- Home
- Cultură-Media
- WASHINGTON, (14.12.2009, 12:55)
Paul Samuelson, laureat al premiului Nobel pentru economie în 1970, a decedat
Economistul Paul Samuelson, primul american câştigător al premiului Nobel pentru economie în 1970, a decedat, duminică, la vârsta de 94 de ani, au anunţat reprezentanţii Massachussetts Institute of Technology (MIT).
![Imaginea articolului Paul Samuelson, laureat al premiului Nobel pentru economie în 1970, a decedat](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/5177881/1/paul-samuelson-mediafax-foto.jpg?width=560)
Paul Samuelson, laureat al premiului Nobel pentru economie în 1970, a decedat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Economistul Paul A. Samuelson de la MIT, laureat al premiului Nobel, al cărui model de analiză matematică a pus bazele pe care a fost construită economia modernă şi ale cărui manuale de economie au influenţat multe generaţii de studenţi, a murit astăzi (duminică), la domiciliul său din Belmont (Massachussetts)", se afirmă într-un comunicat postat de MIT pe site-ul acestei instituţii.
Potrivit acestui institut, Paul Samuelson a fost "unul dintre cei mai importanţi economişti ai planetei timp de mai bine de o jumătate de secol".
Unul dintre manualele sale de economie, intitulat "Economia. O analiză introductivă", publicat în 1948, a fos tradus în peste 40 de limbi şi editat de 19 ori în limba engleză. Acest manual reprezintă "cea mai vândută operă economică din toate timpurile", cu peste patru milioane de copii vândute pe plan mondial, potrivit experţilor MIT.
Născut pe 15 mai 1915, Paul Samuelson a absolvit studiile Universităţii Harvard şi a lucrat pentru MIT încă din 1940. Căsătorit cu Risha Samuelson, economistul american a avut şase copii şi 15 nepoţi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5539/22676824/2/imgl8472.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/ail-1739298256.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/8-main-1739303703.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=5177881&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe