EXCLUSIV: Radioul Public a terminat anul financiar 2009 cu un profit de 448.980 de lei

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) a finalizat anul financiar 2009 cu un profit de 448.980 de lei, în condiţiile în care a avut venituri totale de 401,3 milioane de lei, în creştere faţă de 2008, a declarat pentru MEDIAFAX Maria Ţoghină, preşedintele-director general al SRR.

Urmărește
27 afișări
Imaginea articolului EXCLUSIV: Radioul Public a terminat anul financiar 2009 cu un profit de 448.980 de lei

EXCLUSIV: Radioul Public a terminat anul financiar 2009 cu un profit de 448.980 de lei (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Consiliul de Administraţie al SRR a aprobat, în şedinta de vineri, 19 martie 2010, raportul de activitate şi contul de execuţie a bugetului, la data de 31 decembrie 2009, pentru sumele alocate de la bugetul statului.

"Cu toate dificultăţile legate de criza financiară, care a afectat întreaga economie, Societatea Română de Radiodifuziune a reuşit, printr-o bună gestionare a resurselor, să obţină un rezultat pozitiv la sfârşitul anului 2009. Profitul obţinut a fost de 448.980 lei", a spus Maria Ţoghină.

În raportul de activitate al SRR pe 2009 se arată că veniturile totale ale Radioului Public, obţinute anul trecut, au fost de 401.343.192 lei, din care 46,9%, (respectiv 188.336.010 lei) din alocaţia de la bugetul de stat, 52,6% (respectiv 211.175.707 lei) din venituri proprii, 0,1% (adică 408.236 lei) - alte venituri din subvenţii şi 0,4% (respectiv 1.423.239 lei) - venituri financiare.

Astfel, veniturile totale ale Radioului Public au fost în creştere în 2009, comparativ cu 2008, când Radioul Public a avut venituri totale de 367,2 milioane de lei, potrivit raportului de activitate al SRR pe 2008.

Veniturile totale ale Radioului Public au crescut în 2009, în condiţiile în care şi alocaţia de la bugetul de stat a crescut anul trecut comparativ cu 2008, de la 159,6 milioane de lei la 188,3 milioane de lei. În schimb, veniturile din publicitate încasate anul trecut de SRR au scăzut faţă de anul precedent, de la circa 9,6 milioane de lei, la puţin peste 5 milioane de lei. Încasările din taxa radio s-au menţinut la un nivel aproximativ constant - 196 de milioane de lei în 2009 şi 194,1 milioane de lei în 2008.

Potrivit raportului de activitate al SRR pe 2009, din taxa radio, Radio România a încasat anul trecut 196.061.943 lei (48,8% din totalul veniturilor). Într-un interviu acordat MEDIAFAX în 21 decembrie 2009, Maria Ţoghină declara că Radioul Public are aproximativ patru milioane de persoane fizice şi circa 200.000 de persoane juridice, plătitoare ale taxei radio.

În ceea ce priveşte publicitatea SRR, potrivit Mariei Ţoghină, suma încasată din publicitate în anul 2009 de Radioul Public a fost de 5.055.924 lei, adică 1,3% din totalul veniturilor. În 2008, SRR încasase din publicitate o sumă de 9.627.741 lei.

Potrivit preşedintelui-director general al SRR, "măsurile de creştere a veniturilor, controlarea atentă a cheltuielilor, decizia managerială de gestionare corectă şi responsabilă a resurselor, precum şi managementul dedicat îndeplinirii obiectului de activitate al SRR, au făcut posibil acest rezultat pozitiv". "Orientarea strategică spre eficientizarea utilizării resurselor umane ale instituţiei a permis ca, prin reconversie profesională, prin aplicarea unor forme moderne de management sectorial şi prin echilibru în completarea nevoilor de resurse umane, să evităm măsuri radicale care ar fi putut crea dezechilibre cu consecinţe nefaste în planul funcţionarii instituţiei", a explicat Maria Ţoghină.

Raportul de activitate al SRR pe 2009 şi contul de execuţie bugetară vor fi înaintate săptămâna viitoare, spre aprobare, Parlamentului României, aşa cum prevede Legea nr. 41 din 1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune.

Maria Ţoghină şi-a exprimat convingerea că raportul SRR pe 2009 va primi un vot pozitiv de la Parlament, aşa cum au primit toate rapoartele de activitate ale Radio România, în timpul mandatului său. De altfel, sub conducerea actualului Consiliu de Administraţie, Societatea Română de Radiodifuziune a încheiat fiecare din ultimii patru ani financiari cu profit.

"Suntem convinşi că argumentele enunţate în cuprinsul raportului vor determina un vot pozitiv, ca şi la rapoartele anterioare, depuse în timpul mandatului", a mai spus Maria Ţoghină.

Societatea Română de Radiodifuziune a încheiat anul 2008 cu un profit de 258.065 de lei (circa 70.000 de euro), după ce în 2007 Radioul Public a avut un excedent de 87.961 lei.

Raportul de activitate pe 2008 al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) a fost votat, în 17 februarie 2010, în unanimitate, de Comisiile pentru Cultură ale Parlamentului, şefa Radioului Public, Maria Ţoghină, fiind felicitată pentru activitatea sa, în cadrul şedinţei celor două comisii reunite.

Raportul SRR pe 2008 urmează să intre în plenul Parlamentului.

Parlamentul a votat, pe 27 iunie 2005, actuala componenţă a Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, pentru un mandat de patru ani. În 29 iunie 2009, Parlamentul a aprobat prelungirea cu şase luni a mandatului preşedintelui-director general al SRR, Maria Ţoghină. Plenul reunit al celor două Camere a aprobat, în 23 decembrie 2009, cu majoritate de voturi, un proiect de Hotărâre care prevedea prelungirea mandatului preşedintelui şi al celorlalţi membri ai CA al SRR până la data de 31 martie 2010, având în vedere că mandatul acestora expira pe 31 decembrie 2009.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici