O carte pe zi: ”Văduvele de la castel” de Jessica Shattuck

„Fanii romanului Privighetoarea şi ai altor poveşti clasice despre al Doilea Război Mondial se vor îndrăgosti de această perspectivă nouă şi convingătoare asupra condiţiei femeii într-o ţară aflată în război.“, notează editorii.

Urmărește
365 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: ”Văduvele de la castel” de Jessica Shattuck

O carte despre „vremuri hidoase şi sălbatice”, ale cărei eroine sunt mai multe „femei mature şi tovarăşe de suferinţă, legate nu prin apartenenţa la vreun grup, partid sau credinţă, ci prin realitatea momentului, prin voinţa comună a de a supravieţui următoarelor ore, următoarelor zile şi celor de după, şi prin hotărârea nestrămutată de a-şi proteja copiii.”

Acţiunea se desfăşoară prioritar în Germania, vreme de mai bine de o jumătate de secol, eroinele fiind locatare a unui castel, Burg Lingenfels, aparţinând unui membru al aristocraţiei germane. Care, membru al elitei militare, constată, ca şi alţii, după o vreme, prăpastie în care e împinsă ţara de politica lui Hitler şi organizează celebrul puci din 20 iulie 1944. Puciul eşuează, fuhrerul supravieţuieşte, complotiştii sunt executaţi, dar soţiile lor rămân în viaţa. Una dintre ele, Marianne, ajunge suflet al rezistenţei şi se înconjoară, la acelaşi castel, de văduve („îmi place să mă înconjur de văduve”). Romanul urmăreşte destinul controversat a trei dintre acestea.

Scriu editorii: „La finalul celui de-al Doilea Război Mondial, după înfrângerea Germaniei naziste, Marianne von Lingenfels se întoarce la castelul cândva impunător al familiei soţului ei, ajuns aproape o ruină. Văduvă a unui luptător din mişcarea de rezistenţă, ucis după atentatul eşuat împotriva lui Hitler, din 20 iulie 1944, Marianne este hotărâtă să respecte promisiunea făcută curajoşilor complotişti, aceea de a le găsi şi proteja soţiile, văduve ale altor luptători.

Primul salvat este Martin, fiul în vârstă de şase ani al celui mai bun prieten din copilărie al lui Marianne. De la centrul de reeducare nazist, cei doi pleacă într-o călătorie prin ţara devastată de război spre Berlin, unde o regăsesc pe mama lui Martin, frumoasa şi naiva Benita, căzută în mâinile soldaţilor sovietici. Apoi o identifică pe Ania, văduva altui complotist, care îşi ducea zilele împreună cu cei doi băieţi ai ei într-un lagăr unde se adăposteau milioane de refugiaţi dezrădăcinaţi.

Hotărâtă să încropească o familie din rămăşiţele mişcării de rezistenţă a soţului ei, Marianne descoperă curând că viziunea ei în alb şi negru asupra lumii, ghidată de înaltele principii morale ale unor privilegii pierdute, este subminată de complexitatea vieţii, de secrete şi pasiuni întunecate care ameninţă să le despartă pe cele trei femei.

Prin combinaţia de introspecţie socială şi atmosferă de epocă, Văduvele de la castel reprezintă un portret dramatic şi, în acelaşi timp, nuanţat al războiului şi al consecinţelor acestuia, explorând tema supravieţuirii, a iubirii şi, în final, a iertării care urmează după o viaţă plină de dificultăţi.”

Marianne şi rudele ei oferă castelul unor asociaţii non profit. Burg Lingenfels devine sediul Institutului Falkenberg de Cercetare Etică şi Morală. Vastă bibliotecă, bucătorie de lux, bursieri din toată lumea. Povestea lui Marianne – o femeie izbândind într-o lume a bărbaţilor, suflet al rezistenţei germane la regimul nazist - a devenit subiect de carte, lansată chiar la castel.

„Marianne e copleşită la vederea unei adunări atât de cosmopolite. Atâtea culturi şi medii sociale într-un castel construit pentru a proteja un nobil feudal, probabil analfabet şi, cu siguranţă,îngust la minte.”„Castelul în straie noi, devine un loc atât de util şi de democratic, găzduind o mulţime de oameni de bine, sosiţi din toate colţurile lumii.” Marianne priveşte transformarea castelului şi diversitatea musafirilor lui „drept o barieră în calea unui alt regim nazist.”

Jessica Shattuck este autoarea romanelor The Hazards of Good Breeding (2003), finalist la PEN/Winship Award, Perfect Life (2009) şi Văduvele de la castel (The Women in the Castle, 2017), bestseller New York Times şi câştigător al New England Book Award.

Jessica Shuttuck – Văduvele de la castel. Traducere din limba engleză şi note de Adina şi Gabriel Raţiu. Editura Litera, colecţia Blue moon. 350 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici