- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (22.07.2016, 15:28)
- Cristina Bellu
Comisia Europeană sancţionează România pentru neaplicarea directivei spaţiului feroviar şi propune penalităţi zilnice de 29.091 euro
Comisia Europeană a trimis România în faţa CJUE pentru netranspunerea în legislaţia naţională a directivei 2012/34/UE privind instituirea spaţiului feroviar unic european şi solicită plata unei penalităţi zilnice de 29.091,40 euro, până când directiva va fi transpusă în totalitate în legislaţie.

Comisia Europeană sancţionează România pentru neaplicarea directivei spaţiului feroviar şi propune penalităţi zilnice de 29.091 euro (Imagine: Shutterstock)
Alături de România au mai fost sancţionate Grecia şi Luxemburg, care vor trebui să suporte penalităţi zilnice de 30.310,80 euro , respectiv 8.710,00 euro.
Directiva urmăreşte să consolideze rolul organismelor de reglementare naţionale în domeniul feroviar, în special în ceea ce priveşte competenţa acestora în cazul instalaţiilor feroviare, cum ar fi terminalele şi staţiile.
Ea impune statelor membre să îşi bazeze relaţiile cu administratorii de infrastructură pe contracte multianuale care stabilesc obligaţii reciproce în ceea ce priveşte structura de plată şi calitatea serviciilor de infrastructură care trebuie furnizate companiilor feroviare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
De asemenea, aceasta cuprinde cerinţe privind transparenţa financiară, astfel încât companiile feroviare şi administratorii de infrastructură să păstreze şi să publice conturi separate şi să controleze fluxurile financiare.
Statele membre au avut obligaţia de a asigura intrarea în vigoare a măsurilor necesare pentru a se conforma directivei până la 16 iunie 2015.







Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe