Părintele-profesor Constantin Preda, la Interviurile lui Cristoiu: Iisus a venit pe lume ştiind că va fi crucificat. Era un plan al lui Dumnezeu de răscumpărare a omului

Prof. univ.dr Constantin Preda, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, afirmă că Săptămâna Mare este momentul când rememorăm în biserici ultima săptămână din viaţa din Iisus.

Părintele-profesor spune că Iisus a venit pe lume ştiind că va fi crucificat deoarece exista un plan al lui Dumnezeu de răscumpărare a omului, Apostolul Ioan vorbind chiar despre o preştiinţă a lui Dumnezeu.

Constantin Preda mai spune că Matei, Marcu şi Luca pun accentul în Evangheliile lor pe agonie, pe suferinţă, pe omul Iisus, în timp ce  Ioan lasă să transpară Dumnezeirea, Iisus care e stăpân. În acest context părintele profesor a explicat că filmele artistice despre Iisus s-au inspirat mai mult din această dimensiune tragică a evenimentelor.

În opinia sa, tot ce s-a întâmplat cu Iisus are o valoare istorică, iar Evangheliile se întemeiază pe această dimensiune istorică. Dar scopul, cum spune Ioan, toate cele ce s-au scris, s-au scris ca voi să credeţi şi crezând să aveţi viaţă în numele Lui, adaugă Constantin Preda.

Prezentăm principalele declaraţii ale părintelui-profesor Constantin Preda la Interviurile lui Cristoiu, sâmbătă, la Aleph News:

Cum a trecut Biserica prin pandemie

Constantin Preda: Acum, sigur, avem un an de zile, şi mă raportez la anul trecut, unde am făcut Paştele în singurătate, numai noi, cei trei preoţi, acolo, în biserică. A fost un pic deprimant, nu a fost acel entuziasm. Slujbele otodoxe, în general, sunt bazate pe interacţiune, între cler şi popor. Există un dialog permanent, liturgic, unde unii invocă o rugăciune, preotul, credincioşii răspund Amin!, Doamne miluieşte! Am fost noi singuri şi câţiva apropiaţi voluntari ai Bisericii şi am simţit această lipsă a poporului, care să interacţioneze. Anul acesta, sau cel puţin în Duminica Floriilor, curtea Bisericii a fost arhiplină. Cred că anul acesta vor fi foarte mulţi la Înviere. Probabil că nu vor pleca din Bucureşti. Înainte mai plecau din Bucureşti, dar, date fiind restricţiile, au rămas foarte mulţi acasă şi participă. Am fost impresionat anul trecut (...) Stăteau cu lumânările la balcoane. Când am spus la microfon “Cristos a Înviat!”, i-auzeam cum au răspuns.

Despre schimbarea ritualurilor bisericeşti

Constantin Preda: Văd că s-a schimbat atitutudinea clasei politice faţă de Biserică, cel puţin anul acesta. Anul trecut au încercat, sau cel puţin aceasta a fost părerea multor credincioşi şi chiar a clerului, că Biserica a fost scoasă vinovată pentru diferite probleme pe care nu le rezolvau cei din clasa politică sau pentru bâjbâielile lor. Pentru că nu era vinovată linguriţa. Asta este o tradiţie bimilenară, de 2000 de ani urmăm aşa. A mai trecut Biserica prin astfel de molime sau pandemii şi nu am cunoscut nicio persoană să se fi infectat din împărtăşanie. Noi am păstrat această regulă. Sigur, au fost reticenţe din partea oamenilor, dar noi am continuat şi continuăm aceeaşi tradiţie. Aceste ritualuri sunt conţinutul credinţei noastre. Adică ele au o dimensiune ritualică simbolică, dar ele fac o rememorare. Ca şi în Săptămâna Mare, noi, la nivel simbolic, că nu putem să fim toţi la Ierusalim, rememorăm în biserici ultima săptămână din viaţa din Iisus, tot ce s-a întâmplat. De aceea cultul bisericii are o dimensiune anamnetică, face memorie, este un memorial a tot ce s-a întâmplat.

Despre fastul în biserică

Constantin Preda: Pentru noi, participarea la o slujbă lungă este o formă de asceză a trupului (...) Evreii când se roagă, se clatină. Pentru că rugăciunea nu se face numai cu mintea, se face şi cu tot trupul. Omul este un tot unitar. Sufletul există numai în legătură cu trupul. (...) Fastul a venit de la Bizanţ. Primele trei secole au fost foarte simple. Biserica a fost în catacombe, religie ilicită. Constantin cel Mare a dat libertate, edictul de la Milano, Biserica a ieşit din catacombe. Mai ales Elena, mama lui Constantin cel Mare, a avut un rol important. A dat casele unde se împărţea dreptatea împăratului, celebrele basilici, le-a dăruit bisericii, să aibă lăcaşuri de cult. De aici cuvântul basilica, casa basileului, împăratului. Biserica atunci a primit şi proprietăţi, daruri, el a făcut danii (...) Fastul s-a adăugat de la an la an, ca să spun aşa, s-a preluat, Biserica a devenit o biserică imperială, unde împăratul hotăra de multe ori şi cine să fie patriarh, episcop, însă este o frumuseţe a ritualului. Sigur, noi trăim într-o lume secularizată, care se decreştinează, şi pare că parcă sunt extratereştri, sunt de pe altă lume, că îi vezi prea... Şi oamenii au nevoie de mai multă simplitate.

Despre Post şi slujbele religioase

Constantin Preda: Şi cultul este un act de cultură până la urmă. Tot ceea ce este în cultul Bisericii este expresia culturii. Am moştenit cultura bizantină în slujbe, imnurile, care sunt versificări ale Bibliei, sunt alcătuite de mari teologi ai Bisericii. De exemplu, ce se cântă în noaptea de Paşti este o creaţie literară şi artistică, poetică, lirică a Sf. Ioan Damaschin. E privegherea cea mai frumoasă dintr-un an de zile. Sigur că oamenii noştri nu mai au răbdare, vin să ia lumină şi pleacă şi rămân tot cei care au ajuns la o anumită maturitate a credinţei.(...) Postul, asceza este o disciplinare a biologicului din tine. Avem un post de 40 de zile, lung, cu anumite dezlegări. Sigur, nu toţi reuşesc. Că sunt bătrâni, că sunt bolnavi, femei gravide. Biserica este foarte atentă. Ea propune postul tuturor. Postul e mama sănătăţii, pentru cine poate. Asceza este un exerciţiu.

Despre întâlnirea cu viitorul şef al SIE

Constantin Preda: După seminar am făcut armata. Am intrat în octombrie 1989 în armată. Am prins Congresul al XIV-lea al PCR. Am făcut armata nouă luni, eram la TR (termen redus). Îmi amintesc cu plăcere, în armată eram la Caransebeş, făceam învăţământ politico-ideologic, ne adunau pe băncuţe, şi am avut onoarea atunci să-l audiez pe dl. Ioan Talpeş, care era la garnizoana din Timişoara. Cel care a devenit şeful SIE (1992-1997). Ne-a vorbit despre probleme istorice, de istorie. (...) era un CI-ist permanent în unitate... Ne puneau să cântăm. Mi-aduc aminte că în 1989, aveam voce, eram toţi seminarişti, cântam cântece patriotice. Eram în unitate din toată ţara. Eram 70 de seminarişti ortodocşi, care intrasem la Sibiu şi Bucureşti şi 30 catolici. Iar la Revoluţie nouă ne-au dat cartuşe de război, lor nu le-au dat. CI-istul ne-a spus că la frontieră, la Timişoara, sunt ungurii cu tancurile şi vor să intre peste noi. Am făcut Crăciunul cu puşca-mitralieră în mână.

Despre viaţa în armată şi căderea lui Ceauşescu

Constantin Preda: Mi-amintesc că am învăţat Odă Comandantului Suprem, 11 strofe. La un moment dat, când am cântat Ultima noapte a lui Mihai Viteazul, când veneam de la instrucţie, CI-istul ne-a chemat şi ne-a spus să nu cântăm ultima strofă: “Cei ce rabdă jugul/ şi-a trăi mai vor/ merită să-l poarte/ spre ruşinea lor”. Noi văzusem în Caransebeş, la Mormântul Eroului Sovietic, scris cu negru Jos Ceauşescu!, şi asta era după Congresul al XIV-lea. Noi nu am ştiut, se pregătea ceva. (…) Generalul Militaru ne-a lăsat la vatră după 5 luni. Noi am protestat. Ne cam pedepseau într-un fel.. Nu-i tratau pe teologi ca pe studenţii de la Medicină sau alţi studenţi.(…) A fost unul care a ţinut o conferinţă despre ştiinţă şi religie, ne puneau în contradictoriu, şi la un moment dat când noi am pus capul pe băncuţă şi nu am mai vrut să-l ascultăm ne-a zis că misiunea lui e să ne recupereze pentru societate, să ne reintegreze în societate.

Despre cei care aleg Teologia ca a doua facultate

Constantin Preda: Acum avem un număr alocat de Ministerul Educaţiei, prin Universitatea Bucureşti, cam 150 de locuri. subvenţionate prin bugetul de stat şi 50 pentru cei cu a doua facultate. Şi aici vin oameni  mult mai interesaţi şi mult mai dornici să studieze şi să aprofundeze decât ceilalţi. Avem actori, jurişti foarte mulţi, avocaţi, medici, farmacişti, procurori, judecători. Foarte discreţi. O fac pentru sufletul lor. Elena Udrea s-a înscris la Cluj. A venit şi avocata lui Gigi Becali într-o vară să se înscrie la noi. La a doua facultate, plăteşti.

Despre parohie şi oameni

Constantin Preda: Parohia te racordează la viaţa Bisericii. Ca profesor la teologie, nu sunt obligat. Existenţa mi-o asigur din salariu de profesor. Paroh sunt mai mult benevol. Cum sunt medicii. Sunt profesori la Carol Davila, dar merg în spital. E laboratorul. E foarte important ca preot să fii racordat cu oamenii. Să vezi omul de jos cum crede. Asta m-ajută foarte mult şi pe mine la calibrarea discursului. Să nu cazi în speculaţii şi să fii rupt de realitate.

De ce sunt Bibliile diferite

Constantin Preda: Bibliile pot fi traduse de oricine, sunt acum proiecte la Polirom, Septua Ginta, Biblia Vulgata. Ce avem noi în Biserica Ortodoxă e o Biblie Sinodală. Ce înseamnă? Are aprobarea şi girul Sfântului Sinod. E făcută de specialiştii din Biserică, de profesori, şi textul ei e folosit în cultul Bisericii, în textele liturgice. În Săptămâna Mare nu se citeşte din Biblia tradusă de Gala Galaction, ci din Biblia Sinodală. Este o Biblie în care traducătorul- a fost şi Bartolomeu Anania- fiind dublat şi de o fire poetică, literară, are mai multă libertate în traducere. (…) Fiecare Patriarh publică Biblia în sute de mii de exemplare, la editurile Patriarhiei, în funcţie de cerere. Nu se schimbă, se preia textul tradus în anii trecuţi de specialişti (…) Şi Gala Galaction a fost om al Bisericii, şi Bartolomeu Anania (…)

Constantin Preda: Dificultatea la traducerea Bibliei este în a reda dintr-un text vechi ebraic sau grecesc sensul potrivit contextului. Limba greacă şi cea ebraică sunt polisemantice. Ceea ce a introdus Înaltul Anania în  tradiţia românească, preluând din tradiţia altor ţări şi a altor traduceri, notele de subsol, explicative.(…) În limba greacă s-au păstrat cele patru evanghelii cu titlul Kata care se poate traduce după. Evanghelia după Ioan, în conformitate cu cele relatate de Ioan, scrisă de el. Însă Ioan, Matei, Marcu, Luca, toţi s-au raportat la persoana lui Iisus Cristos, dar fiecare şi-a lăsat tuşa personală. (…)

Constantin Preda: Evanghelia după Ioan e aparte. Deşi e considerată Evanghelia duhovnicească a Bisericii din secolul II, reflectă cel mai bine contextul istoric, geografic şi topografic. Ioan e foarte precis. Toate cele patru Evangheli oferă o perspectivă. Două surse ar fi primare. Marcu, pe care l-au folosit Matei şi Luca, iar Ioan este independent de Marcu şi atunci, având surse, sunt izvoare pentru credinţă şi istorie (…) Ioan vine cu o perspectivă proprie. Îi cunoaşte pe ceilalţi, dar aduce… De exemplu, Ioan nu redă rugăciunea Tatăl Nostru, pe când în Luca o găsim. Ioan vorbeşte însă despre Rugăciunea lui Iisus în grădina Ghetsimani. Sau Ioan nu aminteşte despre cina din Joia Mare. Doar spălatul pe picioare, însă Ioan are o lungă cuvântare despre Iisus ca pâine a vieţii. Deci fiecare şi-a adus contribuţia proprie. Toţi l-au cunoscut pe Iisus Cristos. Ioan şi Matei, personal, pe când Marcu a consemnat în scris predica lui Petru la Roma. Iar Luca a fost discipolul lui Pavel şi el a redactat în scris propovăduirea lui Pavel. (…) Cele patru Evanghelii şi textele lor noi le folosim ca surse istorice complementare, ca să avem o viziune de ansamblu (…)

Despre intrarea lui Iisus în Ierusalim

Constantin Preda: Iisus şi-a început activitatea în Galileea, nordul  Israelului, acolo şi-a racolat primii discipoli, acolo a făcut şi cele mai multe minuni, era la periferie. Ierusalimul era centru, nomenclatura, lidership-ul politic şi religios, Sinedriu. În ultima săptămână din viaţă, deşi a fost de trei ori în pelerinaje la Ierusalim, spune Ioan, cu familia, cu Iosif şi Maria, la 12 ani şi-a dat capacitatea în discuţiile cu învăţaţii cu şcolile de la Templu, după ce l-a înviat pe Lazăr, a trecut prin Betania înainte de a intra în Ierusalim, mulţimile l-au urmat, spune Ioan, pentru că au văzut minunea aceasta. El făcuse multe minuni, dar asta, să aduci un om la viaţă care deja mirosea când te apropiai de mormântul lui...  Doamne, dar miroase, spune sora lui Lazăr, dar Mântuitorul îi spune: Crezi şi vei vedea!

Constantin Preda: Iisus Cristos nu a făcut niciodată minuni demonstrative, ca să demonstreze puterea sa. Toate Evangheliile vorbesc sau cel puţin Evanghelia lui Marcu vorbeşte despre un secret mesianic, o taină a lui Mesia. Iisus Cristos nu s-a manifestat cu putere ca Mesia, ca să-l urmeze masele. El a făcut semnele şi minunile ca să-şi manifeste puterea lui Dumnezeu, dar le-a spus tuturor să nu spuneţi despre binele pe care l-a făcut Dumnezeu. A pus accentul pe smerenie, şi, în al doilea rând, a pus accentul pe întemeierea credinţei, nu pe minuni.(....)  Dumnezeu a venit să ne mântuiască cu nebunia crucii, spune Pavel, folosind această formulă paradoxală. Ei nu au putut să conceapă că Mesia, Cristos, va fi umilit şi răstignit. Nici ucenicii, deşi au stat lângă el, i-a format. După momentul răstignirii, evanghelistul îi scuză. Spune s-au poticnit în credinţă. S-au întotrs la îndeletincirile lor, la pescuit pe ţărmul Galileei, de aceea după Înviere trebuie să se arate lor, să-i repescuiască, să-i recheme la misiune, să le arate identitatea Lui, dintre cel care a fost în timpul vieţii şi cel care a înviat. Ei nu au conceput. Evreii n-au conceput, de aceea nici lidership-ul, marea majoritatea nu au crezut. Pentru ei, Mesia trebuia să fie unul glorios (...)

Despre venirea lui Iisus pe lume

Constantin Preda: Gesturile lui Iisus sunt simbolice. Nu vine în Ierusalim călare cum vine regele, vine pe asin, în semn de smerenie. Împăratul vine pe un cal alb când intră într-o cetate (...) A fost o intrare pe care şi-a pregătit-o şi ca gest simbolic şi oamenii l-au aclamat amintindu-şi de profeţiile Vechiului Testament făcute de Zaharia (...) Evreii în sinagogă erau învăţaţi cu aceste profeţii. Ei aşteptau, dar el se identifică. Şi e singura dată când acceptă să fie aclamat. Până atunci el nu a acceptat niciodată să fie aclamat (...)

Constantin Preda: A venit ştiind că va fi crucificat. Era un plan al lui Dumnezeu şi potrivit acestuia trebuia să se întâmple toate acestea, trebuia să se împlinească. Venirea lui Iisus pe lume, Dumnezeu care se întrupează ca om şi devine asemenea nouă, îşi asumă condiţia umană, era un plan de răscumpărare a omului. Nu putea fi făcut fără participarea omului. (...) Ioan vorbeşte despre o preştiinţă a lui Dumnezeu. Ioan nu prezintă dimensiunea tragică a evenimentelor. Iisus este suveran, el ştie toate ce se întâmplă. Le iese în întâmpinare, dialoghează cu ei, ştie şi că Iuda îl va trăda. Le cunoaşte pe toate.(...)

Despre prezentarea în filme a patimilor lui Iisus

Constantin Preda: Matei, Marcu şi Luca pun accentul pe agonie, pe suferinţă, pe omul, faţă de Ioan, care lasă să transpară Dumnezeirea, care e stăpân. Filmele astea, Mel Gibson, s-au inspirat mai mult din dimensiunea asta tragică a evenimentelor. Asinopticii pun mai mult accentul pe dimensiunea omenească, scenografia este mai potrivită. Ioan lasă să transpară mai mult Dumnezeirea. Asta este foarte greu de surprins şi într-o peliculă, şi la redarea în scris, dacă vreţi, într-un roman (...) acum noi descifrăm evenimentele la o dublă dimensiune. Tot ce s-a întâmplat cu Iisus are o valoare istorică şi Evangheliile se întemeiază pe această dimensiune istorică. Dar finalitatea lor a fost alta. Scopul, cum spune Ioan. Toate cele ce s-au scris, s-au scris ca voi să credeţi şi crezând să aveţi viaţă în numele Lui. Totul e făcut din perspectiva credinţei. Avem un plan al naraţiunii, dar e şi un plan al metaistoriei.

Despre arestarea şi procesul lui Iisus

Constantin Preda: Ierusalimul era sub ocupaţie romană, la marile sărbători, cum era şi sărbătorea Paştelui, care se apropia, exista o fortăreaţă numită Antonia, în care staţiona o garnizoană romană. Şi pe lângă aceasta, existau gărzile Templului, evreieşti, ale arhiereilor. Pe Iisus l-au arestat aceste gărzi, cu concursul romanilor. Au fost două temeiuri legale ale arestării lui Iisus. Una era blasfemia. S-a făcut pe sine, s-a autointitulat fiul lui Dumnezeu. Aveau dreptul să-l aresteze. (...) În cazul lui Iisus, lucrurile s-au complicat şi, ca să obţină efectul dorit, au instrumentat cazul politic. Au spus că omul acesta s-a numit rege al Iudeilor, acţiuni subversive. (... ) Nu aveau dreptul de viaţă şi de moarte, dreptul ăsta îl avea magistratul roman. Şi-atunci s-au dus la Pilat, care nu rezonează la acuzaţii de natură religioasă. Era un păgân, de altă religie, de altă credinţă, chiar nu-l interesau chestiunile astea religioase şi atunci ei au schimbat instrumentarea cauzei. Nu era numai că s-a intitulat fiul al lui Dumnezeu, el a spus că este rege al iudeilor, s-a autoproclamat rege (...) deci înseamnă că nu era prieten al Cezarului. Au schimbat încadrarea.

Ce este cel mai greu de explicat credincioşilor

Constantin Preda: Partea cu procesul, crucificarea este întemeiată din punct de vedere istoric. Dificultatea vine din a le explica taina Învierii. Tot ce s-a întâmplat până la moartea lui Iisus ţine de realitatea istorică, se poate investiga.  Problema e că Învierea e un eveniment metaistoric, transcedent, care vine din lumea cealaltă, nu a avut martori, decât în măsura în care el s-a arătat pe sine viu. Evenimentul învierii propriu-zis, intrinsec este ca momentul Creaţiei, când Dumnezeu a creat lumea fără concursul omului, ex nihilo.