Google promovează, miercuri, baschetul la JO, printr-un nou logo interactiv

Motorul de căutare online Google promovează miercuri baschetul la Jocurile Olimpice (JO), printr-un nou logo interactiv, cu care utilizatorul poate simula aruncarea la coş.

Urmărește
385 afișări
Imaginea articolului Google promovează, miercuri, baschetul la JO, printr-un nou logo interactiv

Google promovează, miercuri, baschetul la JO, printr-un nou logo interactiv (Imagine: www.google.com)

Jucătorul de baschet prezentat în logoul Google de miercuri are la dispoziţie mai multe mingi, dar numai 24 de secunde - timpul maxim permis de posesie a mingii de o echipă pentru a înscrie o dată. Utilizatorul poate simula aruncarea, cu ajutorul tastei space, şi pentru fiecare minge dată la coş primeşte două puncte.

Baschetul a fost inclus între sporturile Jocurilor Olimpice de vară în 1936, fiind rezervat echipelor masculine, în timp ce cele feminine au putut participa din 1976.

Cele mai bune rezultate la JO în acest sport le-a avut de departe SUA. Echipele americane masculine au câştigat 13 din 16 titluri olimpice, iar cele feminine, 6 din cele 8 participări.

România a participat o singură dată la competiţia olimpică de baschet, în 1952, când s-a clasat pe locul 17.

Baschetul a fost inventat de canadianul James Naismith, în Springfield, Massachusetts, în 1891. În câteva decenii, acest joc pe echipe, practicat în interior, a devenit foarte popular în SUA. A ajuns cunoscut şi peste ocean, Federaţia Internaţională de Baschet fiind înfiinţată în 1932, la Geneva.

Jocurile Olimpice de Vară de la Londra s-au deschis pe 27 iulie şi se desfăşoară până pe 12 august.

Google îşi schimbă frecvent logoul pentru a marca evenimente importante şi a omagia personalităţi din diverse domenii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici