O carte pe zi: „Discursurile din Suedia” de Albert Camus

Carl Gustav Bjurström (1919-2001) a fost traducător şi promotor al literaturii franceze în Suedia, calitate în care a cunoscut bine o seamă de scriitori şi editori francezi, între care şi Albert Camus. Şi-a publicat amintirile, decenii mai târziu, unora dintre traducerile sale le-a adăugat comentarii. Cum s-a întâmplat cu „Discursurile…” în textul său spunând: „Lumea a fost poate puţin surprinsă văzând în aceste discursuri accentul pe care l-a pus Camus asupra apărării artei şi a libertăţii artistului - şi în acelaşi timp asupra solidarităţii care i se impune”. Traducătorul remnarcă, astfel, exenţa cărţii pe care o semnalăm astăzi.

Cele două texte din cartea de faţă – discursul rostit la ceremonia decernării Premiului Nobel pentru literatură, la 10 decembrie 1957, şi conferinţa susţinută în faţa studneţilor de la Universitatea Uppsala, la 14 decembrie 1957, apar pentru prima dată în limba română. Ele nu au putut fi traduse înainte de 1989 pentru că viziunea lui Camus despre misiunea artistului în societate se concretizează aici într-o critică explicită a realismului socialist şi a tendinţelor de orientare ideologică a culturii. În bibliotecile publice din România, ediţia franceză a Discursurilor din Suedia (ca şi cea a Omului revoltat) era catalogată în aşa-numitul „fond special”, nefiind accesibilă decât pe baza unei aprobări oficiale.

Scrie Albert Camus: „Fiecare generaţie, fără îndoială, se crede menită să refacă lumea. A mea ştie totuşi că nu o va reface. Dar sarcina ei este, poate, şi mai mare: constă în a împiedica lumea să se desfacă. Moştenitoare a unei istorii corupte în care se amestecă revoluţiile neîmplinite, tehnologiile devenite nebune, zeii morţi şi ideologiile extenuate, în care puteri mediocre pot astăzi să distrugă totul, dar nu mai ştiu să convingă, în care inteligenţa s-a înjosit pînă într-atît încît s-a făcut slujitoarea urii şi a opresiunii, această generaţie a trebuit, în sine şi în jurul ei, să restaureze, pornind doar de la negaţii, cîte puţin din ceea ce alcătuieşte demnitatea de a trăi şi de a muri. În faţa unei lumi ameninţate cu dezintegrarea, în care marii noştri inchizitori riscă să întemeieze pentru totdeauna împărăţiile morţii, ea ştie că ar trebui, într-o cursă nebună contracronometru, să restaureze o pace între popoare care să nu fie cea a servituţii, să reconcilieze din nou munca şi cultura şi să refacă împreună cu toţi oamenii o arcă a alianţei”.

Discursurile dezvăluie un spirit extrem de lucid.

Albert Camus – Discursurile din Suedia. Postfaţă de Carl Gustav Bjurström. Traducere din limba franceză şi note de Marina Vazaca. Editura Polirom. 103 pag.