Şi fu ieri conferinţă de presă. Pardon, nu aşa se-ncepe un text. Azi e aniversarea zilei de naştere a lui Gigi Căciuleanu. Nu vă spun câţi ani împlineşte fiindcă mi-amintesc cum ieri, la conferinţa de presă de la ICR, i-a şoptit „Şşşşt!“ lui Ion Caramitru, atunci când marele actora-nceput o frază aşa: „În anii 60, când Gigi şi cu mine eram tineri… “. Aşa că nu e treaba mea câţi ani faci, maître, treaba mea e să-ţi spun: la mulţi ani bucuraţi şi bucurând!
Pe 27 mai, Gigi şi colegii lui de spectacol joacă „Un minut de dans sau Uf!“ la TeatroParioli din Roma, iar pe 29 mai, acelaşi spectacol, la Teatro Goldoni din Veneţia, cu sprijinul Institutului Cultural Român, o colaborare care durează de câţiva ani şi care se va vădi şi-n toamna asta prin faptul că arta lui Gigi Căciuleanu va ajunge la Londra, Sandler’s Wells, la Bruxelles, Bozar, şi la Paris, Pompidou.
Anul acesta se împlinesc şi 100 de ani de la naşterea dadaismului şi 120 de la cea a lui Tristan Tzara. „L’Om Dada“ se numeştespectacolulpe care Gigi Căciuleanu Romania Dance Company şiFundaţia Art Production l-auproduspentruaceastăaniversareîncolaborare cu Teatrul Naţional „I.L. Caragiale“ Bucureşti. Ion Caramitru a vorbitdespreuriaşul artist Gigi Căciuleanu, despredansşidespreexpresivitateaabsolută a tăcerii.
Dacă stau să mă gândesc bine, şi de ce să nu stau?, n-a fost mai deloc o conferinţă de presă după canoane, ci o dezbatere, un dialog între creatorii şi iubitorii teatrului coregrafic, cu un Gigi Căciuleanu molipsitor de efervescent.
„Sunt primul care a dansat pe stradă. În Aix-en-Provence, în anii 70. Apoi, în România, am dansat într-un muzeu, lângă statuile lui Paciurea.“ De fapt, Gigi Căciuleanu e un poet dansator, pentru că dansul e un poem în picioare, nu-i aşa? Sau, cum el însuşi a spus: „Dansul e cel mai frumos drum între două puncte.“