Gabriela Adameşteanu şi Mircea Cărtărescu, nominalizaţi la premiile Observator Cultural

Scriitorii Gabriela Adameşteanu şi Mircea Cărtărescu sunt nominalizaţi la ediţia din 2011 a premiilor Observator Cultural, la categoriile Proză, respectiv Poezie, informează publicaţia.

Urmărește
20 afișări

Gala premiilor Observatorul Cultural va avea loc luni, la teatrul Odeon din Capitală.

Astfel, la categoria Proză au fost nominalizaţi Gabriela Adameşteanu, ("Provizorat", Polirom), Nichita Danilov ("Ambasadorul invizibil", Polirom), Ioan Groşan ("Un om din Est", Tracus Arte), Marin Mălaicu-Hondrari ("Apropierea", Cartea Românească), Radu Mareş ("Când ne vom întoarce" Limes), Ovidiu Nimigean ("Rădăcina de bucsau", Polirom), Constantin Stan ("G de Buharest", Charmides).

La categoria Poezie au fost nominalizaţi: Mircea Cărtărescu ( "nimic. Poeme "(1988-1992), Editura Humanitas), Teodor Dună ("de-a viul", Cartea Românească), Ion Mureşan ("Alcool", Charmides), Liviu Ioan Stoiciu ("Pe prag (Vale-Deal)", Cartea Românească), Radu Vancu ("Sebastian în vis", Tracus Arte).

La Critică/ Istorie literară/ Teorie literară au fost nominalizaţi Corina Ciocârlie ("În căutarea centrului pierdut", Art), Virgil Podoabă, ("Secvenţa inflamată. Critică şi creaţie conceptuală la Mircea Martin", Paralela 45), Ion Pop ("Din avangardă spre ariergardă", Vinea), Cornel Ungureanu, ("Şantier 2. Un itinerar în căutarea lui Mircea Eliade", Cartea Românească), Mihail Vakulovski ("Portret de grup cu Generaţia ’80. Poezia", Tracus Arte).

La categoria Eseu/ Memorialistică/ Publicistică au fost nominalizaţi Livius Ciocârlie ("Cu faţa la perete", Cartea Românească), Andrei Oişteanu ("Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură", Polirom), Ioana Pârvulescu ("Cartea întrebărilor", Humanitas), Doina Uricariu ("Maxilarul inferior", Polirom), Ion Vianu ("Amor intellectualis. Romanul unei educaţii", Polirom).

Totodată, la premiul pentru Debut au fost nominalizaţi Val Chimic ("Umilirea animalelor", Casa de pariuri literare), Raluca Dună ("Eu Autorul. Reprezentări auctoriale în literatură şi pictură. Din Antichitate până în Renaştere", Tracus Arte), M. Duţescu, ("Şi toată bucuria acelor ani trişti", Cartea Românească), Maria-Paula Erizanu ("Aceasta e prima mea revoluţie. Furaţi-mi-o", Cartier), Anca Haţiegan ("Cărţile omului dublu. Teatralitate şi roman în regimul comunist", Limes).

În cadrul galei vor mai fi acordate alte două trofee: premiul "Gheorghe Crăciun" pentru Opera Omnia şi premiul cititorilor, acordat pe baza voturilor exprimate de cititori pe site-ul revistei, www.observatorcultural.ro.

Juriul de anul acesta este alcătuit din criticii Paul Cernat, Caius Dobrescu, Antonio Patraş, Iulia Popovici, Carmen Muşat (preşedinte).

Nominalizările au fost stabilite pe baza voturilor exprimate de redactorii şi colaboratorii revistei.

Din 2010, în cadrul galei este programat un moment dedicat traducătorilor - anul trecut au fost omagiate Anamaria Pop (traducătoare din limba maghiară) şi Antoaneta Ralian. Anul acesta, vor fi prezentate publicului traducătoarele Luminiţa Voina-Răuţ şi Luminiţa Munteanu.

Gala premiilor Observator Cultural va fi prezentată de Marius Manole, actor la Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti.

Invitaţi speciali vor fi Irina Sârbu - voce, Puiu Pascu - pian şi Florin Dinu - saxofon.

Trofeele sunt realizate de Elena Dumitrescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici