Mircea Diaconu şi-a început mandatul de ministru al Culturii cu ultimele cuvinte ale lui Hamlet

Noul ministru al Culturii, senatorul Mircea Diaconu, şi-a preluat mandatul marţi de la predecesorul său, Kelemen Hunor, el sosind la sediul instituţiei puţin după ora 13.00.

Iniţial, la intrarea în sediul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN), Mircea Diaconu nu a dat detalii despre priorităţile sale ca ministru al Culturii, spunând că acestea se găsesc în programul de guvernare şi pot fi consultate.

După ce a semnat protocolul de predare-primire, fostul ministru Kelemen Hunor a descris mandatul său angajaţilor Ministerului Culturii, prezenţi la eveniment, ca fiind o perioadă "foarte frumoasă şi foarte grea".

De asemenea, Kelemen Hunor a spus că MCPN este "un minister mic, dar foarte important". "Am învăţat încă din anii '90 că Ministerul Culturii este un loc în care politica trebuie lăsată la poarta ministerului", a spus Kelemen Hunor, adăugând că are încredere în ministrul Mircea Diaconu, "un om care cunoaşte instituţiile culturale".

"Îmi pare şi bine şi rău că sunt în situaţia asta", a spus, la rândul său, Mircea Diaconu, remarcând faptul că "treaba se va face singură, cu şi fără noi", cultura făcând-o "oamenii de cultură, nu Ministerul Culturii".

"Timpul curge", a spus el, adăugând că îşi doreşte să lucreze în aşa fel la Ministerul Culturii încât să nu provoace "cutremure, nici mari, nici mici, în mersul lucrurilor".

Mircea Diaconu şi-a încheiat discursul cu una dintre cele mai celebre replici din dramaturgie: "Restul e tăcere, să îmi citez un coleg pe nume Hamlet".

Kelemen Hunor, care şi-a început mandatul de ministru al Culturii în decembrie 2009, s-a oferit ca, după şedinţa cu Mircea Diaconu, să îi arate acestuia cele trei etaje ale sediului ministerului. Însă Diaconu a spus că nu poate accepta invitaţia, deoarece trebuie să meargă cât mai repede la şedinţa de Guvern.

"Mă plimb eu singur atunci", a glumit Kelemen Hunor.

Senatorul Mircea Diaconu, nominalizat de premierul desemnat Victor Ponta pentru funcţia de ministru al Culturii, a primit, luni, în unanimitate, avizul favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului.

Citeşte şi: Preluarea mandatelor de către noii miniştri - Ponta: Există un pericol real ca structuri şi clanuri mafiote să conducă zone din ţară

Cunoscutul actor Mircea Diaconu a fost numit ministru al Culturii, spre finalul unui mandat de senator PNL care nu a fost lipsit de conflicte, întrucât artistul a intrat de două ori în vizorul ANI, din motive privind funcţia de director al Teatrului Nottara, din care a demisionat anul trecut.

Mircea Diaconu s-a născut pe 24 decembrie 1949, în Vlădeşti, judeţul Argeş. Este un binecunoscut actor de film şi teatru, a fost membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), între 1998 şi 2004, şi directorul Teatrului Nottara din Capitală, din 2004 până anul trecut.

Este căsătorit cu actriţa Diana Lupescu şi are doi copii.

A intrat în politică în 2008, când şi-a anunţat candidatura pentru un loc în Senat din partea PNL în colegiul Curtea de Argeş - Câmpulung Muscel. Din 2008, Mircea Diaconu este membru în Comisia de cultură, arte şi mijloace de informare în masă a Senatului, iar de la începutul anului 2009, şi în Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO.

Potrivit site-ului Senatului, Diaconu a participat, în timpul mandatului său, la 25 de iniţiative legislative, în domenii ca patrimoniul cultural, cinematografia, libertatea religioasă, educaţia, sănătatea, şi la 16 moţiuni, a luat de 80 de ori cuvântul în plen şi a făcut 12 declaraţii politice.

În 27 ianuarie 2011, Agenţia Naţională din Integritate a constatat că Mircea Diaconu este în incompatibilitate din decembrie 2008, în condiţiile în care pe lângă calitatea de parlamentar acesta ocupa şi funcţia de director-manager al Teatrului "C.I. Nottara" din Capitală (funcţie de conducere specifică unei instituţii publice locale). Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) are stabilită data de 8 mai ca termen pentru judecarea recursului lui Mircea Diaconu împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate. În cazul renunţării la recurs, rămâne valabilă decizia Curţii de Apel Bucureşti prin care Diaconu a pierdut procesul cu ANI.

Totodată, în octombrie 2011, ANI a sesizat Parchetul instanţei supreme să-l cerceteze pentru abuz în serviciu şi conflict de interese pe Mircea Diaconu, pentru că ar fi favorizat numirea soţiei sale, actriţa Diana Lupescu, în funcţia de regizor la Teatrul Nottara. Potrivit ANI, Diaconu i-a aprobat acesteia participarea la concursul pentru ocuparea postului de regizor artistic, deşi ea nu îndeplinea condiţiile înscrise în fişa postului, neavând minimum un an de experienţă în domeniul regiei. La concursul organizat pe 13 august 2007, Mircea Diaconu a fost preşedinte al Comisiei de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic, calitate în care i-a acordat soţiei sale calificativul maxim, mai arăta ANI.

"Trăim în România. N-am ce să comentez. E vijelia cotidiană care ne-a întors în anii 50, ca metode, ca principii", a declarat atunci Mircea Diaconu, contactat de MEDIAFAX în legătură cu decizia ANI. "Lista incompatibilităţilor mele abia se deschide. Acum, spre exemplu, sunt şi director de teatru şi conduc şi maşina teatrului în turneu. Le mai dau eu ANI-lor şi alte motive de subminare a economiei naţionale şi, probabil, dacă mă concentrez bine, şi de genocid", a spus râzând Mircea Diaconu.

Mircea Diaconu a absolvit liceul la Câmpulung Muscel, în 1967, şi Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti, în 1971. Cu un an înainte de terminarea studiilor, el a debutat pe scenă, la Teatrul Bulandra din Bucureşti, cu "Harfa de iarbă" de Truman Capote.

În cinema, a avut până în prezent peste 60 de roluri, multe în pelicule celebre, iubite de public şi devenite de referinţă. Debutul în cinematografie a avut loc în 1971, cu filmul "Nunta de piatră" după Ion Agârbiceanu, în regia lui Dan Piţa. Cu acest regizor, Diaconu s-a mai întâlnit de-a lungul carierei, jucînd în "Filip cel bun" (1975). De altfel, mulţi dintre regizorii de film care l-au solicitat o dată pentru vreun rol au făcut-o din nou, ulterior. Alexandru Tatos l-a distribuit, de pildă, în "Mere roşii" (1975), "Secvenţe" (1985) şi "Secretul armei... secrete" (1987), iar cu Virgil Calotescu a colaborat la îndrăgitele "Buletin de Bucureşti" (1982) şi "Căsătorie cu repetiţie" (1985).

Colaborarea cu Nae Caranfil i-a adus două roluri memorabile, în "Asfalt Tango" (1995) şi "Filantropica" (2002). Nu l-au ocolit nici regizorii din tânăra generaţie, Cătălin Mitulescu distribuindu-l în "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii" (2006), iar Igor Cobileanski dându-i rolul titular în "Tache" (2007). Cel mai recent, a jucat în "Caravana cinematografică" (2009), de Titus Muntean, "Poker" (2010) şi "Ultimul corupt din România" (2012), de Sergiu Nicolaescu.

Cu Lucian Pintilie a lucrat atât în film, cât şi în teatru. A jucat astfel în pelicula "De ce trag clopotele, Mitică" şi în spectacolele "Revizorul", de Gogol, la Teatrul Bulandra, şi "Cum vă place", de Shakespeare, la Teatrul Nottara.

S-a angajat la Bulandra, în 1972, la dorinţa lui Liviu Ciulei. A rămas în acest teatru un deceniu, după care a devenit actorul Teatrului Nottara. Spectacolele antologice ale Teatrului Bulandra în care a jucat sunt "A 12-a noapte" şi "Furtuna" de Shakespeare, ambele în regia lui Liviu Ciulei, şi "Răceala" de Marin Sorescu, în regia lui Dan Micu. La Nottara, a apărut, de asemenea, în puneri în scenă de referinţă, precum "Pădurea" de Ostrovski, în regia lui Constantin Marinescu, "Ultimul bal" după Liviu Rebreanu şi "Într-o dimineaţă" de Mihai Ispirescu, în regia lui Dan Micu.

A fost primul actor din România care şi-a dat demisia, devenind liber profesionist (1990). A mai avut colaborări la Theatrum Mundi ("Teatrul descompus" de Matei Vişniec, regia Cătălina Buzoianu) şi Teatrul Naţional "I.L.Caragiale" ("Ghetou" de Joshua Sobol, regia Victor Ioan Frunză).

În 1977 - 1978, a fost asistent la Actorie, la clasa Olgăi Tudorache, la IATC, instituţie în care a predat apoi cursuri de actorie, din 1991 până în 1998.

A scris volumele "Şugubina" (debut premiat de Uniunea Scriitorilor), "La noi cînd vine iarna" şi "Scaunul de pînză al actorului" (eseuri), toate apărute înainte de Revoluţie.