Mărturia pacientului 102, declarat vindecat de COVID-19: ”Simţeam că mi se rup muşchii, fâşie cu fâşie, de pe picioare”. Ce tratament a luat

Redăm mai jos mărturia publicată pe contul de Facebook de Andrei Ando

”Sunt pacientul 102 vindecat la Arad de Covid-19. De fapt, între 102 şi 105, nu ştiu exact, dar îmi place să cred că am fost în capul listei, la cât de nerăbdător am aşteptat rezultatul…

Vă mulţumesc tuturor pentru susţinere, pentru încurajări, pentru miile de mesaje (care continuă să curgă), pentru apelurile telefonice din aceste săptămâni. Nu am răspuns la toate, mai ales la telefon, pentru că nu m-am simţit în stare de conversaţii, nici măcar scurte.

Da, am avut emoţii, am fost îngrijorat. Am avut uneori accese de panică, mi s-a părut, în anumite momente, că starea mea se degradează, mai ales atunci când febra nu ceda nici după zece zile de tratament greu, sau când aveam frisoane, sau când simţeam că mi se rup muşchii, fâşie cu fâşie, de pe picioare. Am avut o formă moderată Covid-19, fără să fiu cuplat la oxigen.

Tratamentul urmat

Am urmat 14 zile de tratament, cu medicamente foarte puternice: Lopinavir (Kaletra), Plaquenil, Norvir, Azitromicină, la care s-au adăugat Paracetamol, Algozone, Hepiflor, Vitamina C cu zinc. Lopinavir şi Norvir se administrează pacienţilor care suferă de HIV-SIDA, Plaquenil (sulfat de hidroxiclorochină) celor care suferă de malarie sau lupus. Azitromicina este un antibiotic utilizat în tratamentul unor infecţii bacteriene severe, inclusiv pentru bolnavii de HIV. Acesta este, astăzi, tratamentul pentru formele moderate de Covid-19, dar înţeleg că e o dinamică permanentă a medicaţiei, că se experimentează formule noi mai ales la pacienţii afectaţi sever.

Cea mai mare spaimă a mea a fost să nu ajung la Terapie Intensivă

Cea mai mare spaimă a mea a fost să nu ajung la Terapie Intensivă. Acolo, rata de supravieţuire este sub 20%, şi nu pentru că medicii nu ar face tot posibilul pentru salvarea pacienţilor, ci fiindcă virusul ăsta păcătos evoluează agresiv şi imprevizibil. Am citit ştirile despre morţile frecvente, am văzut dezbaterile la televiziuni şi, de fier să fi fost, tot te-ar fi îndoit infodemia violentă, relatările alarmiste, scandalurile permanente stârnite în jurul situaţiei de la Arad. Din interior, lucrurile se văd diferit.

Aştepţi, stors de putere, ca medicamentele să îşi facă efectul. Eşti într-o stare psihică delicată, orice creştere de puls sau scăderea cu o unitate a oxigenării plămânului ţi se pare semn de sfârşit inevitabil, chiar dacă nu este aşa. Şi, da, uneori eşti în pragul isteriei sau treci de el, te agiţi, te panichezi. Nu te-ar consola nici o sută de medici la căpătâi, pentru că ai o tensiune interioară care îţi strânge stomacul, îţi întunecă raţiunea. Te simţi suspendat între viaţă şi moarte, chiar dacă nu eşti aşa… Necunoscutul te face să crezi într-un deznodământ tragic inevitabil, deşi peste 90% dintre pacienţi ajung acasă pe picioare, vindecaţi.

Câteva cuvinte şi despre starea fizică a unui bolnav Covid-19 cu formă moderată (asta înseamnă că nu trece uşor peste boală, dar nici nu dezvoltă complicaţii care să îl ducă la Terapie Intensivă, pe aparate).

În primele cinci zile am urmat tratamentul cu Lopinavir (Kaletra), Hepiflor, vitamine şi Paracetamol. Efectele adverse au apărut de la prima administrare: tulburări digestive, mialgie (dureri musculare). Mi-am pierdut total gustul şi mirosul. Zilnic schimbam de patru ori pijamalele, uneori nu apucau să se zvânte pe măsură ce transpiram în ele. Am avut frisoane care mă ţineau sub pătura pe care o simţeam ca pe o lespede de marmură deasupra mea. M-a îngrijorat o febră constantă, până în 38,3 (în majoritatea timpului 37,5-38 de grade Celsius, foarte rar peste 38).

Kaletra mai are un efect advers delicat, la nivel intestinal. Se administrează după micul dejun şi cină. La câteva minute de la administrare te lipeşti de vasul toaletei, apoi îl „vizitezi” frecvent, ceea ce nu e uşor, pentru că de la Kaletra simţi o sfârşeală, o ameţeală, te deplasezi greu şi nesigur. Cel puţin în cazul meu, la alţii poate acţiona diferit. În ce priveşte mialgia, durerile au început iniţial în zona şalelor, au coborât în fese, apoi în pulpe şi în gambe. Dureri severe, de nu ştii cum să te învârţi în pat, cum să stai, să te ghemuieşti, să te ridici, să te întorci pe spate sau pe burtă, să îţi ridici picioarele pe perete, poate-poate sângele va oxigena muşchii încordaţi. Nu se compară cu o febră musculară, ci cu o senzaţie de strâns în menghină şi smuls, şi te chinuie mai ales noaptea, când totul se linişteşte în jur…

După cinci zile de Kaletra, febra nu a cedat, iar analizele de sânge au arătat o creştere a infecţiei în organism. Am trecut pe Plaquenilor şi Norvir. A fost ca un miracol. De la prima administrare a hidroxiclorochinei durerile de muşchi au dispărut ca luate cu mâna. Dar febra a continuat să persiste, îngrijorător. În plus, deja de la prima administrare a Plaquenilului pulsul a crescut la 115, de unde până atunci era 80-85. A crescut şi tensiunea, şi deşi nu la valori îngrijorătoare pentru un medic, nu puteam să nu îmi fac o mie de scenarii despre asta.

M-au chinuit mai mult gândurile decât efectele adverse ale medicamentului… Am rămas în continuare cu durerile de stomac, cu vertijul şi cu o slăbiciune ca o sfârşeală, o epuizare care mă ţintuia în pat, fără poftă de mâncare, fără chef de vorbă, apatic şi îngrijorat. Am continuat să citesc ştirile despre morţile subite, şi recunosc că asta m-a afectat. Fiecare oscilaţie de tensiune, tuse, ameţeală, am interpretat-o ca pe un semnal critic al organismului, chiar dacă nu era cazul… Am scăzut cinci kilograme în greutate.

Critici pentru presă şi Grupul de Comunicare Strategică

La acest capitol aş vrea să fac o paranteză şi să mă refer la prostia Grupului de Comunicare Strategică, o prostie profundă, o lipsă incredibilă de profesionalism. Sunt sute de site-uri obscure care răspândesc ştiri false, tendenţioase, minciuni ce alarmează românii, de la cei din spitale la cei sănătoşi. Se publică ştiri „pe surse” întotdeauna anonime, fără consultarea celeilalte părţi, într-o competiţie imbecilă (şi imbecilizantă) pentru audienţă, o foame de clicuri şi de vizibilitate. Deşi i s-a dat posibilitatea să limiteze acest fenomen de dezinformare şi manipulare, de creare a panicii, Grupul de Comunicare Strategică le tolerează complice, contribuind la o atmosferă încărcată de veşti negative şi de foarte multe ori false sau neverificabile.

În al doilea rând, şi asta este deja o prostie instituţionalizată, Grupul de Comunicare Strategică publică numai datele morţilor. Exclusiv ale decedaţilor! Nicio referire la starea celor vindecaţi, de parcă ei nu ar conta, nu ar exista. Or, chiar şi pentru moralul public, ar fi foarte important ca lumea să afle şi să înţeleagă că există speranţă, că medicii sunt capabili şi să performeze, că din spitalele româneşti ieşi şi pe picioare, nu doar în cosciug. Ce împiedică (altceva decât incompetenţa!) Grupul de Comunicare Strategică să publice în paralel cu informaţiile despre cei decedaţi şi informaţii dătătoare de încredere şi speranţă despre cei vindecaţi?! Când au fost internaţi, ce vârstă au, cât au fost spitalizaţi, suferă sau nu de comorbidităţi. Fiindcă, trebuie să fie foarte clar, nu toţi bătrânii şi nu toţi cei cu comorbidităţi mor, aşa cum ai fi tentat să interpretezi informările.

Închid paranteza, pentru că oricum strigătul este în zadar. Deşi sistemul medical românesc se încordează să facă faţă şi reuşeşte rezultate bune, Grupul de Comunicare Strategică acţionează stupid, fără să sprijine perceptibil, cu efecte pozitive, efortul medical, administrativ şi politic pentru stăpânirea Covid-19 în fiecare judeţ din România. Pentru moralul oamenilor, al pacienţilor, acest Grup este la fel de nociv ca reacţiile idioate din mediul on-line, ca emisiunile stresante de la televiziuni, ca ştirile neverificate care circulă libere şi bagă spaima în toţi.

Apropo, am mai constatat un fenomen. Presa preia cu multă voluptate şi amplifică orice declaraţie de pacient nemulţumit, chiar dacă este o voce dintr-o sută. O voce agitată dintr-o sută contează mai mult decât calmul celorlalte 99 şi orchestrează o isterie publică contagioasă. Eu nu spun că nu se fac şi greşeli, pentru că este un fenomen nou pentru întreaga lume, nu doar pentru Arad sau pentru România. Dar, de aici, să generalizezi şi să afirmi că se fac doar greşeli, că nimic din ceea ce se întreprinde nu este corect, că toate spitalele sunt lagăre ale morţii, că toţi medicii sunt parşivi şi neprofesionişti, că toată administraţia a furat banii de la sănătate, că în general nu se face nimic bine, că autorităţile sunt toate proaste şi corupte, că Dumnezeu cu mila, este un lanţ de neadevăruri care trec drept realitate pentru că sunt prezentate şi susţinute ca atare, insistent, permanent.

Nu am văzut o ştire pozitivă, în afara comunicărilor oficiale. Nici măcar una singură! Cum să ai moralul bun, în aceste condiţii? Cum să ai încredere că vei fi tratat bine? Coronavirus nu a atacat doar sistemul imunitar al unor indivizi, ci şi sistemul nervos al comunităţii şi a scos la suprafaţă o încărcătură tenebroasă, violentă, inumană, ipocrită. Sau poate am fost eu prea sensibil de la boală… Este adevărat, se fac şi erori în sistemul medical şi în jurul lui. Dar este profund incorect că doar acestea sunt scoase în evidenţă de mass-media sau reţelele sociale. Sunt neajunsuri. Dar în acelaşi timp sunt şi multe reuşite. Situaţia nu este atât de dramatică precum insistă unii să o prezinte cu orice preţ. Doctoriţa care ne-a tratat pe noi, de exemplu, un rezident entuziast, este o minune de om, plăcut, profesionist, sufletist. Şi majoritatea sunt astfel. O spun să le dau încredere viitorilor bolnavi. Există speranţă, nu vor încăpea pe mâini de măcelari insensibili şi ignoranţi, aşa cum li se sugerează!

Revin la tratament. După al doilea calup de cinci zile, medicaţia a fost completată cu Azitromicină, pentru că febra nu a cedat, ci dimpotrivă, a continuat să crească încet, dar sigur. De la prima administrare a Azitromicinei, situaţia s-a normalizat. În următoarele cinci zile nu a mai revenit febra deloc, au revenit mirosul şi gustul, tensiunea s-a reglat. Am recuperat şi kilogramele pierdute (m-aş fi lepădat cu drag de ele, dacă e să fi ales o „victimă colaterală” a bolii…)

 Am fost declarat vindecat, pacientul 102

Am fost declarat vindecat, pacientul 102. Cu o seară mai devreme, ultimul vindecat fusese pacientul 101. Repet, nerăbdarea mă face să cred că am fost primul după el, deşi în ziua respectivă alţi câţiva arădeni au fost declaraţi vindecaţi.

Urmează câteva zile de linişte şi izolare, vitamine, mâncare. În continuare răspund puţin la telefon. Evit ştirile, emisiunile, comentariile despre boală. Pe Facebook oameni care nu au citit în viaţa lor o carte, care nu au avut decenţa să înveţe să scrie corect în limba lor maternă se consideră experţi avizaţi să îşi spună părerea şi să tăvălească pe oricine i-ar corecta. Îmi doresc să mai păstrez distanţa faţă de acea bulă a societăţii plină de ură, de persiflare, de răutate, de contestare. Caut compania virtuală a oamenilor pozitivi, a celor reţinuţi, empatici şi decenţi. Vestea bună este că ei există, chiar dacă sunt mai puţin vocali şi vizibili. Ce bine că sunt! Le sunt recunoscător tuturor pentru încurajări şi pentru înţelegere!

Criza aceasta, boala, sunt şi o traumă, sunt şi o oportunitate. Îţi resetezi priorităţile, îţi selectezi anturajul (cel virtual, pentru că de cel real te ţine departe virusul), îţi faci ordine în gânduri şi activităţi. Totul va fi bine!”

Sursă foto: Andrei Andó/ Facebook