Romanciera şi poeta franceză Andrée Chedid a murit

Romanciera şi poeta franceză Andrée Chedid, de origine libaneză, a murit, duminică seara, la Paris, la vârsta de 90 de ani, au anunţat, luni, reprezentanţi ai editurii Flammarion, citaţi de AFP.

Urmărește
18 afișări

Născută pe 20 martie 1920 la Cairo, autoarea romanelor "Sixième jour" (1960) şi "Celălalt/ L'Autre" (1969) - ambele ecranizate ulterior - a creat într-o carieră de peste 50 de ani o operă vastă şi variată, impregnată de umanism şi inspirată parţial de dubla ei origine, orientală şi franceză.

Provenind dintr-o familie creştină libaneză stabilită în Egipt încă din 1860, Andrée Chedid a decis să se mute la Paris în anul 1946.

A publicat peste 20 de romane şi nuvele, iar opera ei poetică a fost reunită în două volume: "Textes pour un poème" (1949-1970) şi "Poèmes pour un texte" (1970-1991).

Andrée Chedid a scris şi multe cărţi pentru copii, piese de teatru - "Le Montreur" şi "Echec à la Reine" -, dar şi numeroase cântece pentru fiul şi nepotul ei, cântăreţii Louis Chedid, respectiv Matthieu Chedid (cunoscut sub numele de "M").

Începând din 1952, odată cu apariţia romanului "Le Sommeil délivré", a preferat să se exprime doar prin intermediul prozei. Inspirată din Orientul natal şi adoptând un stil sobru dar şi liric, opera ei are la bază dramele individuale şi colective, din care se desprinde credinţa autoarei în principiile umaniste: "La Cité fertile" (1972), "Les Marches de sable" (1981), "La Maison sans racines" (1985), "L'Enfant multiple" (1989), "Le Message" (2000).

André Chedid a primit numeroase premii literare, cele mai prestigioase fiind "L'Aigle d'or de la poésie" în anul 1972 şi premiul Goncourt pentru romanul "Le Corps et le temps" în anul 1979.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici