NASA a prelungit cu o zi misiunea navetei americane Atlantis

Misiunea Atlantis, ultima a unei navete spaţiale americane, a fost prelungită cu o zi, iar aterizarea acestui vehicul spaţial va avea loc pe 21 iulie, în loc de 20 iulie, au anunţat, luni, specialiştii de la NASA, citaţi de AFP.

Urmărește
41 afișări

Atlantis, care s-a conectat la Staţia Spaţială Internaţională (ISS) duminică, va petrece astfel rămânând conectată cu aceasta nouă zile în loc de opt, a anunţat comentatorul oficial al postului de televiziune NASA.

El a mai spus că analiza fotografiilor scutului termic ce acoperă partea inferioară a navetei nu a relevat nicio avarie notabilă şi nu necesită o inspectare focalizată a scutului cu ajutorul unei camere de înaltă definiţie şi al unui laser.

"Specialiştii din echipa de analiză au descoperit doar cinci avarii foarte mici, dintre care doar una se află pe un panou din scutul termic (...) şi au recomandat să nu se înceapă o inspecţie focalizată", a declarat LeRoy Caine, directorul adjunct al misiunii, cu ocazia unei conferinţe de presă organizate la Houston, difuzată de postul de televiziune al NASA.

Coordonatorii programului spaţial îşi vor da oficial acceptul pentru revenirea în atmosferă a navetei Atlantis doar după o ultimă inspecţie a scutului termic ce acoperă partea frontală a navetei, ce va fi efectuată cu puţin timp înainte ca Atlantis să se desprindă de ISS.

Până în prezent, misiunea Atlantis se desfăşoară fără probleme.

Luni dimineaţă, cei patru astronauţi de pe Atlantis - trei bărbaţi şi o femeie - au scos modulul de tip cargo Raffaelo din cala navetei, folosind un braţ robotizat de pe ISS, şi l-au ataşat apoi de staţie.

Modulul presurizat, de mărimea unui minibus, conţine patru tone de alimente, furnituri, piese de schimb şi materiale pentru experimentele ştiinţifice de la bordul ISS.

Raffaelo a transportat 1,2 tone de alimente care vor permite echipajului de şase astronauţi de pe ISS, schimbaţi la fiecare şase luni, să reziste în spaţiu timp de un an.

Astronauţii de pe Atlantis şi cei de pe ISS au început în dimineaţa de marţi să descarce acest modul.

După ce va fi golit, ei îl vor umple cu 2,5 tone de deşeuri şi echipamente care nu mai sunt necesare pe ISS, pentru ca Atlantis să le aducă pe Terra.

Astronauţii vor avea nevoie de o săptămână pentru a efectua aceste sarcini.

Ei pregătesc totodată singura ieşire orbitală a misiunii Atlantis, prevăzută a avea loc marţi, începând de la ora 12.44 GMT.

Contrar misiunilor anterioare, această ieşire pe orbită de şase ore şi jumătate nu va fi realizată de astronauţii de pe navetă, ci de doi membri ai echipajului de pe staţie - americanii Ronald Garan şi Michael Fossum.

În timpul acestei ieşiri pe orbită, cei doi astronauţi vor scoate de pe ISS o pompă cu amoniac (un agent refrigerant) defectă, pentru a o instala în cala navetei Atlantis, care o va aduce pe Terra.

Ei vor instala apoi la bordul ISS un nou sistem experimental ce permite realimentarea cu carburant în regim automatizat a sateliţilor, cu scopul de a le prelungi durata de funcţionare.

Atlantis va reveni în Florida pe 21 iulie, punând astfel capăt acestui program spaţial al navetelor americane, după 30 de ani. Navetele vor fi apoi expuse în câteva muzee din Statele Unite ale Americii.

După această misiune spaţială, a 135-a şi totodată ultima, Statele Unite se vor afla, pentru prima dată din 1981, în situaţia de a nu avea niciun vehicul pentru a-şi transporta astronauţii în spaţiu şi vor depinde timp de cel puţin cinci ani de capsulele ruseşti Soyuz - care taxează cu 51 de milioane de dolari un loc la bord -, până când un nou vehicul spaţial american va fi construit pentru a înlocui navetele spaţiale.

Administraţia preşedintelui Barack Obama încurajează în acest scop sectorul comercial, iar companii precum Boeing şi SpaceX şi-au anunţat deja implicarea

Primele vehicule spaţiale americane private care transportă mărfuri ar putea fi lansate la sfârşitul anului 2012, dar NASA trebuie să aştepte cel puţin până în 2015 până când noile capsule capabile să transporte astronauţi vor fi gata să decoleze.

Vehiculele de tip cargo automatizate - ATV-ul european, HTV-ul japonez şi capsulele Progress ruseşti - pot să transporte alimente şi echipamente la bordul ISS.

ISS, a cărei construcţie a început în 1998 şi care este ocupată în permanenţă, începând din noiembrie 2000, se află pe orbita terestră la o altitudine de 350 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.

ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici