- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (11.09.2012, 17:01)
- Alina Dan - Mediafax ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Antena 3 şi B1 TV, amendate de CNA pentru dezechilibre în campania pentru referendum
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să amendeze Antena 3, cu 10.000 de lei, şi B1 TV, cu 5.000 de lei, pentru modul dezechilibrat şi lipsit de imparţialitate în care au reflectat, în perioada 24 - 29 iulie, referendumul privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
Urmărește
355 afișări
Antena 3 şi B1 TV, amendate de CNA pentru dezechilibre în campania pentru referendum (Imagine: Theodor Pana / MediafaxFoto)
CNA a analizat, în şedinţa de marţi, mai multe reclamaţii referitoare la modul în care posturile de televiziune şi radio au reflectat, în perioada 24 - 29 iulie, referendumul privind demiterea lui Traian Băsescu.
Au fost înregistrate 50 de reclamaţii din Bucureşti şi alte 6 în teritoriu, cele mai multe dintre situaţiile semnalate fiind considerate încălcări ale articolelor 1, 7 şi 8, alineatul a, din Decizia CNA nr. 586 din 10 iulie 2012 pentru reflectarea pe posturile de radio şi de televiziune a referendumului privind demiterea preşedintelui României.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
-
Criza din Coreea de Sud: Opoziţia vrea să-l demită din funcţie şi pe preşedintele interimar. Motivul invocat
-
Biden cere Pentagonului să intensifice livrările de arme către Ucraina
-
FSB susţine că a dejucat comploturile ucrainene de a ucide ofiţeri de rang înalt
Astfel, PDL a reclamat în 27 iulie TVR 1, cu privire la faptul că în emisiunea de ştiri de la ora 20.00, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a exprimat "opinii favorabile" cu privire la demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Ulterior datei sesizării, nu s-a constatat acordarea unui spaţiu de emisie unui reprezentant al societăţii civile, pentru a exprima o opinie împotriva demiterii preşedintelui României, potrivit CNA.
"Câtă vreme tu inviţi un ziarist să emită opinii pro-demitere, era obligatoriu să inviţi un alt ziarist care să emită opinii împotriva demiterii", a susţinut Narcisa Iorga, membru al CNA.
"Nu toate aspectele pot fi reglate la nivel de farmacie", a spus, în schimb, Răsvan Popescu, preşedintele CNA, făcând astfel referire la chestiunile de nuanţă care stabilesc dacă un mesaj este politic sau nu.
De asemenea, în reclamaţia PDL se menţionează că preşedintele Traian Băsescu a fost prezent la TVR 1 numai 1 oră şi 31 de minute, în timp ce reprezentanţii USL au fost prezenţi 3 ore şi 51 de minute.
O altă reclamaţie primită de CNA a făcut referire la un spot difuzat de TVR 1 şi TVR Info, prin care populaţia era îndemnată să meargă să voteze în cadrul referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. "Îndemnul de a merge la vot este un mesaj politic, aşa cum mesaj politic este şi îndemnul la boicotare", a spus Narcisa Iorga.
"Decizia CNA este construită pe egalitatea dintre «Da» şi «Nu». Ulterior a apărut şi situaţia boicotului", a explicat Răsvan Popescu.
De altă părere au fost, însă, Ioan Onisei, vicepreşedinte al CNA, şi Valentin Jucan, membru al CNA, care au spus că mesajele transmise la postul public de televiziune au fost politice, iar dezechilibrul este "evident".
Potrivit acestora, articolul 1 din Decizia CNA nr. 586, care face referirea la imparţialitate în difuzarea unui mesaj politic, a fost încălcat. "Rigorile privind imparţialitatea sunt, în opinia mea, cu atât mai apăsate, în cazul televiziunii publice. Este de esenţa televiziuni publice să rămână imparţială", a spus Ioan Onisei.
"Aici este vorba de prezenţă la vot întrucât valabilitatea referendumului se judecă prin prezenţa la vot. De aceea, îndemnul la referendum este un mesaj politic, iar difuzarea acestor mesaje la TVR 1 şi TVR Info, pe 27 iulie, în ultima zi de campanie, este o dovadă clară a intenţiei", a mai spus Ioan Onisei, care a propus somarea publică a TVR 1.
O părere similară a avut şi Gelu Trandafir, un alt membru al CNA. "Realizând acest spot, televiziunea publică şi-a asumat această opţiune ca atare", a spus Trandafir.
Pe de altă parte, Răsvan Popescu a susţinut: "Dacă spuneţi că îndemnul la vot şi la boicotare sunt considerate derapaje, atunci şi îndemnul la absenteism trebuie considerat la fel".
"Nu văd de ce noi ca şi Consiliu Naţional al Audiovizualului trebuie să luăm o decizie prin care să oficializăm că prezenţa la vot a fost un act politic. Este dureros să vezi că acum, în pragul unor noi alegeri, a vota este un gest politic sau nu. Cred că noi dacă vom lua o decizie prin care să spunem că este un gest politic, este o greşeală", a spus Valentin Jucan.
"Consider că postul public trebuie să fie mai precaut, dar faptul că un preşedinte, un politician, iese în ziua votului şi îndeamnă populaţia la vot este un act de responsabilizare, nu o problemă", a spus, în schimb, Lorand Turos, membru al Consiliului.
El a cerut la rândul său somarea publică a TVR 1, propunând şi transmiterea unei scrisori de atenţionare adresată televiziunii publice pentru difuzarea spotului de invitaţie la referendum care, potrivit CNA, conţinea un mesaj politic. Ambele propuneri au fost votate în unanimitate de membrii CNA.
Aceeaşi situaţie privind difuzarea de spoturi cu îndemn de participare la referendum - "Învinge nesimţirea! Vino la vot!", "Învinge nedreptatea! Vino la vot!" - s-au semnalat şi în cazul televiziunii Antena 1.
Potrivit lui Ioan Onisei, cele două posturi de televiziune menţionate au încalcat articolul 7 din Decizia CNA nr. 586, care prevede că "pe perioada campaniei pentru referendum nu pot fi difuzate spoturi sau clipuri care prezintă, în sens negativ sau pozitiv, un partid, un om politic ori un mesaj politic".
Pe de altă parte, CNA a analizat şi emisiunile de la Antena 3. În cazul Antena 3 au venit, numai pentru zilele de 28 şi 29 iulie, opt reclamaţii, susţin membrii Consiliului. Au fost reclamate emisiunile "Sinteza zilei" (din 23 iulie), când fostul ministru Alexandu Athanasiu l-ar fi ameninţat direct pe Traian Băsescu, "La ordinea zilei" (din 25 iulie) şi "Vorbe grele" (din 27 iulie), în care a fost invitat Aliodor Manolea. În cazul emisiunii "Vorbe grele", reclamaţia transmisă CNA face referire la încălcarea de către Aliodor Manolea a codului deontologic prin dezvăluirea de date confidenţiale despre un fost pacient - Manolea a povestit în emisiune diferite aspecte despre colaborarea sa cu preşedintele Traian Băsescu.
Şi episodul "Vila Dante", intens mediatizat în 29 iulie la Antena 3, i-a adus postului o serie de reclamaţii. "Singurul lucru relevant acolo este limbajul injurios, dat ca atare la prima difuzare a reportajului, fără a fi scos la difuzările ulterioare", a spus Răsvan Popescu, făcând referire la modul în care postul de televiziune a ales să prezinte, în repetate rânduri, injuriile aduse Ioanei Băsescu de cei care au vizitat respectivul imobil.
Opinia lui Răsvan Popescu a fost contrazisă de Ioan Onisei şi Narcisa Iorga, care au susţinut că în cazul emisiunilor Antenei 3 din 28 şi 29 iulie au fost încălcate atât articolul 8, alineatul b, care prevede că "de la încheierea campaniei pentru referendum şi până la ora închiderii urnelor sunt interzise: (b) dezbateri şi comentarii privind desfăşurarea campaniei pentru referendum", cât şi articolul 1, alineatul 1, potrivit căruia "reflectarea evenimentelor legate de referendum trebuie să respecte obligaţiile legale privind informarea corectă, imparţialitatea şi pluralismul de opinii, protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine", din Decizia CNA nr. 586.
"Avem de-a face, în cazul acesta, ori cu o mare lipsă de profesionalism, ori cu rea-credinţă", a spus Ioan Onisei.
Pe de altă parte, Gelu Trandafir a afirmat: "În contextul boicotului, anunţarea prezenţei la vot era un fel de exit poll anunţat din oră în oră".
Ţinând cont de aceste aspecte, Christian Mititelu, membru al CNA, a propus amendarea postului Antena 3 cu 10.000 de lei. Propunerea sa a fost votată, după două ore de dezbateri aprinse, de 7 dintre cei 10 membri ai CNA prezenţi la şedinţa de marţi.
Pe de altă parte, CNA a decis marţi şi amendarea postului B1 TV, cu 5.000 de lei, pentru dezechilibre în reflectarea referendumului privind demiterea preşedintelui Băsescu. Sancţiunea a fost aplicată cu acelaşi număr de voturi ca şi în cazul postului Antena 3.
Citește pe alephnews.ro: Trump explodează pe Truth Social. Președintele ales le spune celor 37 de persoane cu pedepse comutate de Biden să „se ducă dracului” de Crăciun
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe