fime de consultanţă specializată în management, a fost numit de premierul Victor Ponta în postul de guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării". citeşte tot
-
Ponta: Am părăsit CSAT din cauza unor propuneri anormale, precum un Megaminister al Preşedinţiei
Premierul Victor Ponta a declarat că a părăsit şedinţa de joi a CSAT deoarece nu a acceptat ca pe ordinea de zi, care i-a fost transmisă cu doar o zi înainte, să fie trecute documente prin care, de exemplu, era înfiinţat "un Megaminister de Externe al Administraţiei Prezidenţiale". citeşte tot
-
Comisia Europeană avertizează Guvernul: Legea achiziţiilor este modificată prea des şi poate genera infringement
Reprezentanţii Comisiei Europene (CE) au atenţionat Guvernul că modificările legii achiziţiilor publice sunt prea frecvente şi că acest fapt poate să constituie un motiv de declanşare a procedurii de infringement, deoarece denotă lipsa unei stabilităţi legislative şi afectează mediul de afaceri. citeşte tot
-
Licitaţia pentru servicii juridice la construcţia autostrăzii Cernavodă-Medgidia, suspendată
Procedura de atribuire a serviciilor de asistenţă juridică pentru disputele şi litigiile generate de construcţia tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia a fost suspendată de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), pentru nereguli identificate în caietul de sarcini. citeşte tot
-
Guvernul retrage Consiliului Local Braşov (PDL) terenul atribuit de Cabinetul Boc pentru patinoar
Guvernul a decis să retragă Consiliului Local al Municipiului Braşov, condus de primarul PDL George Scripcaru, terenul atribuit anterior de către Guvernul Boc pentru construcţia unui patinoar, motivând că autoritatea locală nu a întreprins nicio măsură de realizare a investiţiei, din moment ce avea această obligaţie. citeşte tot
-
Prima întâlnire preşedinte-premier după referendum: Ponta participă la şedinţa CSAT
Premierul Victor Ponta va participa, joi, la reuniunea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), convocată de preşedintele Traian Băsescu, aceasta fiind prima întâlnire dintre premier şi preşedinte după referendumul de demitere a lui Băsescu. citeşte tot
-
Strategia de privatizare a CFR Marfă rămâne în fază de avizare
Proiectul hotărârii de aprobare a strategiei de privatizare a companiei CFR Marfă se află în proces de avizare şi urmează să fie transmis în final, după analizarea eventualelor observaţii, şi Ministerului Justiţiei, în formă refăcută, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu. citeşte tot
-
Guvern: Mechel şi-a respectat toate angajamentele la combinatul din Câmpia Turzii
Guvernul a analizat în şedinţa de miercuri dacă grupul metalurgic rus Mechel şi-a respectat angajamentele la combinatul din Câmpia Turzii, iar concluzia a fost că au fost respectate toate clauzele cuprinse în contractul de privatizare, a afirmat purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu. citeşte tot
-
Ponta îi cere lui Chiţoiu să pregătească strategia de administrare specială la Oltchim
Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Economiei să pregătească pentru luni, când expiră termenul în care Dan Diaconescu poate achita preţul pe acţiunile statului la Oltchim, ambele variante de acţiune ale Guvernului, inclusiv planul care prevede iniţierea procedurii de administrare specială. citeşte tot
-
Ponta îl ameninţă pe Vulpescu: Să vorbească mai puţin şi să explice mai clar, altfel punem un nou şef la OPSPI
Şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu, va trebui să vorbească mai puţin şi să explice mai clar datele legate de procesul de privatizare la Oltchim, în caz contrar urmând să fie instalată o nouă conducere la OPSPI, a afirmat premierul Ponta. citeşte tot
-
Dan Diaconescu revine în ţară în jurul orei 13.00, de la Viena
Dan Diaconescu va reveni în ţară miercuri în jurul orei 13.00, cu o cursă aeriană de la Viena, pentru a continua discuţiile cu autorităţile române privind privatizarea Oltchim, au declarat surse oficiale. citeşte tot
-
Propunere trimisă de Guvern la FMI: Contract colectiv de muncă negociat obligatoriu în fiecare an pentru salarii
Contractele colective de muncă vor fi negociate obligatoriu în fiecare an în ceea ce priveşte salariile, timpul şi programul de lucru, în caz contrar urmând să fie declanşat conflictul de muncă, iar contractele vor include clauze de protecţie a conducerii organizaţiilor sindicatelor şi patronatelor. citeşte tot
-
Guvernul va sesiza DNA în cazul persoanelor vinovate de creşterea datoriilor la Oltchim
Guvernul va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi instituţiile statului în cazul persoanelor vinovate de creşterea datoriilor la Oltchim, pe baza concluziilor investigaţiei iniţiate de către Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), afirmă premierul Victor Ponta. citeşte tot
-
Ponta: Privatizarea Oltchim, reluată în maximum 6 luni dacă Diaconescu nu plăteşte
Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim şi să dispună administrarea specială a combinatului dacă Dan Diaconescu nu achită până luni preţul pe acţiuni, iar în maximum şase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic, a anunţat premierul Victor Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută, marţi, la Ministerul Economiei. citeşte tot
-
Guvern: Cepoi îşi pierde poziţia de ministru dacă acuzaţiile ANI se confirmă prin decizie definitivă
Ministrul Sănătăţii se va prezenta la Parchetul General pentru a-şi prezenta punctul de vedere în cazul în care este acuzat de ANI şi îşi va pierde poziţia de ministru dacă se va ajunge la o decizie definitivă care să confirme acuzaţiile, transmite Guvernul. citeşte tot
-
EXCLUSIV: Dan Diaconescu a PĂRĂSIT România, plecând spre München
Dan Diaconescu a părăsit România, în jurul orei 17.00, cu o cursă aeriană spre München (Germania) şi va reveni în ţară miercuri dimineaţa, pentru a continua discuţiile privind încheierea contractului de privatizare la Oltchim, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse apropiate situaţiei. citeşte tot