Bob Simon, corespondent al postului CBS, a murit într-un accident de automobil

Bob Simon, un cunoscut corespondent de război al postului CBS, recompensat cu 27 de premii Emmy, a murit la vârsta de 73 de ani, într-un accident de automobil care a avut loc miercuri, la New York, informează bbc.com.

Urmărește
124 afișări
Imaginea articolului Bob Simon, corespondent al postului CBS, a murit într-un accident de automobil

Bob Simon, corespondent al postului CBS, a murit într-un accident de automobil (Imagine: HEPTA)

Într-o carieră care s-a întins pe cinci decenii, jurnalistul american a relatat pentru CBS evenimentele petrecute în diverse zone de război, precum cele din timpul conflictelor armate din Vietnam şi din fosta Iugoslavie.

La sfârşitul perioadei pe care a petrecut-o în Saigon, în anii 1970, Bob Simon s-a aflat într-unul dintre ultimele elicoptere occidentale care a părăsit oraşul, au precizat reprezentanţii postului CBS.

Bob Simon a câştigat numeroase distincţii, inclusiv 27 de premii Emmy, pentru reportajele sale din zonele de război, dar şi pentru participarea sa la emisiunea "60 Minutes".

Ultimul său material jurnalistic, un reportaj despre filmul "Selma", o dramă despre drepturile civile, nominalizată la premiile Oscar 2015, a fost prezentat în aceeaşi emisiune weekendul trecut.

Jurnalistul american se afla pe scaunul din dreapta şoferului într-un automobil închiriat, în momentul în care acesta a fost tamponat de un alt vehicul, în timp ce era oprit la semafor, şi a fost proiectat într-o barieră din metal, a precizat miercuri poliţia newyorkeză.

Decesul său s-a produs într-o săptămână plină de evenimente mai puţin plăcute din industria de televiziune americană, după ce John Stewart, prezentatorul "Daily Show", a anunţat că va renunţa la această emisiune, iar Brian Williams, o vedetă a postului NBC, a fost suspendat de conducerea acestuia pentru faptul că a "înfrumuseţat" o poveste de război petrecută pe frontul din Irak.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici