Coronavirusul a ajuns şi în ultima zonă ”neinfectată” a Statelor Unite

Coronavirusul a ajuns şi în ultima zonă din Statele Unite „neinfectată” până acum.

Urmărește
2591 afișări
Imaginea articolului Coronavirusul a ajuns şi în ultima zonă ”neinfectată” a Statelor Unite

Coronavirusul a ajuns şi în ultima zonă a Statelor Unite care până acum nu a avut cazuri

Fiecare dintre cele 3.000 de comitate americane a avut contaminări. Cea mai recentă este Kalawao din Hawaii, cel mai mic şi mai puţin populat comitat din ţară, conform Wall Street Journal.

Kalawao, unde locuiesc aproximativ 70 de persoane, se află în peninsula Kaluapapa, pe insula Molokai. Legăturile cu lumea exterioară sunt limitate, deoarece stâncile abrupte o despart de restul insulei şi există un singur acces terestru.

„Este un loc izolat. Stâncile şi oceanul ne-au protejat”, spune părintele Patrick Killilea, pastorul bisericii San Francesco din Kalaupapa.

Potrivit oficialilor sanitari din Hawaii, un rezident care a călătorit în afara comunităţii s-a dovedit a fi infectat. Ceea ce s-ar fi putut transforma într-un focar dezastruos a fost evitat, deoarece persoana respectivă a respectat regulile şi s-a izolat acasă, scrie Seattle Times.

Kalawao a rămas departe de virus parţial datorită faptului că este extrem de greu accesibil.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici