O carte pe zi: „Prizonier la japonezi” de Alistair Urquhart

Alistair Urquhart a fost un erou scoţian. Dumnezeu i-a dat o viaţă extrem de lungă – născut în 1919, a murit după 97 de ani, în 2016. În 1939 a intrat în armata britanică, iar regimentul lui a fost încartiruit la Singapore, teritoriu invadat de japonezi în 1941. A fost luat prizonier şi a muncit la construirea celebrei căi ferate a Birmaniei, perioadă în care au murit mii de prizoneiri britanici, suferind torturi, malnutriţie şi holeră. A scăpat de acolo, doar ca să intre în alt iad. Pe toate acestea le povesteşte în carte, scrisă cu durere şi mânie. Şi a făcut-o atât de târziu, pentru că, mărturiseşte în introducere, la eliberare a semnat, alături de alţi soldaţi britanici, angajamente în faţa guvernului britanic că nu vor vorbi despre crimle la care au fost martori şi nici nu vor dezvălui ce au văzut îăn pustiul atomic de la Nagasaki. Nu şi-a revenit niciodată pe deplin din calvarul războiului, dar a supravieţuit, pentru a fost unul dintre cei pentru care nu existau cuvintele „nu pot”.

În excelenta sa prefaţă istoricul Ion M. Ioniţă scrie: „La cei 90 de ani ai săi, în momentul apariţiei acestei cărţi, Prizonier la japonezi. Amintirile unui supravieţuitor din al Doilea Război Mondial, Alistair Urquhart putea fi invidiat de mulţi. Avusese o viaţă lungă. Se bucurase de succes, pornind de tânăr ca băiat bun la toate în oraşul natal, Aberdeen, şi ajungând să aibă propria afacere. Crescuse copii într o familie fericită. Şi, graţie lui Dumnezeu, până la adânci bătrâneţi, putuse să şi urmeze marea pasiune şi să danseze aproape în fiecare seară în sălile dedicate special amatorilor acestei arte. Spunea la 90 de ani că încă îşi perfecţionează foxtrotul lent, dansul pe care îl iubise cel mai mult şi în care ajunsese să exceleze.

Asta se vedea din afară. Nimeni nu ar fi vrut să ştie însă ce se întâmpla în mintea lui noaptea, când începeau coşmarurile. Jungla birmaneză. Linia Morţii. Foamea. Setea. Razele soarelui lovind trupurile aproape goale ale prizonierilor. Ploşniţele. Malaria. Dizenteria. Holera. Bătaia sălbatică a gardienilor. Torturile inimaginabile. Decapitarea prizonierilor cu sabia. Dezumanizarea.

Deşi a avut o viaţă foarte lungă, murind în 2016, la 97 de ani, Alistair Urquhart nu a scăpat nicio zi de amintirea iadului prin care a trecut. Este motivul pentru care s a hotărât, la 90 de ani, să scrie această carte a prizonierilor uitaţi, a armatei de fantome de pe râul Kwai, din junglele birmaneze, din măruntaiele vapoarelor iadului, precum Kachidoki Maru. Fiind unul dintre ultimii supravieţuitori, a considerat că este de datoria lui să spună ce au îndurat el şi camarazii săi în prizonieratul japonez. Pentru că foarte puţini au vorbit. Erau aşa de traumatizaţi după război, că nu au putut să spună nimic, nici măcar soţiilor sau rudelor apropiate.

Cartea lui Alistair Urquhart este victoria unui om împotriva sălbăticiei torţionarilor în mâinile cărora căzuse fără să bănuiască o clipă ororile prin care avea să treacă.”

Neapărat de citit.

Alistair Urquhart – Prizonier la japonezi. Amintirile unui supravieţuitor din al Doilea Război Mondial. Traducere din limba engleză şi note de Anca Irina Ionescu. Prefaţă de Ion M. Ioniţă. Editura Corint Istorie. 297 pag.