Buşcu nu a plătit cele 1,6 mil euro pentru "Academia Caţavencu"; licitaţia se reia pe 14 iunie -2-

Doru Buşcu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că nu a reuşit să plătească suma de peste 1,6 milioane de euro, cu TVA, pentru care şi-a adjudecat marca "Academia Caţavencu" la licitaţia din 26 mai, fapt pentru care licitaţia se va relua, probabil, pe 14 iunie.

Urmărește
34 afișări

Doru Buşcu, director editorial Academia Caţavencu, şi-a adjudecat marca "Academia Caţavencu" pentru 1.617.000 de euro, cu TVA, la licitaţia publică cu strigare organizată în 26 mai de lichidatorul judiciar General Group Expert SRL al societăţii Caţavencu SA.

Atunci, Buşcu a câştigat marca "Academia Caţavencu" în defavoarea Sabinei Fati, jurnalistă la România Liberă. Doru Buşcu a fost copleşit însă de suma foarte mare la care a ajuns licitaţia, care depăşeşte posibilităţile financiare ale lui şi ale colegilor lui, declarând atunci pentru MEDIAFAX că este nevoit să găsească un partener pentru a plăti, până joi, 2 iunie, cele 1,6 milioane de euro şi a deveni astfel proprietarul mărcii "Academia Caţavencu".

În mod concret, Doru Buşcu trebuia să achite suma de 1.617.000 de euro, cu TVA, până joi, 2 iunie, la ora 16.00.

"Din nefericire, n-am reuşit să strâng banii. Nu sunt proprietarul mărcii «Academia Caţavencu»", a spus Doru Buşcu pentru MEDIAFAX.

El a precizat că, întrucât nu a reuşit să strângă banii, va pierde şi garanţia pe care a plătit-o pentru a participa la licitaţia din 26 mai, respectiv 45.000 de euro. "O să pierd garanţia, dar mi-am asumat acest lucru", a spus Doru Buşcu.

El a mai spus că a licitat o sumă atât de mare la licitaţia din 26 mai "în legitimă apărare". "Am licitat în legitimă apărare, nu trebuia să o las. Planurile mele includeau şi căutarea fondurilor lipsă, dar timpul a fost prea scurt", a explicat Buşcu.

Astfel, marca "Academia Caţavencu" va fi scoasă din nou la licitaţie. "Înţeleg că licitaţia se va reface pe 14 iunie", a mai spus Doru Buşcu.

El a precizat că va participa şi la următoarea licitaţie pentru marca "Academia Caţavencu". "Intervalul este mai lung şi avem timp să ne pregătim", a precizat Doru Buşcu.

Tribunalul Bucureşti a admis în luna mai propunerea administratorului judiciar General Group Expert SRL privind intrarea în faliment în procedura generală a debitoarei SC Caţavencu SA, editorul Academia Caţavencu, potrivit deciziei publicate pe site-ul oficial al instanţei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici