INTERVIU - Gabriel de Broglie, cancelar al Institutului Franţei: Rolul educativ al media s-a redus mult - FOTO

Gabriel de Broglie, cancelar al Institutului Franţei (L'Institut de France), una dintre cele mai vechi şi prestigioase instituţii de cultură franceze, şi membru de onoare al Academiei Române din anul 2007, a acordat un interviu agenţiei de presă MEDIAFAX cu ocazia vizitei sale la Bucureşti, unde a participat la inaugurarea oficială a Centrului Regional Francofon de Cercetări Avansate în Ştiinţe Sociale (CeReFREA - Centre Régional Francophone d'Études Avancées en Sciences Sociales), care a avut loc luni, în Capitală.

În interviul acordat MEDIAFAX la Reşedinţa Franţei, Gabriel de Broglie a vorbit despre îndelungata sa activitate de istoric, dar şi despre cariera sa în audiovizualul public francez.

Gabriel de Broglie consideră că România este ca un mozaic de comunităţi. "România mi s-a părut într-un fel ca un mozaic, plasat într-un loc magnific din Europa, în această mare Românie", spune Gabriel de Broglie în interviul acordat MEDIAFAX.

Acesta vorbeşte în interviul acordat MEDIAFAX şi despre relaţiile dintre Academia Română şi Academiile din Paris şi Institutul Franţei şi despre domeniile în care aceste instituţii ar putea să îşi extindă colaborarea. În acest sens, Gabriel de Broglie consideră că internetul ar trebui să se regăsească pe agenda Academiilor franceze şi a Academiei Române.

Totodată, Gabriel de Broglie vorbeşte despre rolul pedagogic al media, care "s-a diminuat mult în prezent". Potrivit lui Gabriel de Broglie, televiziunea se bazează pe improvizaţie, pe invitarea unui public care nu este pregătit în acest sens, este "o televiziune de talk-show" şi nu una de creaţie.

Răspunzând unei întrebări legate de modul în care media franceze au relatat subiectul scandalului în care a fost implicat Dominique Strauss-Kahn, fost preşedinte la Fondului Monetar International, dar şi pe cel al reţinerii fostului preşedinte Nicolas Sarkozy, Gabriel de Broglie a spus că nu doreşte să discute în mod specific despre aceste exemple, însă că "problema există".

"Toată lumea se poate regăsi într-o situaţie neconfortabilă, a cuiva care este acuzat de media, în acelaşi timp (cu declanşarea, n.r.) sau în absenţa unei proceduri judiciare. Uneori există acuzări de către media şi sunt independente de orice procedură judiciară. Cunosc mulţi oameni care au fost foarte şocaţi de acest fenomen", a spus Gabriel de Broglie.

Prezentăm integral interviul acordat MEDIAFAX de Gabriel de Broglie:

Reporter: Vă rog să ne vorbiţi puţin despre relaţia dumneavoastră cu România. Cum vedeţi România din calitatea de istoric, dar care are o vastă experienţă atât în domeniul cultural şi educaţional, cât şi în cel audiovizual?

Gabriel de Broglie: Relaţia mea cu România este veche. Primul meu sejur în România cred că datează din 2002. Dar, bineînţeles, cunoşteam ţara dinainte, în special din punct de vedere literar. Dar, din 2003, am cunoscut România în special datorită vizitelor pe care le-am făcut la Budapesta. Iar la Bucureşti am venit în 2005. Prima şedinţă a Academiei a avut loc în 2002 şi celelalte în 2005, în ambele ţări. Era o relaţie limitată, totuşi, la Bucureşti şi cu aspectul cel mai relevant al României, adică aspectul cultural, literar şi francofon. Şi, timp de mai mulţi ani, am trăit având cunoştinţe istorice, ale pregătirii României, lungul său drum către independenţă, influenţa lui Napoleon al III-lea asupra ţării în ceea ce priveşte cultura ideilor, pentru a ajunge la recunoaşterea unei naţiuni, a naţiunii române, şi apoi a unui stat independent, şi relaţiile strânse care au existat dintotdeauna, forţele care au creat România şi cultura şi limba franceză şi relaţiile cu intelighenţia, cu mediul literar, artistic şi ştiinţific de la Paris. Viziunea mea asupra României a început să se schimbe din 2008 - 2009 până în prezent şi, în timpul sejurului meu, am făcut o călătorie foarte interesantă în Transilvania. Şi acolo noţiunile pe care le ştiam bine despre diversitatea comunităţilor care există în România şi care sunt predate datorită istoriei mi-au apărut într-un mod real, concret, dezvăluindu-mi patrimoniul arhitectural, de habitat, rural, dar şi religios ale diferitelor comunităţi care există dincolo de Carpaţi. Şi, deci, văd că România este ca un mozaic de comunităţi, care fiecare este ataşată identităţii sale proprii, dar care sunt acum integrate într-o patrie, într-o naţiune, română, şi care le înglobează. Poate că există tensiuni - mi s-a explicat care sunt aceste tensiuni -, ele există, dar ceea ce am constatat, de asemenea, este o viaţă paşnică între comunităţi, este o viaţă foarte înrădăcinată în teritoriu. Este o viaţă a unei populaţii care are o cultură, o mare cultură, o cultură bogată, europeană, care este întotdeauna ataşată unei culturi mai profunde. România mi s-a părut într-un fel ca un mozaic, plasat într-un loc magnific din Europa, în această mare Românie. Poate că în trecut au fost dificultăţi în ceea ce priveşte suprafaţa ei, dar acum suprafaţa este mare, este o naţiune mare care trăieşte aici, ea este la o răspântie geo-economică, geo-istorică, deci iarăşi are diversitatea ei, particularitatea ei. Este o ţară cu multe resurse ale teritoriului, energetice, agricole - cred că aici ar putea să se amelioreze, dar în mod potenţial ele există -, resurse culturale bineînţeles şi de dezvoltare economică şi ştiinţifică. Deci o naţiune foarte bine dotată, care, de când a intrat în Uniunea Europeană, s-a dezvoltat. Acum face pe deplin parte din Uniunea Europeană. Poate să îşi exerseze toate mijloacele de dezvoltare ca să arate că aparţine Uniunii Europene, deci sunt optimist în urma acestei ultime vizite. Sunt optimist în ceea ce priveşte situaţia prezentă a României.

Reporter: Sunteţi membru de onoare al Academiei Române şi sunteţi într-o strânsă legătură cu domeniul academic din România, dar cum vedeţi în prezent societatea românească, comparativ cu cea franceză, din punct de vedere cultural şi nu numai? Care credeţi că sunt cele mai mari probleme ale României în prezent?

Gabriel de Broglie: Relaţiile dintre Academia Română şi Academiile din Paris şi Institutul Franţei, care este compus din cinci academii, sunt foarte strânse. Avem relaţii bilaterale cu multe academii europene şi chiar din afara Europei, dar relaţiile cu Academia Română sunt deosebite, ele sunt familiale şi iată de ce deseori am primit la Paris membri ai Academiei Române. Aproape în fiecare an. Şi iată de ce mulţi, numeroşi membri ai Academiei de la Paris sunt asociaţi Academiei Române, ca membri de onoare, şi acelaşi lucru mi s-a întâmplat şi mie, în 2008. Am fost foarte onorat şi bucuros. Şi deci vin aici ca un confrate. Şi, de altfel, astăzi, la şedinţa de dimineaţă, întâlnindu-mă cu un grup important de academicieni români am văzut că pe calendar ar putea să fie inclusă revenirea la Bucureşti în octombrie 2014 şi, apoi, o vizită din nou la Bucureşti, în aprilie 2015, pentru că Academia Română va sărbători atunci 150 de ani. Deci am primit invitaţia în dimineaţa aceasta, am notat data şi i-am spus domnului preşedinte (al Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, n.r.) că voi face tot ce îmi stă în putinţă ca să revin. Iată sunt relaţii strânse.

M-aţi întrebat de probleme. Bineînţeles, între prieteni pot exista probleme, dar nu trebuie să rămânem doar la nivel de discurs tradiţional, care să celebreze virtuţile francofoniei şi onoarea pe care o împărtăşim împreună, a limbii franceze şi a posibilităţilor de dezvoltare. Este o comoară care ne este dragă. Suntem emoţionaţi că românii rămân şi ei ataşaţi de această comoară. Dar nu numai acesta este aspectul, trebuie să ne gândim şi la realizări, realizările pe planul de învăţământ, al ştiinţei, al cercetării ştiinţifice, al exersării profesiei, şi pe planul dezvoltării globale a economiei române şi probabil că există probleme care sunt comune, pe care şi Franţa le cunoaşte. Şi noi avem dificultăţi economice. Deci deschidem acum registrul realizărilor, al chestiunilor concrete. Şi am găsit în noul preşedinte al Academiei Române un ecou al aceloraşi preocupări ca şi ale noastre. Nu este un om de litere, este un om de ştiinţă, are intenţia să orienteze lucrările Academiei Române în sensul cercetărilor ştiinţifice, al realizărilor economiei, al studiilor, al realizărilor economice şi doreşte bineînţeles punct de vedere, colaborări cu alte economii şi în special cu Academiile Franceze. Deci, iată, lucruri care se pot realiza.

Bineînţeles, Academia Română are contacte şi cu Academia de Ştiinţe. De exemplu, preşedintele Academiei mi-a spus că, anul trecut, s-a deplasat la Paris şi a cerut Academiei de Ştiinţe din Paris un sfat, o expertiză asupra metodelor de evaluare a laboratoarelor de cercetare ştiinţifică, în ceea ce priveşte unităţile de cercetare şi de învăţământ. Pentru că Academia de Ştiinţe din Paris este obişnuită cu aceste chestiuni şi ea exersează uneori chiar pentru puterile publice franceze, pentru autorităţile guvernamentale, dar şi pentru cercetare şi pentru universităţi şi pentru unităţi publice şi am înţeles că problema Academiei Române era că nu avea experienţă în acest domeniu şi era în situaţia de a evalua calitatea muncii, nivelul unităţii ştiinţifice care depindea de Academia Română, care făcea parte din Academia Română. Deci într-un fel era o autoevaluare, lucru care este dificil. Este mai dificil să te autoevaluezi, decât să evaluezi ceva din exterior, şi atunci preşedintele mi-a spus că acest contact pe care l-a avut la Paris a fost fructuos. Iată un punct, nu este numai acesta, un punct asupra căruia suntem pe terenul realizărilor concrete. Există şi altele, am evocat şi chestiunea legată de terminologie. Terminologia limbii române pune probleme, ca şi terminologia limbii franceze. Eu am fost responsabil de comisia generală de terminologie a limbii franceze timp de zece ani şi am o experienţă în acest domeniu. Deci putem vorbi aici de lucruri concrete, de realizări în acest domeniu. Mai există şi altele. Este o nouă cale care se deschide în faţa noastră, cea a realizărilor.

Reporter: O lungă parte a carierei dumneavoastră aţi consacrat-o audiovizualului public francez, fiind inclusiv director general al Radio France şi membru al Înaltei Autorităţi a Audiovizualului. Cum s-a schimbat audiovizualul în Franţa în ultimii ani? Aveţi nemulţumiri faţă de cum abordează media franceze anumite cazuri şi subiecte; ce ar fi necesar?

Gabriel de Broglie: Am fost pasionat să exersez funcţii în audiovizualul public, am fost întotdeauna în domeniul acesta public, radio, ORTF (L'Office de radiodiffusion-télévision française), mai înainte, care era un imens imperiu, care avea televiziune, radio, ca şi BBC, şi apoi societăţile specializate în audiovizual, şi am fost director al Radio France timp de patru ani, apoi la Institutul Naţional de Audiovizual, responsabil cu formarea şi arhivarea, şi apoi la o altă autoritate audiovizuală şi apoi la comisia naţională a comunicaţiilor şi libertăţilor, care i-a succedat Înaltei Autorităţi a Audiovizualului. Şi am fost pasionat în toţi aceşti ani de acest subiect şi am fost şi încrezător cu privire la o viziune asupra audiovizualului, care astăzi din păcate este un pic depăşită. Viziunea mea era că audiovizualul, radio şi TV, dar şi arhivele, pregătirea, cercetarea, cercetarea muzicală, cercetarea sonoră, ansamblul audiovizualului avea responsabilităţi pedagogice. Sunetul şi imaginea erau un vocabular, cu regulile sale, cu un limbaj, cu o expresie mai mult sau mai puţin bogată, mai mult sau mai puţin cunoscută, dar cu care puteam să progresăm, prin care puteam învăţa. Deci există o lectură a sunetului şi o lectură a imaginii, există şi o scriitură. Dar, bineînţeles, spectatorii, auditorii erau numeroşi. Eu vorbesc acum la timpul trecut, adică audiovizualul era sinonim cu responsabilităţile pedagogice şi avea un rol pe care îl exersa destul de bine. Am criticat mult în trecut audiovizualul, dar el îşi exercita acest rol destul de bine. Şi m-am întâlnit cu mulţi responsabili şi creatori ai radioului şi ai televiziunii din anii dinainte de plecarea mea - am plecat în 1992, deci ceea ce spun este dinainte - şi m-am întâlnit cu mulţi responsabili care erau convinşi personal de misiunea lor şi de responsabilitatea lor în ceea ce priveşte publicul, faţă de public, în sensul interesului general, pedagogic, în sensul educaţional, în sensul îmbogăţirii, chiar şi de distracţie, de cultură, de exemplu poezia, la radio sau la televiziune. Sunt chestiuni care interesau mult responsabilii audiovizualului public.

Începând cu un anume moment, totul s-a schimbat. Şi tehnica s-a schimbat. Şi din acel moment modul de difuzare s-a schimbat. Obişnuinţele auditorilor, ale telespectatorilor s-au schimbat. Chestiunile economice s-au schimbat de asemenea. Şi am văzut o evoluţie foarte rapidă, cu crearea unor media private, comerciale. A început prin radio, deschiderea spaţiului către privat - se spunea "spaţiul liber" la vremea respectivă, era în 1981, dar "liber" însemna independent de stat, dar nu şi independent de puterea economică şi nici de constrângeri legate de finanţare. Şi aceste radiouri private au cunoscut o dezvoltare excepţională, extraordinară, uneori erau ocupări abuzive ale frecvenţelor, pe care chiar eu a trebuit să le reglementez, am făcut-o în cadrul autorităţii de reguli a frecvenţelor, pentru că victime erau auditorii, (erau victime, n.r.) ale acestui stat un pic sălbatic. În ceea ce priveşte televiziunea, şi aceasta s-a schimbat influenţată de alţi factori, economici, financiari, tehnici şi a devenit o televiziune mai puţin construită, mai puţin pregătită intelectuală, o televiziune care se bazează pe improvizaţie, pe invitarea unui public care nu este pregătit în acest sens, o televiziune de talk-show, care nu este o televiziune de creaţie, pe care am cunoscut-o în anii dinainte. Astfel încât am impresia că rolul pedagogic al audiovizualului s-a diminuat mult în prezent. În zilele noastre, totul se poate reînnoi, bineînţeles, prin noile media, prin accesul direct, prin digitalizare, prin interactivitate între telespectatori şi difuzori. Ne îndreptăm către o nouă lume a audiovizualului, care nu este fixă, nu putem să ne-o imaginăm, nimeni nu şi-o poate imagina astăzi. Şi poate că în această nouă lume a audiovizualului va fi o întoarcere la o alegere, la o lectură a imaginii, la înţelegere, se va căuta din nou înţelegerea şi responsabilitatea socială a media. Să nu vorbim numai de audiovizual, a media digitală, a imaginii. Sper că acest lucru va veni. Să sperăm că telespectatorul va avea această posibilitate de alegere între multe canale. El poate să aleagă, dar, din păcate, ele (aceste canale, n.r.) sunt prea multe, sunt prea uniforme şi difuzează programe asemănătoare. Aceasta este problema viitorului şi cred că se va rezolva.

Reporter: Ce părere aveţi despre cum au abordat media franceze subiectul scandalului în care a fost implicat domnul Dominique Strauss-Kahn? Dar cel al reţinerii fostului preşedinte Nicolas Sarkozy? Vă pun aceste întrebări şi pentru că în România de multe ori se vorbeşte despre aşa-numita "justiţie la televizor".

Gabriel de Broglie: Voi răspunde cu plăcere la întrebarea dumneavoastră, dar mai întâi vă spun că nu sunt jurnalist, sunt istoric de profesie şi că aş scoate numele proprii pe care le-aţi citat, pentru că problema există independent de numele proprii şi toată lumea se poate regăsi într-o situaţie neconfortabilă, a cuiva care este acuzat de media, în acelaşi timp (cu declanşarea, n.r.) sau în absenţa unei proceduri judiciare. Uneori există acuzări de către media şi sunt independente de orice procedură judiciară. Cunosc mulţi oameni care au fost foarte şocaţi de acest fenomen. Voi cita un singur caz, pentru că aceste cazuri pe care le-aţi citat nu sunt interesante din punct de vedere al fondului. Dar există un caz interesant. Este cazul lui Dominique Baudis, un mare ziarist de televiziune şi de radio, profesionist, cu o cultură imensă, care a avut responsabilităţi în audiovizual foarte importante, a fost şi ales în sud-vestul Franţei (primar la Toulouse, n.r.), şi a fost personal acuzat pentru o afacere oribilă, groaznică. A fost aruncat direct în noroi şi era singur. Şi trebuia să se apere. S-a apărat într-un mod magnific, a avut curaj. Erau chestiuni personale care i-au fost reproşate, de viaţă personală, dar s-a apărat şi a fost pe deplin recunoscut ca fiind un om de necriticat. A fost foarte dificil pentru el. Şi apoi a fost reabilitat în funcţii publice foarte importante, astfel încât până de curând ocupa o funcţie foarte înaltă şi eminentă în Franţa, care este apărătorul de drepturi. După ce a fost aruncat direct în noroi de către media, a devenit apărătorul drepturilor (Avocatul poporului, n.r.). Şi toată lumea făcea apel la el tocmai pentru a i se face dreptate. Iată răspunsul meu.

Reporter: În anul 2013, regizorul român Cristian Mungiu a fost parodiat la o emisiune de satiră de la televiziunea franceză Canal+, făcându-se o referire ironică la una din problemele cu care se confruntă România, cea a romilor. În România, ironizarea lui Cristian Mungiu a stârnit numeroase discuţii, unii considerând că românii sunt discriminaţi prin astfel de comentarii. Cum vedeţi această chestiune, a subiectelor sensibile abordate la TV?

Gabriel de Broglie: Nu am fost informat de acest incident, nu cunosc emisiunea şi dumneavoastră aici aţi evocat chestiunea romilor aşa cum este resimţită ea în Franţa, nu chestiunea aceasta (a emisiunii, n.r.) asupra căreia nu mă pot pronunţa bineînţeles. Francezii sunt prost informaţi. Ei au o imagine a unei comunităţi care, bineînţeles, există, este numeroasă şi care există de mult timp, care ocupă un loc în cadrul populaţiei franceze, dar a unei populaţii care se manifestă din când în când într-un mod care nu este bine resimţit de către populaţie (populaţia franceză, n.r.). Este frapant să considerăm că populaţiile locale, din oraşele mici, din regiunile rurale, primarii din aceste mici comune sau localităţi sunt acuzaţi din cauza unui eveniment care se produce şi care are ca origine uneori deplasarea pe teritoriul Franţei a unor tabere de romi, care produc inconveniente pentru populaţie. Este o problemă, dar trebuie să fii informat despre această problemă, trebuie să încerci să o rezolvi într-un mod uman, cât mai natural posibil. Şi, iată, această problemă nu este bine rezolvată. Nu înţeleg, nu ştiu acest incident. Este un ecou probabil al acestei situaţii. Comunitatea romă nu este numai compusă din romi care nu sunt instruiţi, care nu sunt organizaţi şi cred că în România există oameni foarte evoluaţi în cadrul acestor comunităţi rome. Şi cred că există oameni care acced la magistratură sau care au poziţii înalte, provenind din această etnie. Iar în Franţa noi nu suntem informaţi de acest lucru. Cred că trebuie să facem un efort ca reprezentanţii comunităţii rome să se poată exprima şi să se exprime în faţa opiniei franceze, să nu fie explicat un incident, ci realitatea socială. Populaţia romă care există în Franţa este pe cale de evoluţie? Se dezvoltă, se pregăteşte, merge la şcoală, vorbim de progres social? Această populaţie cunoaşte un progres social? Iată aici o întrebare interesantă. Şi toată lumea ar trebui să colaboreze. Deci iată un efort de informare şi de înţelegere. Mi se pare că trebuie să insistăm pe aceste aspecte.

Reporter: Ce părere aveţi despre noile media şi despre internet? Ştiu că la nivelul Comisiei Europene există o preocupare în privinţa protecţiei minorilor în contextul convergenţei dintre serviciile media audiovizuale şi internet, iar pe de altă parte există o preocupare la nivel european şi pentru protecţia drepturilor de autor în mediul online. Credeţi că este justificată o supraveghere mai atentă a internetului la nivel european?

Gabriel de Broglie: Este o chestiune vastă şi noi o trăim. Suntem departe de a fi parcurs tot acest drum. Este foarte dificil să răspund printr-o singură frază. Internetul este un spaţiu al libertăţii şi trebuie să rămână ca atare, dar nu trebuie să fie un spaţiu prea liber, de revendicări de drepturi care să prejudicieze statul social şi alte provocări care sunt importante. Cum va fi rezolvată această chestiune nu ştiu. Nimeni nu poate să o ştie astăzi. Chestiunea este importantă. Sigur, tinerii sunt primii care sunt în contact cu această realitate şi uneori suntem trişti să vedem tineri, între 10 şi 16 ani, adolescenţi, care se lasă seduşi de această lume şi care intră în această lume ca şi cum ar fi o lume reală şi care confundă ceea ce trăiesc pe reţelele sociale cu adevărata viaţă şi aici este un efort de educaţie. Trebuie să înţelegem că internetul este un spaţiu de libertate destinat mai degrabă celor care ştiu la ce să aştepte de la el. Noi toţi ne servim de internet. Şi eu, în primul rând ca istoric, mă servesc de internet, să nu vorbesc în ceea ce priveşte funcţiile mele academice sau colaboratorii mei. Suntem toţi adepţi ai internetului, utilizăm toţi internetul. Cum o să evolueze acest spaţiu? Care îi sunt regulile? Cine trebuie să facă regulile? Iată subiecte de reflecţie care sunt interesant de înscris pe agenda lucrărilor noastre comune, între Academia Franceză şi Academia Română, pentru că Academia de Ştiinţe Morale şi Politice, de care aparţin, împreună cu Academia Franceză sunt foarte preocupate de aceste chestiuni. Dar soluţia nu o pot da astăzi, pentru că nu o cunoaştem.

Născut pe 21 aprilie 1931, la Versailles, Gabriel de Broglie este Mare Ofiţer al Ordinului Legiunii de Onoare, Cavaler al Ordinului Naţional al Meritului, Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor, Comandor al Ordinului Palmelor Academice. A fost ales, pe 24 martie 1997, în secţiunea generală a Academiei Ştiinţelor Morale şi Politice pe postul lăsat vacant de François Puaux, după decesul acestuia. Pe 22 martie 2001, Gabriel de Broglie a fost ales membru al Academiei Franceze pe locul rămas vacant după decesul lui Alain Peyrefitte. De la 1 ianuarie 2006, Gabriel de Broglie este Cancelar al Institutului Franţei.