CNA: Celebrităţile şi medicii nu pot să apară în publicitatea TV pentru alimente adresată minorilor

Celebrităţile, personalităţile sau medicii nu pot apărea în publicitatea pentru alimente adresată minorilor, respectiv în reclamele difuzate într-un program cu o audienţă formată din minim 50% copii în vârstă sub 12 ani, potrivit unei modificări a Codului audiovizualului, votată joi de membrii CNA.

Urmărește
42 afișări

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a discutat în şedinţa de joi, pe articole, proiectul de modificare a actualului Cod de reglementare a conţinutului audiovizual, adoptând unele modificări ale acestuia.

Astfel, la secţiunea "Publicitatea la alimente" din noul Cod al audiovizualului este prevăzut faptul că "în publicitatea pentru alimente adresată minorilor este interzisă folosirea celebrităţilor, personalităţilor sau medicilor". Publicitatea la alimente adresată minorilor este definită în conformitate cu Codul de autoreglementare al Consiliului Român pentru Publicitate, depozitar al Codului etic pentru publicitate adresată copiilor referitoare la produse alimentare.

În mod concret, "publicitatea adresată copiilor înseamnă publicitatea difuzată în cadrul unui program cu o audienţă formată din minim 50% copii în vârstă sub 12 ani".

Decizia a fost luată de CNA în urma consultării cu reprezentanţii Consiliului Român pentru Publicitate (RAC). De asemenea, CNA a primit o adresă de la Romalimenta - Federaţia Patronală Română din Industria Alimentară. Potrivit Romalimenta, stabilirea vârstei de 12 ani pentru definirea publicităţii adresate copiilor s-a făcut pornind de la consensul academic cu privire la etapele de dezvoltare ale copilului.

"(...) încă din 2007, principalele companii din industria alimentară au început un proces de autoreglementare pe plan european, prin care şi-au schimbat modul în care fac publicitate adresată copiilor sub 12 ani, pentru produsele alimentare. Iniţiativa cunoscută sub denumirea de EU Pledge este implementată deja de către cele mai mari companii din industria alimentară. Prin EU Pledge, companiile semnatare s-au angajat, printre altele, să nu facă publicitate adresată copiilor sub 12 ani la produsele alimentare, exceptând produsele care îndeplinesc criterii nutriţionale specifice bazate pe dovezi ştiinţifice acceptate şi/ sau ghiduri nutriţionale naţionale şi internaţionale", se arată în adresa Romalimenta.

De asemenea, CNA a decis joi că "publicitatea (difuzată pe posturile de televiziune şi radio, n.r.) la produsele alimentare trebuie să nu încurajeze consumul excesiv de alimente" şi "să nu sugereze renunţarea la consumul de fructe, legume sau de alimente naturale".

"În privinţa publicităţii la alimente, dăm o atenţie specială menţiunilor nutriţionale şi de sănătate în sensul admiterii numai a acelor menţiuni acceptate de normele europene", a declarat Răsvan Popescu, preşedintele CNA, după votul Consiliului.

Astfel, în cazul în care publicitatea pentru sucuri şi băuturi răcoritoare, difuzată pe TV şi radio, este ilustrată cu fructe şi/sau legume, trebuie să se precizeze în procente cantitatea de fructe şi/sau legume conţinută de produs.

De asemenea, dacă la fabricarea produselor alimentare au fost folosite numai arome de fructe şi legume, CNA interzice ilustrarea proprietăţilor produsului cu imagini de fructe, în reclamele difuzate pe posturile de televiziune. În plus, în cazul utilizării exclusive a aromelor, acest fapt va fi menţionat în spoturile de publicitate, scris şi verbal, prin sintagma "cu gust de ..." sau, după caz, "cu aromă de ...".

Pe de altă parte, informaţiile referitoare la produsele alimentare nu trebuie să atribuie unui produs alimentar proprietăţi de prevenire, de tratament şi de vindecare a unei boli umane şi nu trebuie să evoce astfel de proprietăţi.

În cadrul calupurilor publicitare ce promovează alimente, radiodifuzorii trebuie să difuzeze alternativ unul dintre mesaje de avertizare: "Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic fructe şi legume."; "pentru o viaţă sănătoasă, faceţi mişcare cel puţin 30 de minute în fiecare zi."; "Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic minimum 2 litri de lichide."; "Pentru o viaţă sănătoasă, respectaţi mesele principale ale zilei."; "Pentru sănătatea dumneavoastră, evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi.".

Toate aceste mesaje de avertizare trebuie difuzate pe posturile de radio şi televiziune, alternativ, pe parcursul unei zile, câte un mesaj inserat la sfârşitul unuia dintre calupurile publicitare din cadrul fiecărei ore date din intervalul orar 6.00 - 22.00.

Pe de altă parte, în privinţa articolelor votate la capitolul privind "Publicitatea" din noul Cod al audiovizualului, Răsvan Popescu a menţionat "interzicerea practicilor comerciale înşelătoare şi a celor agresive aşa cum sunt ele definite de legea specială, care transpune o Directivă a Uniunii Europene".

"De asemenea, am stipulat reguli de informare corectă a publicului cu privire la concursurile promoţionale. Practic, obligăm la precizarea perioadei de desfăşurare a concursurilor şi a regulamentului acestora", a mai spus Răsvan Popescu, după votul Consiliului.

CNA va continua în şedinţele viitoare discuţiile pentru a modifica actualul Cod al audiovizualului, proiectul urmând să fie finalizat în următoarea perioadă.

Noul Cod audiovizual va intra în vigoare după publicarea lui în Monitorul Oficial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici