Puţini dezvoltatori imobiliari în insolvenţă şi-au revenit
Foarte puţini dezvoltatori imobiliari intraţi în insolvenţă, printr-un program de restructurare, şi-au revenit, şi de aceea firmele trebuie să ia măsuri de redresare înainte de declanşarea procedurii, a declarat, vineri, Adrian Mihăilă, analist la CB Richard Ellis-Eurisko.

Puţini dezvoltatori imobiliari în insolvenţă şi-au revenit (Imagine: Marius Vasilica/Mediafax Foto)
"Condiţiile pieţei s-au schimbat, produsele nu mai sunt cerute, dezvoltatorii nu mai duc la finalizare proiectele, iar cel mai des apelează la insolvenţă. Acest procedeu are două părţi: pe de o parte dezvoltatorii sunt puşi la adăpost de creditori şi pot să-şi urmărească debitorii pentru a-şi recupera la rândul lor datoriile, dar de multe ori o asemenea măsură poate fi un eşec şi poate duce la faliment", a spus Mihăilă.
El a menţionat că practica a arătat că foarte puţine firme care au intrat în insolvenţă printr-un program de restructurare şi-au revenit.
"Dezvoltatorii trebuie să-şi asume acum nişte pierderi, pentru că au de ales între a vinde şi a pierde tot", a adăugat reprezentantul firmei de consultanţă imobiliară.
În opinia sa, cei mai afectaţi dezvoltatori sunt cei care au început proiectele în ultimii ani pentru că şi-au bazat planurile de afaceri pe o piaţă în creştere.
"Preţurile au fost mari, iar gradul de îndatorare ridicat. Aceste proiecte sunt foarte expuse", a mai spus Mihăilă.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

